Fiecare om este încercat – adesea – de trăiri speciale față de momentele trecute din viața sa, momente de melancolie, regret sau poate bucurie, căldură, pentru persoane care nu mai sunt, plecate demult în călătoria spre stele, persoane care le-au marcat destinul, le-au preschimbat zilele în bucurii sau cazne, care i-au crescut, îndrumat, oameni cu ale căror destine s-au intersectat, într-un mod mai mult sau mai puțin fericit.
Rememorarea unor astfel de momente poate deveni adesea dureroasă, faptele petrecute atunci redeschizând răni mai vechi sau mai noi. Multe întâmplări din viață au fost dureroase, extrem de dureroase, clipe ale căror rosturi nu le-ai fi putut înțelege atunci, dar pe care, acum, privite cu ochii omului matur, le poți găsi înțelesuri, le poți asocia explicații, le poți accepta cu resemnare. Au fost, au trecut, însă prezintă o parte importantă din ființa ta; le-ai îngropat adânc în suflet, dar vrei să le scoți din nou la lumină. Nu ca să fie servite unora sau altora drept pildă; până la urmă, fiecare om are o existență proprie, o conștiință individuală, o trăire mai mult decât personală, unică, făcând diferența între destinul său și al altor oameni.
Scopul acestui fragment de viață este să confirme, să reconfirme, să reabiliteze, măcar în suflet, amintiri, oameni, locuri, fapte. Personajul central al rândurilor acestor simple istorisiri este familia mea, o familie modestă, cu rădăcini înfipte în plaiurile vrâncene, o familie cu mulți copii, dar și necazuri, greutăți, lipsuri pe măsură, pe care doar Dumnezeu le compensa, în infinita Sa bunătate. Se spune că Dumnezeu e tată la săraci și cred, cu toată ființa, că acesta este un adevăr de netăgăduit. Pe mine, personal, numai puterea Lui m-a salvat de fiecare dată din situații limită, m-a ridicat atunci când m-am simțit fără de ajutor sau fără de scăpare, mi-a trimis de sus daruri pentru care o viață întreagă nu e de ajuns ca să îi pot mulțumi.
Ție, Doamne, îți mulțumesc, pentru toate cele pe care mi le-ai dăruit și pentru purtarea Ta de grijă. Tu ești ”Calea, Adevărul și Viața”; pe Tine, Doamne, Te mărturisesc, acum și în vecii vecilor și te rog să îmi dai minte limpede și grai viu să pot să-mi amintesc toate cele ce au fost, bune și rele, așa cum s-au întâmplat. Acolo unde mintea mea nu-și va aminti, pune degetul Tău, Doamne, ca lumina Ta să îmi amintească! Fiecare nume, fiecare om, fiecare clipă, fiecare durere…
În loc de Cuvânt Înainte,
fragment din romanul autobiografic – în curs de apariție – CIOCOLATĂ CU GUST AMĂRUI
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..