STRIG
Luminii, care nu ne află…
M-am așezat
în pragul inimii
și am strigat:
– Vindecă-mă, inimă,
de albastrul care
mă cuprinde, uneori,
de plinul golurilor mele,
de sămânța de nori
ce a aflat în mine,
pământ roditor!
M-am așezat
în palmele sufletului
și am strigăt:
– Vindecă-mă
Lumină Lină,
de umbrele grele
ale luminilor mele,
de setea care crește
năvalnic printre clipe,
înghițindu-mă!
M-am așternut,
cerurilor mele,
fragedă iarbă,
pe care inima trează
și sufletul abia spălat
dansează cum ielele,
un joc de demult,
pe care îl recunosc.
Strig în patru zări:
– Rogu-Te, Mântuiește!
© Gheorghe A Stroia,
Bacău, 1 al lui Prier ’25
Grafică: Alexe Dimache Elena, Colegiul Național „Emil Botta” Adjud
(Mulțumesc, Elena, pentru o schiță făcută în câteva secunde)


