Submediocritatea politicii românești postdecembriste

            Foarte mulți dintre românii cu discernământ ai zilelor noastre (nu-s prea mulți dintre ăștia, iar numărul lor tot scade!), se întreabă și (degeaba) întreabă în felul următor: Cum e posibil că România, țara dăruită de Creator cu de toate (climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, însemnate bogății ale solului și subsolului), iar prin aceasta posesoarea a trei dintre cele patru vitale straturi naturale (litosfera, biosfera, hidrosfera, atmosfera), care, în profunda și tainica lor întrepătrundere formează binecuvântatul leagăn al vieții pe Pământ, parcă de-al dracului și în pofida acestor excepționale avantaje îndelung jinduite de agresori (romani, unguri, turci, tătari, muscali, austrieci, nemți, mai nou „distinsele” seminții ale Apusului) are atât de mulți sărăntoci și, la toți parametrii care ilustrează nivelul general de trai, ea se situează la coada țărilor din Uniunea Europeană?

Păi eu spun că, dacă trei din cele patru straturi ne sunt prietene fidele (litosfera, hidrosfera, atmosfera), chiar după înstrăinarea a circa jumătate din pământul țării, acuma când poluarea își dă pretutindeni în petic (bunăoară, cum și când vor dispărea munții de gunoaie din Maramureș?) și când războiul se îndârjește aproape de granițele noastre, hiba aparține în întregime substratului uman al biosferei, mai exact politicilor postdecembriste de haram făcute în   peste trei decenii pe aceste meleaguri și, desigur, celor care (a se citi „aleșii mari și mici”), în campaniile electorale promit marea cu sare, iar pe urmă, după ce au ajuns la butoanele puterii, necurmat o dau cotită: ba cu greaua moștenire lăsată de înaintași (desigur, nu de ai lor, ci numai și numai de adversarii politici), ba cu lipsa acută de resurse fnanciare (nu și pentru găștile lor, precum în septembrie 2022, când la iuțeală și-au mărit veniturile nesimțite cu 25%), ba cu recomandările obligatorii (sic!) ce vin de la Bruxelles și de peste Atlantic.

Asta fiind în esență mizerabila aflare în treabă a tuturor guvernelor din România postdecembristă (industria, agricultura și transporturile puse pe butuci, educația și cultura așijderea, milioane de români expatriați și întreaga țară coborâtă la  subnivelul de foarte profitabilă colonie pentru companiile occidentale și pentru interesele lor strategice, îndeosebi în momentul de față, când – după pandemiadă – continuă să joace popice cu milioane de destine în aberantul război ruso-ucrainean), este absolut normal ca acuma, în prag de iarnă și sub strivitoarea apăsare a atâtor crize artificiale (energetică, financiară, alimentară, sanitară, identitară, moral-spirituală), să ne întrebăm, noi cei mulți și amarnic păcăliți de globaliști, via București, unde sunt enormele avantaje ale acestei țări din mereu încețoșatul moment Decembrie 1989 (independenț energetică, economie satisfăcătoare, remarcabile transporturi maritime și fluviale, niciun cent datorie externă, creanțe de câteva miliarde dolari), rampa tuturor românilor de lansare înspre sinucigașa aventură postceaușistă: fără industrie și agricultură (pe bani împrumutați se cumpără cam 70% din mâncarea chimizată cu care ne tragem zilele), aproape fără educație, cercetare, credință, mulțumire sufletească și cumpătare materială, în schimb cu libertatea și democrația pe sponci, cu legi făcute de hoți pentru hoți, cu tot mai mulți analfabeți funcționali (mai bine de jumătate din absolvenții de licee și cam toți absolvenții facultăților private), cu sistemul de sănătate în corzi și farmacii la tot pasul, cu o datorie externă de peste 120 miliarde euro, fără armată, cu tot mai multe familii dezorganizate, căci aprigul interes material îi dă cu tifla celui moral-cultural, cu tineri cărora nu le pasă de patriotism sau tradiții și cu o infracționalitate juvenilă în creștere alarmantă, braț la braț cu mitocănia, violența, abandonul școlar, nemunca și goana după himere.

Ca lucrurile să fie cât se poate de clare pentru toată suflarea mioritică (bine sau rău intenționată, educată, mai puțin educată sau complet needucată, deoarece ăsta-i catastrofalul drum pe care s-a angajat nația noastră postdecembristă, „specializată” în pălăvrăgeli, ciupeli,  furtișaguri, descurcăreli și ciocoisme, haideți să aruncăm o privire asupra Guvernului Ciucă, actuala făcătură penelisto-pesedisto-udemeristă, înjghebată anul trecut de bravul nostru Klaus, cică pentru stabilizarea politică a țării. Asta s-a întâmplat după ce ani la rând prezidentul a acuzat pesediștii de toate relele de la noi (apropo, domnule președinte, doar ei sunt vinovați de eșuarea statului român?); o coaliție esențialmente necoalizată, în care fiecare membru/formațiune caută să tragă spuza electorală pe turta sa gășcărească, inclusiv udemeriștii fără coloană vertebrală și cu convingeri naționale deocheate, făcând propuneri din care, la finalul discuțiilor supraguvernamentale, ba rămân doar firimituri (bunăoară așa ca interminabilele dezbateri pe marginea jenantei creșteri a veniturilor celor mulți), ba se alege praful și pulberea în majoritatea cazurilor.

Vasăzică, actualul Executiv are cea mai năstrușnică alcătuire, dar și ineficiență din Uniunea Europeană și de mai departe (Africa, Polinezia  etc.): oficial, adică la vedere, premier este ex-generalul plagiator Nicolae Ciucă, dar neoficial (ceea ce decurge cu necesitate din șantajul rămânerii la guvernare doar de pe poziții de forță), adevăratul premier este aparent blajin-molâul Marcel Ciolacu. E drept, Cabinetul mai are doi vice-prim miniștri (pesedistul Sorin Grindeanu, totodată ministrul transporturilor, și udemeristul Hunor Kelemen, fără atribuții precise – pesemne îi cârmuiește pe alde Cseke și Novák), dar deasupra tuturor tronează Klaus Iohannis, care taie și spânzură după cum crede de cuviință, sau poate după cum i se „sugerează” la centrele de comandă din Washington și Bruxelles (vezi recentele maziliri – Sorin Cîmpeanu și Vasile Dîncu, respectiv noile înscăunări – dubioasa Ligia Deca la Educație și necușerul Angel Tîlvar la Apărare).

Dar asul politicii interne este în clipa de față în mâneca populistă a lui Marcel Ciolacu, președintele pesediștilor și al Camerei Deputaților. Da, pentru că de el depinde, mai mult ca de vrerea sau capriciile lui Klaus, dacă un ministru rămâne pe post sau este mătrășit (vezi menținerea lui Virgil Popescu, îndelung controversatul ministru liberal al Energiei).

Ce să mai spunem că de un an se tot vorbește despre plagiatul lui Ciucă, dar el continuă să se screamă în fotoliul de premier. Sau de unii miniștri neînzestrați, ca să nu le spun necalificați, precum Virgil Popescu, Ligia Deca, Lucian Bode, Marius Budăi, Ioan-Marcel Boloș și Angel Tîlvar, care – vorba jurnalistului Ion Cristoiu – ajung miniștri și se mențin în funcții numai pentru faptul că tufișoarele lor nu umbresc tufa numită Klaus Iohannis.

Sighetu Marmației,                                                    George  PETROVAI

7 nov. 2022

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Submediocritatea politicii românești postdecembriste/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 noiembrie 2022