S-a dus prea repede și el,
Ivan Patzaichin, canotorul,
ce-avea un țel: a nost’ drapel,
să se înalțe – tricolorul.
Iar visul lui s-a împlinit,
dar după multe sacrificii,
n-a fost nicicând mai fericit…
I-s stele-n cale artificii.
De patru ori laureat
ajunse-n viață o legendă;
pe apă numai ar fi stat
să își respecte-a lui agendă.
De-aici ‘nainte va vâsli
cu îngerii spre constelații,
iar campion, din nou, va fi
strângând și-acolo venerații.
Primește-l, Doamne, Tu la drepți,
căci s-a grăbit și de-astă dată,
probabil n-a vrut să-l aștepți,
știind că ești la Judecată…
Și-Ți mulțumim că ni l-ai dat
să ne învețe modestia,
cum e să fii determinat,
cum se iubește România.