Volumul de eseuri întitulat „Gânduri de utrenie” apărut la editura Mirabilis, mi-a oferit bucuria de a constata că doamna doctor Elena Armenescu este nu doar o poetă de certă profunzime şi sensibilitate, ci şi o eseistă de acceaşi factură. Cele treizecişidouă de eseuri care alcătuiesc acest volum de o mare bogăţie şi diversitate a gândurilor de utrenie, de început de zi, de viaţă, de conştienţizare a propriei identităţi şi a capacităţii de a le exprima deosebit de captivant şi convingător, confirmă aprecierea de mai înainte.

Cartea se deschide cu un motto, cugetare a lui Cicero: „Dacă ai o grădină şi o bibliotecă, ai tot ceea ce îţi trebuie”. Cu câteva titluri, am constituit un frumos enunţ, care rezulţă şi din lectură: Soarele – ne asigură autoarea – o întâmpină zi de zi La poarta veşniciei, pentru a-i dărui Gândul de dimineaţă, care-i activează toate energiile ce o conectează la întregul univers şi o îndeamnă tranşant Îndrăzneşte, să se poată bucura de Visele din zori.

  Scriitoarea Elena Armenescu iubeşte intens capitala în care trăieşte, munceşte, iubeşte şi este iubită. Tocmai de aceea îşi exprimă uneori mâhnirea şi chiar indignarea, când pe străzile Bucureştiului, cândva  pline de farmec (de unde şi  supranumirea de ”Micul Paris”) întâlneşte azi multă mizerie, gunoaie luate de vânt, şi invită la corectarea urgentă a atitudinii, la fapte din partea celor datori să restabilească ordinea. Pentru dânsa, iubirea  constituie cordonul obilical care o pune în legătură cu Dumnezeu, cu tot ceea ce o  înconjoară şi calea prin care îşi cunoaşte tainele inimii. De aceea ne îndeamnă să ne iubim semenii, să-i ajutăm să se descopere pe ei înşişi ca părţi ale dumnezeirii, crezând în perfectibilitatea fiinţei umane.  Nu sunt surprins, dimpotrivă când autoarea mărturiseşte şi în acelaşi timp ne îndeamnă să iubim: ” vei înflori iubind, pentru că iubirea te va înconjura pretutindeni şi vei înţelege Legea”

Iubirea implică încredere în tine însuţi, în Dumnezeu şi în cei din preajma ta. Când încrederea – chiar în cazul unei prietenii îndelungate – este zdruncinată şi începe să se dilueze, până la a fi sufocată, culminând cu despărţirea, conduce la o profundă durere. Câtă dreptate are eseista Elena Armenescu când consemnează că păstrarea încrederii unul în celălalt este vitală pentru păstrarea acestui frumos sentiment omenesc, şi scrie toate acestea întru ţinere şi luare aminte!

Bucurându-se adesea precum un copil, de tot ceea ce înseamnă viaţă, autoarea este convinsă şi încearcă să ne convingă şi pe noi, că ne terebuie atât de puţin să scăpăm de tristeţe, şi prilejuri de bucurie sunt la tot pasul, dacă ştim să le descoperim. Ca să ne dovedească, ne poartă cu o naturaleţe cuceritoare, prin locuri încântătoare ca să ne încărcăm plămânii cu aerul tare al munţilor, şi să ne bucurăm ochii cu peisaje desprinse parcă din basme. Lor li se adaugă palate , castele, monumente muzeale din ţările pe care le-a vizitat ( Grecia, Italia, Franţa, America ş.a) pe care datorită harului cu care ni le aduce sub ochi, simţim (când citim) că ni se taie respiraţia. O deplasare  în Gorj, pe urmele lui Brâncuşi, la Hobiţa, unde s-a născut cel ce avea să fie apreciat la nivel mondial, drept părintele sculpturii moderne, este pur şi simplu bulversată, siderată chiar de nepăsarea strigătoare la cer a autorităţilor faţă de memoria lui Brâncuşi, a cărui moştenire inestimabilă a ajuns o povară de care nu ştiu cum să se lepede.

Îşi află echilibrul şi  încrederea că nu este totul pierdut, în sentimentul iubirii trăit şi exprimat cu intensitate ca fior şi bucurie a trupului tânăr şi sănătos, ca un extaz al unui suflet curat şi luminos, gata să îmbrăţişeze întreaga omenire. Suntem îndemnaţi şi învăţaţi cum să facem schimb energetic cu natura: ”Aşează-te într-un loc retras şi fă schimb energetic cu natura, Descalţă-te, lasă tălpile goale să atingă iarba, pământul, priveşte cerul, lacul, copacii, ascultă ciripitul păsărilor”.

„Visele din zori” ale autoarei, din eseul cu acelaşi titlu, sunt captivante, ne cuceresc, aşa cum o fac toate eseurile cuprinse în carte, prin percutanţa cuvintelor care le trimit în inimile şi sufletele cititorilor:” Eu m-am frânt ca o pâine proaspătă, îndoindu-mă spre spate, mulţumind cerului în plină lumină, că şi-a amintit de mine şi a hotărât să-mi inunde singurătăţile cu apa vie a dragostei tale necondiţionate.

– Am sufletul curat! Am răspuns eu ca un ecou şi a urmat îmbrăţişarea…”

Volumul are o structură caleidoscopică, alcătuită dintr-o mare varietate de subiecte, numeroase citate din Biblie, considerată de autoare ca o sursă a înţelepciunii atotcuprinzătoare, înţelepciune de origine divină destinată umanităţii. Se pot broda fără îndoială, o mulţime de consideraţii pe seama acestei izbânzi editoriale de excepţie, a doamnei doctor – scriitor Elena Armenescu, dar apropiindu-mă de finalul comentariului meu, mă voi opri asupra motivaţiei intime a scrierii acestui volum: „Sunt convinsă că asemeni mie, sunt mulţi, chiar foarte mulţi, pe care în anumite zile ori momente ale unei zile îi apucă o stare de sfinţenie, de curăţenie sufletească, de a ne desprinde şi de a ne îndepărta de vacarmul acestei lumi, creat de multe ori artificial de informaţii, ştiri, comentarii absurde şi inutile care nu duc nicăieri, parcă special elaborate să încâlcească gândurile, să le abată, să le rătăcească de pe calea armoniei şi păcii interioare.”

Elena Armenescu este neînduplecată când e vorba de atitudinea ”merge şi aşa” care se pare că este foarte veche. ţine poate chiar de Blestemul tracilor la care se referă în eseul omonim. Revolta sa nu este singulară. În era internetului, a avut şi are şansa să întâlnească multe conştiinţe ale neamului, care iau poziţie  fermă împotriva unei asemenea atitudini. De aceea, ca urmaş al traco-daco-geţilor,poporul român trebuie trezit, pentru că altfel, vom ajunge să intrăm sub jurisdicţia legii divine care, aşa cum au intrat – în ciuda avertizăii prin vocea profetului din vechime – cei din neamul lui Israel: ”Israele, va fi luat pământul de sub picioarele fiilor tăi şi va fi dat altor neamuri. Să nu se întâmple! Să curmăm dezbinarea ( asta nu înseamnă partid unic)! Să piară blestemul tracilor, să urmăm îndemnurile lui Iisus!  Să fim iubitori, să fim drepţi, asta însemnând recunoaştere din partea batjocoritorilor neamului şi nestrămutare în credinţă. Să ne amintim de Brâncoveanu! Să-i facem pe cei mulţi la care trebuie să ajungă informaţiile corecte, să înţeleagă şi să respecte adevăratele valori ale neamului lor, cu care să se prezinte acum şi în viitor când urmaşii se vor întâlni în condiţii de pace şi armonie cu cei ai altor popoare (în era vărsătorului care acum începe) şi să se mândrească în faţa popoarelor lumii, pentru că eu cred că avem o moştenire plăcută şi lui Dumnezeu, realizată prin însăşi îngăduinţa Sa, ca răspuns la comportamentul plin de bun simţ şi sfinţenie al înaintaşilor noştri. ”

În încheiere, dedic scriitoarei Elena Armenescu, la lansarea acestui volum următorul catren:

Cu ale tale ”Gânduri de utrenie”

Trecute tandru, prin azur

Mi-ai luminat calea spre sfinţenie

Pe care-o voi urma, mă jur.

––––––––––––––

Geo CĂLUGĂRU

membru USR

februarie 2015

Bucureşti

by

Referinţă Bibliografică

Geo CĂLUGĂRU: SCRIERILE – SALVARE ŞI ETERNIZARE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 februarie 2015