LĂSTARI CU MERI

Când vântul se-nfioară de-atâta așteptare

Despică marea-n două pornirea să-şi înece

Şi pentru tine-un înger se roagă la hotare

Ca vameșul să ceară tributul şi să plece.

Din sâmburi de lumină o aripă îţi creşte

Şi simţi zidită -n tine tăcerea de pe urmă,

Dar lacrima te-nvaţă ca moartea nu greşeşte

Ea dă mereu târcoale şi viețile le curmă.

Smochinul poartă rodul şi rodia sămânţa,

S-a îngustat cărarea, iar cerul nu-i rotund,

Nu ne-nţelegem viaţa, nu ne-cunoaştem fiinţa,

Căci visele sunt fade şi gândul nu-i profund.

Privim cum ceru-n patru începe să se crape

Şi-n urna amintirii păstrăm aceleaşi mere,

Când stele-nsingurate plutesc tăcut pe ape

Începe să te cheme, Edenul, să te spere.

UN MÂINE PENTRU VEŞNICIE

Să nu mă chemi să vin în drumul tău,

Ne vom găsi în alte lumi haine,

Să adunăm părerile de rău,

Din amurgirea clipei care vine.

Să nu-ţi întorci privirea să mă vezi,

Voi fi în pieptul tău o amintire,

Un soare cald – zăpada din amiezi

Şi lacrima născută din iubire.

Să nu mă strigi când visurile dor

Şi lacrima sub pleoape o îngropi,

De dorul tău, iubite, mă-nfior

Şi am să trec din nou pe lângă plopi.

Să nu te rogi deasupra Marii Moarte

Când un cuvânt va naşte-o galaxie,

Chiar dacă viaţa astăzi ne desparte,

Avem un mâine pentru veşnicie.

PESTE TIMP

Ne cufundăm desculţi în rugăciune

Ca doi copii îndrăgostiți de-un vis,

Ne’nţelegând că soarele apune

Peste destinul care ne-a fost scris.

Mereu alt chip şi-o altă întrebare,

Un legământ între acei ce-am fost,

Petarde de lumină şi culoare

Şi dezmierdări de șoapte fără rost

Apar la geam în nopţile cu lună,

Când sufletul trăiește înc-un vis

Şi stelele în taină ne cunună

Peste tăcerea timpului promis.

STRAI DE LUMINĂ

Trecutul din umbră vulcanii i-a stins

Sădind în cenuşă reci boabe de rouă,

Şi-n arca iubirii cuvintele-au nins

Ducându-şi trecutul spre lumea cea nouă.

Se-aude un scâncet, ori poate-i un plâns,

Tristeţea-i ascunsă în strai de lumină

Şi-n suflet iubire, şi doruri au strâns

Pescari fără vise – copii fără vină.

Arena cu lei rămasă-i pustie,

Se nasc galaxii din ochiuri de apă,

Dar rostul durerii nici Iov nu îl ştie,

Nici gândul ce tace la margini de groapă.

Se naşte o zi ca alta să piară

Şi arde în noi scânteia divină,

Cu smirnă, cu rug şi lacrimi de ceară,

Ne ţese tăcerea alt strai de lumină.

PETALE DE GÂNDURI

Spre lumi nevăzute ai dus nemurirea

Şi gândul, şi visul, şi viaţa de-apoi,

Iar formei de lut i-ai dat mărginirea,

Doi poli, o durere şi-un drum de noroi.

Bolnav de tristeţe, prea singur cu mine,

Ca număr impar spre tine păşeam,

Pe axa tăcerii, spre ziua de mâine,

Să-mi spui ce cuvinte în suflet mai am.

E toamnă de-acuma, degeaba mă minţi,

Cocorii-au plecat şi merii sunt goi,

Nu vreau să mă doară, nu-ţi cer să m-alinţi,

Dar iarna s-aşterne, încet, între noi.

Nu-s îngeri, nici demoni, clepsidre nu curg

Şi-un pumn de ţărână pe piept iar îmi pui,

Lumina îngheaţă şi cad în amurg

Petale de gânduri, spre lume, hai-hui.

O LUME DEGHIZATĂ

E-o lume deghizată, iubitule, în noi

Şi stau în poarta vieţii copacii trişti şi goi,

Iar îngerii ne spală trecutul de noroi,

Căci rana de pe palme e plină cu puroi.

Se-aud trosnind în vetre, toţi anii ce-au trecut

Şi nu ştiu de-n zidire s-a pus nisip ori lut,

Dar coasta ce mă doare eu simt nu-i a mea

Când se ascund în noapte chemări de cucuvea.

Botezul cu lumină coboară peste noi

Şi-un răsărit ne naşte la fel pe amândoi,

Lăsând statui de piatră spoite cu noroi

În stupul de tăcere rămas fără de roi.

––––––––––––-

Maria IEVA

Timişoara

1 februarie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Maria IEVA: O LUME DEGHIZATĂ (POEME)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 februarie 2015