DOR

De ce am atâta dor
de tot ce e călător,
dor de timp și dor de nea,
dor de tinerețea mea.
dorul de copilărie,
de tot ce a fost să fie,
dor de mamă și de tată,
dor de apa-nvolburată,
dor de râu cu glas duios,
locul de scaldă frumos.

De ce am atâta dor
de tot ce nu-i trecător,
dor de stele, galaxii,
dorul de comete vii,
dor de-a soarelui cunună
dor de nopțile cu lună,
dor de stele căzătoare,
de liman și țărm de mare,
dor de îndepărtate astre,
din lumi albe și sihastre.

De ce am atâta dor
de ploița unui nor,
de răcoarea de la vie,
pe care doar doru-o știe,
dor de lanul cel bogat
dor de macii de la sat,
dor de merele din sân,
dor de greierii din fân,
dor de iarba nou cosită,
dor de fântâna vestită.

De ce mi-e atâta dor
de tot ce-n viață-i ușor,
de dulceața unei mile,
dor de zorii unei zile,
dor de răsărit, de-apus,
de tot ce acum e dus,
dor de iile cu-altiță,
de suveică și de iță,
de războiul de țesut
dor de dorul cel cusut.

De ce mi-e atâta dor
dor de fii, pe calea lor,
dor de frați și de surori,
dor de sufletu-n culori,
dor de clipe mulțumite,
dor de vise împlinite,
dor de viața cea cântată,
dor de dragostea curată,
dor de oameni fericiți,
dor de clipele cuminți.

Am atâtea doruri mari,
ce-s ca stâncile de tari,
ce mă bucură, mă plâng,
de la Omu, la Parâng,
am atâtea doruri albe,
care se adună-n salbe,
ce mă cată, mă găsesc,
în dorul meu pământesc,
care-mi dăruiesc în vers,
dorul Timpului neșters.

© Gheorghe A Stroia
Răpciune 2022

Facebooktwitterby feather