Hristos a înviat!
(Capitolul 7, Partea a II-a, din cartea „Întoarcerea lui Mesia”,
poem-romanul noii încercări de salvare a omenirii)
Şi a venit ziua în care
– deja de rabini condamnat –
El dintr-ai Lui cu silnicie
de înarmaţi a fost luat,
ca preoţii din Sanhedrin
(de tulburări preocupaţi),
prin moartea Lui decisă-n pripă
să poată răsufla-mpăcaţi
că Legea ei au apărat-o
printr-o vădită nedreptate,
ca-ntreg poporul să nu tragă
ponoasele de-un ţăcănit iscate.
Dar un verdict dat de Sinedriu
putea să fie aplicat
doar dacă era avizat
de-al Romei om în teritoriu.
Aşa că-n grabă L-au trimis
pe-ostatic la procurator –
faimosul Pontius Pilatus
pe care îl urau de zor
din pricina-ncercărilor
la care le-a supus răbdarea,
ca s-avizeze-al lor verdict
şi legea să-şi urmeze calea,
mai înainte de-a începe
severul lor sabat străbun,
când credincioşii-nvederaţi
numai pe Tora mâna pun.
Având în minte-avertismentul
soţiei sale cu prorocul
(pedeapsa ce-ar cădea pe ei
de-ar face preoţilor jocul)
şi-n suflet c-o profundă silă
faţă de-acest popor zărghit
cu-a sa credinţă într-un Iahve
înceţoşat de infinit,
Pilat L-a cercetat pe prinsul
de pumnii încasaţi stâlcit,
ce susţinea ba c-ar fi rege,
ba că din cer ar fi venit
pentru salvarea omenirii
de-un greu păcat protostrăbun,
ca-n faţa legii să-L găsească
nevinovat pe-acest nebun.
Înfuriaţi peste măsură
că Pontius iar s-a opus,
Caiafa şi cu Ana, preoţi mari,
acasă la roman s-au dus
să-i spună cu arţag în faţă
că-i caz politic falsul rege
şi că la Roma-mpotrivirea
va fi tratată după lege
ca o trădare evidentă
a-naltului trimis în zonă.
– Crezi tu, Pilat, grăi Caiafa
cu voce sură şi atonă,
că impostorul de Iisus
este complet nevinovat,
precum acei netoţi profeţi
ce bat Iudeea-n lung şi-n lat,
când e vădită tulburarea
stârnită de El în credinţă?
Decât dezordinea-n popor,
mai bine piară-a Lui sămânţă
chiar printr-un act de nedreptate
la legile romane raportat!
Cu-acest verdict Legea-i păzită,
iar noi slujim pe împărat…
Cu uşa strâns de argumente
– pentru duşmani armă letală –
Pilat răspunse că pe mâini
de sânge inocent se spală.
Şi-n văzul gloatei s-a spălat
cu gesturi ritualice,
în timp ce Ana chiar cerea
ca sângele pe ei să pice.
Iar mai târziu, urmând cutuma
cu condamnatul liberat,
de trei ori Pontius Pilatus
mulţimea-n clocot a-ntrebat
alesul care-i: blândul Uns,
ori un nelegiut sadea,
şi tot de-atâtea ori gloata vui
c-alesul ei este Baraba.
Atunci Pilat organiză
batjocorirea lui Mesia,
dar gărzilor le porunci
ca gloatei să-i stingă furia
cu care L-ar fi sfâşiat
pe Mielul plin de îndurare
până la dealul Căpăţânii –
loc groaznic de crucificare
pentru infractori înrăiţi
ce strâmbul bine-şi urmăresc
şi unde, între doi tâlhari,
fu ţintuit Solul ceresc.
Iar El, pe-o vipie cumplită
şi de insecte asaltat,
simţi un plus de canonire
când fu de Hestas provocat:
– De eşti Hristos, ne-o dovedeşte
prin fapte, nu doar prin cuvinte –
coboară de pe cruce-acuma
şi fă-ne slobozi ca-nainte!
Dar Dismas, celălalt tâlhar,
l-a dojenit pe-al lui fârtate:
– De ce te plângi? Suntem aici
pentru-ale noastre rele fapte,
alături de-un nevinovat.
Şi agrăind către Iisus:
– De mine, Doamne,-adu-Ţi aminte
în sfântul Tău regat de sus!
Cu bucurie i-a răspuns
Cel însetat de omenie:
– Cu-adevărat, de azi cu Mine
vei fi în rai pentru vecie.
*
La scurtă vreme după asta
S-a săvârşit c-un geamăt stins:
– Părinte, de-ale tale braţe
cu duh cu tot Mă las cuprins!
Şi-n plină zi, atuncea chiar
lumina-n negru s-a drapat,
perdeaua-n templu a plesnit
şi lumea s-a cutremurat,
încât, cu faţa la pământ,
norodul tremura-ngrozit,
iar un sutaş a glăsuit
că fost-a Unsul un om sfânt.
Apoi, cadavrul lui Iisus
a fost luat şi îngropat
de Iosif din Arimateea
(cu-accesul de-un pietroi barat)
şi pentru rabini, episodul
părea de-a pururi încheiat.
Dar iată că a treia zi
– cum El pe toţi i-a anunţat –
femeile găsesc doar locul,
nu şi pe mortul mult iubit –
pietroiul era dat de-o parte
şi-un înger astfel le-a grăit:
– Mironosiţe îndrăgite
de-Acel ce-a fost crucificat,
voi primele aflaţi acum
că din mormânt El S-a sculat,
ca să-mplinească punct cu punct
al Bibliei pur adevăr.
Veţi merge, dar, la ucenici
să relataţi de-a fir-a-păr
acest miracol fără seamăn
ce-n creştinism e temelia,
spunându-le că-n Galilea
o să-L revadă pe Mesia.
Dar n-au crezut în spusa lor
cum Magdalenei nu i-au dat crezare,
sau celor doi ce spre Emaus
nu L-au ghicit sub noua-nfăţişare.
Ba şi mai şi, după-nviere
pe-apostoli El i-a vizitat
şi ei L-au cunoscut, doar Toma
L-a pipăit şi-a exclamat:
– Într-adevăr, eşti Domnul meu!
– Tu, Tomo, Unsul l-a mustrat,
crezi dacă vezi,
dar află că sunt fericiţi
aceia mulţi ce n-au văzut
şi totuşi cred c-am înviat!
După-nviere de trei ori
cu-nvăţăceii S-a-ntâlnit,
cerând ca Petru pentru oi
să fie-un păstor iscusit
şi toţi ceilalţi să răspândească
învăţul Lui în lumea toată.
Apoi, S-a înălţat la cer
ca să revină altădată.
George PETROVAI
by