Săracă țară bogată!!! Asta este România mea, cea mai frumoasă și mai bogată țară din lume. Păcat că, deși are multe poteci neumblate încă, ai noștri compatrioți preferă alte și alte meleaguri, și neagă frumusețea și (supra)naturalul acestor pământuri. De la Adjud, până la Mănăstirea Cașin, sunt circa 60 de kilometri, destul de buni, cu excepția celor patru kilometri de la intrarea în Municipiul Onești. Dincolo de Onești, drumul se împădurește deja, poieni scăldate de soare, vârfuri de munți din depărtare aruncă fulgere și tunete, prevestind furtuna. Deși la Adjud era foarte cald, peste 31 de grade în termometre la ora 11.00, spre Mănăstirea Cașin aerul se răcorea, așa că în pădurea de lângă cascada Buciaș erau 22-23 de grade la ora prânzului. Am ajuns în Comuna Mănăstirea Cașin (situată la 15 km de Oneşti), care are în componenţă patru sate: Mănăstirea Caşin, satul de reşedinţă, Lupeşti, Pârvuleşti şi Scutaru. Se învecinează la nord cu comuna Bogdăneşti, comuna Oituz, comuna Caşin şi comuna Buciumi, la vest cu judeţul Covasna, la sud cu judeţul Vrancea, iar la est cu comuna Căiuţi şi comuna Ştefan cel Mare.
Satul a luat numele mănăstirii ctitorită în secolul şaptesprezece (1655) de domnitorul Gheorghe Ştefan (1653-1658), zis şi Burduja-Vodă. Ctitorul ei visa să fie aceasta cea mai frumoasă biserică din toată Ţara Moldovei, mai mândră decât Golia şi Trei Ierarhi, edificiile ridicate de rivalul său, Vasile Lupu, la Iaşi. Departe de a deveni o vatră de cultură, aşa cum îşi dorea domnitorul, mănăstirea îi va servi doar ca ultim popas înainte de a lua drumul pribegiei, de frica lui Vasile Lupu. În urma marelui cutremur din 1805, fiind grav avariată, mănăstirea a fost reparată de egumenul grec Ierotei, iar între 1836-1839 de egumenul Isaia din Constantinopol. La aproape trei secole mai târziu de la ctitorirea mănăstirii, soldaţii români şi-au amestecat aici oasele cu pământul frontului, făcându-l stavilă de netrecut.
Există și o frumoasă poveste de dragoste între un ofițer român și regina tuturor românilor, Maria (poveste mediatizată și de TVR Iași). Pe muntele Fata Moartă şi-a dat viaţa pentru ţară în toamna lui 1916, locotenentul Alexandru Florescu din Ploieşti. Trupele lui cuceriseră muntele ocupat de duşmani printr-o ofensivă teribilă, înaintând pieptiş de-a lungul coastei muntelui. Când a fost încercuit de trupele inamice, a refuzat să se predea. A căzut doar după o crâncenă luptă la baionetă. Scrisoarea de înștiințare a morţii eroului trimisă soţiei lui, Victoria, e păstrată cu respect în arhivele comunei Mănăstirea Caşin. Locotenentul îşi doarme azi somnul de veci alături de alţi 8.000 de viteji în cimitirul eroilor din Mănăstirea Caşin. Sunt mai mulţi decât locuitori în comună. În mijlocul cimitirului, una dintre cruci poartă inscripţia “Ostaşului care n-a ştiut ce e primejdia în apărarea pământului iubit al ţării sale, aceluia pe care biruitor asupra rănilor fatalitatea singură l-a putut răpi. Regina României a vărsat o lacrimă pe locul de odihnă”. Nimeni nu ştie dacă povestea de iubire dintre regină şi Xenofon Obreja a fost adevărată. Cert este că cea mai mare cruce din cimitir este dedicată unui sublocotenent, iar inscripţia e dovada că eroul avea un loc special în inima “îngerului fără aripi”. Regina Maria a petrecut luni întregi pe frontul din Caşin. A îngrijit răni, a pansat suflete şi cel mai important, a sădit iubirea de patrie în inimi de viteji. După război, a venit ani la rând să petreacă seara de Înviere la mănăstire, împreună cu Averescu şi Iorga, ba chiar a dispus să fie construită în Bucureşti o biserică cu numele Biserica Caşin.
Ca o veritabilă cetate de apărare, cu un turn impresionant la intrare, Mănăstirea Cașin nu lasă indiferent pe călătorul care îi calcă pragul. La ora prânzului, când am ajuns noi acolo, se celebra în incinta mănăstirii un botez. Frumoasă, semănând izbitor de mult cu mănăstirea Golia din Iași (ca dimensiuni, stil arhitectonic, dar cu ornamentele mult simplificate), mănăstirea este zveltă, înaltă, cu o minunată pictură interioară, cu icoanele împărătești vii parcă și catapeteasma din lemn de esență rară. Mănăstirea beneficiază chiar și de un muzeu (MUZEUL VĂII CAȘINULUI), în care se găsesc nenumărate artefacte, obiecte de uz casnic și meșteșugăresc, cât și o impresionantă colecție de straie populare, toate specifice zonei, venind de peste secole de istorie. Chiar și un beci domnesc stă mărturie acelor vremuri. Dovadă a trecerii ctitorilor mănăstirii Cașin pe aici este și prezența porților populare, ce se pot găsi la multe gospodării din comună.
De aici, am purces către a altă atracție a zonei, rezervația naturală BUCIAȘ. Pe valea pârâului Buciaș se află două cascade de o frumusețe rară. Pornind de la cantonul silvic Buciaș spre amonte, pe valea acestui pârâu, după doar 40 de minute (2,5 km) ajungem la cea mai mare și mai frumoasă cascadă din județul Bacău, Cascada Buciaș. În această zonă, declarată rezervație naturală, și-au găsit adăpost câteva capre negre (singurele din județ). Din păcate majoritatea turiștilor – din cei foarte puțini care ajung în această zonă – se opresc aici. Continuând deplasarea în amonte, după aproape 2 km ajungem la o intersecție de la care, după alți 2,3 km parcurși pe drumul din stânga, ajungem la Cascada Fata Moartă. În aceste locuri istoria se împletește cu legendele, câteva dintre acestea fiind amintite de Ioan Missir în volumul „Fata Moartă”.
Pe drumul către/dinspre cascade, am întâlnit și doi căței, pe care i-am fotografiat. În drumul de întors spre casă, am oprit într-o poiană minunată, la umbra unor copaci seculari. Copiii erau flămânzi și însetați de atâta umblet. Am stat câteva ore la umbră și apoi ne-am întors. Cu siguranță un itinerar frumos, ce merită să fie văzut. Păcat că zona nu este atât de promovată pe cât ar merita, drumul forestier nu este foarte simplu de străbătut. Vă recomand să veniți aici, să vedeți România noastră frumoasă și să descoperiți minunile de lângă noi!
Gheorghe A. Stroia
19 iulie 2015
Celelalte fotografii din drumeția de la Mănăstirea Cașin și Rezervația naturală Buciaș, le puteți viziona AICI… ALBUM FOTO CAȘIN
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..