MI-E TEAMĂ DE TĂCERILE DIN UMBRE

Îmi dau târcoale gândurile sumbre

Când sufletul e rug aprins de floare

Mi-e teamă de tăcerile din umbre.

Vreau vocea-ţi caldă, plină de candoare

Să unduie ca un izvor prin munte

Şi-n limpezimi să ne iubim, de-i vrere,

Cu buzele scriindu-ţi dor pe frunte,

Sărutul meu să-ţi fie mângâiere.

Să-ţi dărui liniştea la tâmpla serii,

Şoapta-mi timidă tainic să te-alinte,

Seve ţâşnind din trupul primăverii

Să umple golul dragostea fierbinte.

Sunt prizoniera viselor, dorinţei,

Mă pierd adesea-n lanuri de cuvinte,

Când setea-mi sting cu lacrima credinţei

Simt răni săpate-n lut de-al fricii dinte.

De-ţi pasă sau de nu, n-am încă ştire.

Misterios şi-nvăluit în ceaţă,

Arcaş destoinic, săgetând iubire,

Avea-vom, oare, şi noi drept la viaţă?

CE-I VIAŢA NOASTRĂ FĂRĂ DE IUBIRE?

Ce-i viaţa noastră fără de iubire?

Un câmp arid, o pâine fără sare,

Un templu rece-n care nu-i simţire,

Grădină fără flori, ţărm fără soare.

Copaci fără pădure, triste ramuri,

Lac fără nuferi, cer fără de stele,

Perdele gri de fum plângând în geamuri

Şi libertate-ascunsă-ntre zăbrele.

Fără iubire, ce e viaţa, oare?

O mare fără valuri înspumate,

Un orizont pierdut, zâmbet ce doare.

De n-ai iubire, poţi avea de toate,

Nefericit te simţi şi zi şi noapte!

N-ai satisfacţii, suflet fără chei

Eşti trist şi gol, te rătăceşti prin şoapte

Ţi-e viaţa fadă, n-ai nici un temei.

Deschide-ţi inima, zâmbeşte, cântă

Lasă-te lin în braţele iubirii

Ca-n tine să pătrundă pace sfântă

Şi-ai să trăieşti mirajul fericirii!

ÎNCERC SĂ TE DESCOPĂR

Încerc să te descopăr dintr-o umbră

Chip plămădit în vis din doruri mute

Te scriu pe stânci, pe trena lunii sumbră,

Pe frunţi de zei, pe tâmplele-mi durute

Pe trupuri de-Afrodite stinse-n mare

Pe flori de portocal sau pe nisipuri

Când se confundă semne de-ntrebare

Cu fade năluciri pe-anoste chipuri.

Îţi caut ochii, vreau să le simt vraja

Căldura mâinii-ţi lenevind pe umeri

Deschide poarta şi-alungă-ţi straja

Vino, te-aştept tăcerile să-mi numeri.

Vorbeşte-mi, te voi asculta cuminte

“Copilă”-mi spui, când rătăcesc prin situri

Pe-o insulă. Iar gândul meu fierbinte

Încearcă să te-nvie dintre mituri.

VREAU ROMANŢA TA MEREU SĂ FIU

Vreau romanţa ta mereu să fiu

Cântă-mă pe-o strună de vioară

Tu să-mi fii luceafărul de seară

Să-ţi fiu zori de zi, amurgul viu.

Lasă-mi gândul lin să te-nfăşoare

Despletit să-ţi încălzească trupul

Freamătu-mi să-ţi cotropească lutul

Foc nestins să-ţi fiu, tu să-mi fii soare

Mă cuprinde-n braţe printre raze

Gustă-mi fraga buzelor flămânde

Să-ţi fiu râu, tu să pluteşti pe unde

Lacrimă pe-o salbă de turcoaze.

Lasă-mi inima să-ţi fie liră

Degetele-ţi tandru mă mângâie

Să-ţi fiu toamnă, galbenă gutuie

Când pe boltă stelele se miră

Şi, geloasă, luna se-nfioară

Răsfirându-şi trena în pustiu.

Vreau romanţă veşnică să-ţi fiu

Tu-mi fii cântec plin de primăvară!

–––––––––––––––

Georgeta RESTEMAN

Săcuieu, Cluj

11 ianuarie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Georgeta RESTEMAN: POEMELE AMURGULUI (3)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 februarie 2015