Să nu păcătuiesc cu limba
îmi voi păzi a mele drumuri
și voi însufleți marimba
ori mă voi desfăta în fumuri.
Chiar pus-am gurii mele pază
când împotriva mea stătuse
un păcătos, dar mai de vază,
ce zăr din putina-mi băuse.
Și-am amuțit și nici de bine
nu mi-am grăit, deloc, durerea…
înfierbântat am fost: în fine,
dar nu mi-am spus, nicicum, părerea.
Sfârșitul meu, Tu zi-mi-l, Doamne,
și zilele ce le-am eu încă,
ori câte primăveri și toamne,
răbdarea mi-esti, Tu, ca o stâncă.
Căci de la Tine statu mi-este,
mă izbăvește, Tu, de rele,
ocara mea e de poveste,
dar… nu îmi da poveri mai grele!
Cum în deșert tot pământeanul
se tulbură și se-nspăimântă
fii, Doamne, Tu, samariteanul
și de mă ierți, binecuvântă!
Mai înainte de-a mă duce,
Te rog, să-mi dai și mie-o cruce!


