Maicuță plecată,
aș vrea să-ți colind,
să-ți cânt leru-i ler
lângă verdele brad,
să strâng lângă piept,
pe aripi de gând,
mâinile tale, ce-n
lacrimi tot cad.
Tăicuțule drag,
îți văd chipul la geam,
afară e cald, nu e
ca-n iarna noastră,
când, de bucurie,
adesea plângeam,
tot privind gerul
din ninsa fereastră.
Pe voi, îngeri triști,
plecați printre stele,
aș vrea acum
să pot să v-alint,
în brațe curate,
nu-n visele mele,
c-un cântec duios,
străvechiul colind.
Și urmele voastre
miros au de brad,
arome de mere
și nuci vă-nsoțesc,
pe umerii voștri
doar stelele cad
și strig către voi
cu un dor nefiresc.
Tăicuță din ger,
măicuță din nea,
mi-e dor de Crăciunul
cu iernile albe,
acum sunteți vise
din inima mea,
pentru mine și noi,
sunteți… florile dalbe!
Părinților mei, Andrei și Aurica, plecați demult într-o stea. CRĂCIUN LUMINAT!
Gheorghe A. Stroia
Undrea 2015


