VOI REUȘI
Celui „vinovat” de prea multă dragoste de viață
Va răsări minunea unui soare,
Să-mi scalde iarăși totul în lumină,
Când, întreba-mă-voi eu, oare,
Există răni ce sunt fără de vină?
Și va aduce razele lui calde,
Din alte lumi sosite pentru mine,
Ce vor purta știutele smaralde,
Din marea lui de bunătate pline.
Voi încerca să-i savurez lumina,
Mă-mbrac în ea precum o crisalidă,
Să recunosc în mine toată vina
Și să îmi iert simțirea-mi invalidă.
Voi cere ceea ce mi se cuvine,
Fără să mă mai întâlnesc cu ura,
Să mi se-aducă tot ce-mi aparține,
Lutul și roua, cerul, vântul, zgura.
Voi lua în pumni cenușile trecute,
Să dau ca hrană florilor mirate,
Să strâng în gene clipele tăcute,
Să-mi fie iar rucsacul plin în spate.
Voi reuși să mă împac cu mine,
Să dau uitării răul și tristețea,
Să mă apropii iar umil de Tine,
Căci Tu-mi ești, Doamne, toată tinerețea.
© Versuri și pictură Gheorghe A. Stroia – România, Bacău, 9 al lui Cireșar


