Dor de bunicul…

Dansul îmi făcuse aceste fotografii…printre primele, dar sigur primele prin care începeam sa ma învăț cu asta…căci, de obicei parcă mă „pușcă pi mini”, vorbind peltic și cam moldovenește, căci stăteam mult la ei mic fiind. sau chiar fugeam din fața aparatului pana atunci..
Însă, acolo la el în mediul familial…

Printre primii ce aveau aparat, mai ales acolo în acel sat… Fusese fotograf în al doilea război mondial, cu o tehnica avansată (mai ceva decât acest…) fotografia și după deal sau după anumite obstacole, scene de luptă în mod special pentru.. Era tehnica germană, armata romana luptând alături de ei în frontul de Est pentru recuperarea Basarabiei de la ruși. Acel război crud în care a fost un măcel… Mai și lupta desigur.. fusese și rănit, chiar luat prizonier de ruși… probabil, atunci când „aliații, așa-zișii, au dezarmat armata Română in ’44 și dacă nu au deportat-o cca 0 suta de mii de osteni(Armată României avand atunci cca 150000
.)ca recompensa pentru ce le-a făcut lor împreună cu nemții…c-au avynsat in inima lor până pa Stalingrad… orașelor…i-au luat să le reconstruiască, să-i omoare cu munca… muncă de ocnasi..
3ani de zile nu s-a știut mai nimic de el… Dar, bunicul fiind rănit încă din lupte la un picior, nici bun de munca prea mult nu era…Ciudat că, aceștia care mai mult îi încurcau pe ruși de obicei erau… erau omorâți… ca prin farmec, însă, de dânsul își făcură milă și i-au dat drumul..
Pe bunicul din fericire, de fapt, numai Domnul îl apara!!! …avea o credință de nezdruncinat in Dumnezeu!! Parcă îl văd cum zicea, deși eu mic nu prea inteleam, mi-a rămas ca o matriță băgată în cap cu drag… De către el, că tot zicea:-„Cu Dumnezeu totul va fi bine!”.

Întors în sat a devenit dascăl în sat/e și la biserică/i, apoi fiind chemat și la altele. Lumea din satul lui îl alesese un fel de lider și dansul făcea împărțeala de la diverse, precum erau materiile/lucrurile din C.A.P. care reveneau oamenilor. Desigur că, in primul rând pentru corectitudinea lui fusese ales. Își luase si motocicleta tot stil nemțesc ca să facă naveta între localitățile în care era solicitat, mai ales la biserici sa cânte. De altfel, avea mai multe rable prin debara (pe cate și funcții avea)chipurile ca piese de schimb, dar la multe se mai pricepea….
Odată, corectitudinea lui mergând până intr-acolo încât, iesindu-i un card de gâște in fața motocicletei, el de fapt luand un viraj(neavând cum să vadă după colțul ulițelor..care prin acele satuce erau mici și..), a încercat pe cât posibil sa evite, dar a intrat într-un gard de sârmă… Reușise atunci sa se zgârie in sârmă din cap până în picioare intrând cu motoru.., mai ceva că in război era decât pe front…bunica îl tot bodogănea pentru faptele lui…mai ales pentru cele de „eroism”, de altruism, de bunătate și corectitudine…
Lumea îl poreclea/denumea -„Palaret!”, dar nu întotdeauna purtând pălărie, ci doar poate că una imaginară pentru toti, una nobilă pe care lumea i-o atribuia.. Înainte oamenii credeau pe bune că cine poarta pălărie este cineva.
Da, într-adevăr un Erou…a și fost și îs mândru de asta! prima dată auzisem de Basarabia de la bunicul(că la ce ne „învățau .sau ne spălau creierul comuniștii..)..((( mi-a umplut copilăria cu poveștile dânsului. Știa până și de arborele genealogic. „Noi ne tragem din răzășii lui Stefan Vodă!” Oamenii lui -Stefan cel mare, fiind ei că o gardă națională. ” Razesii lui Stefan!” Neam de țărani împroprietăriți de Stefan cel Mare pe lângă cetatea Neamțului (iată cum multe se leagă..mie-mi spuneau „neamțul fiindblond sadea până mult…), cetate de scaun a Moldovei mulți ani, decenii, ca și cetatea Suceavei. Neam de moldoveni ajuns celebru prin „Frații Jderi” , roman al lui Mihail Sadoveanu.
Ca veteran de război, bunicul, mai ales și când ieșise la pensie ,călătorea mult cu o desagă in spinare, venind aci la Constanța, ba la Timișoara, Câmpeni, Alba Iulia…avusese 11 copiii, ba 14… însă 3 le-au murit…astfel mergând la fiecare copil ‘aruncat parcă la întâmplare pe harta țării, tot el astfel îi unea…dar, chiar și cu anumite evenimente la dânsul acasă. Acolo unde petreceam mare parte din vacanțe… …
Frumusețea vieții la bunici o făceau prietenii, verișoarele mai ales (aveam așa multe, am adică…)) ), așezarea pitorească și dânșii . Le respect atât de mult memoria su sper ca sunt fix în Rai ca așa buni erau..!
Eu micuț la ei cum eram..
Luam un bot de mămăligă cu brânză și fugeam la joaca…la baltă cu picioarele goale…măsuram eternitatea…DOR!(((

by

Referinţă Bibliografică

VALERIAN MIHOC: BUNICUL/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 iunie 2023