ȘI SUNTEM…

„Lasă-mă să o țin de mână,

cât a trăit nu mi-am dat voie…”

(Viața, Gh. A. Stroia)

O viață-avem și suntem

ca frunzele în vânt,

ne tulbură prea multe,

un vis sau un cuvânt,

cad ploile nestinse

în ropote, șuvoi,

ne credem lutul sacru,

dar suntem doar noroi.

O viață-avem și suntem

firavi ca seacă bruma,

izbim cu pumnu-n piept,

în noi iar urlă huma,

atragem lângă suflet

doar energii de sare,

nu știm să ne vorbim,

facem doar rău și doare.

O viață-avem și suntem

nemilostivi și răi,

ne naștem în apusuri,

tânjim la zorii Săi,

nu știm ce e Lumina,

am dat-o pe un ban

și rătăcim întruna –

vechi pelerini la han.

O viață-avem și suntem

în goană tot mereu,

nu ne mai întâlnim,

decât când ne e greu,

stăm unul lângă altul,

dar suntem doar străini,

nu mai avem răbdare,

ne dăruim doar spini.

O viață-avem și suntem

ce nu vrem ca să fim,

nu știm să facem bine,

dar știm să ne rănim,

ne tot legăm în gânduri

de fragede-amintiri,

trăim vieți netrăite,

departe de iubiri.

O viață-avem și suntem

doar umbrele de ger,

ce-ngheață tot în cale,

cum crivățul stingher,

știm ca să ne așternem

covoarele de lacrimi,

ne credem fără vină,

ne credem fără patimi.

O viață-avem și suntem

sub aripa Ta sfântă,

ce mântuiește totul

și moartea o înfruntă,

nu le lăsa s-ajungem

iar singuri pe Pământ,

fă-ne al Tău Izvor,

Sămânță și Cuvânt!

© Gheorghe A Stroia

Bacău, 2 al lui Florar ’25

by

Referinţă Bibliografică

Gheorghe A Stroia: ȘI SUNTEM…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 mai 2025