Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Gheorghe Pârlea: Câteva considerări asupra… masonului Mihail Sadoveanu

Gheorghe Pârlea: Câteva considerări asupra… masonului Mihail Sadoveanu

Din afara structurii ei, Masoneria este percepută în tonuri negative – de regulă, ca fiind un conclav parapolitic care servește interese oculte ce ating toate sferele politicului (regional și la scară macro geografică). Acele aspecte masonice care țin de inițierea în cunoașterea profundă (ezoterismul) scapă totuși de la a fi luate și ele în colimator de către criticii bănuitori.

În context, ar trebui să ne tempereze oarecum suspiciunea de vinovăție asupra Masoneriei faptul că destule nume de personalități luminoase ale Istoriei Românilor sunt legate de apartenența la diferite loje masonice. Se spune că înseși succesele lor în pregătirea proceselor istorice benefice națiunii noastre erau potențate de apartenența la Masonerie. Nu-mi propun să dezvolt acest aspect, îmi depășește calificarea (am doar câteva lecturi în temă).
Totuși, am a da o replică celor care, la modestele mele texte dedicate biografiei lui Mihail Sadoveanu (marele prozator descinde de pe meleagurile baștinei mele), au reacționat cu o foarte concentrată aciditate: „… un mason!”
Da, Mihail Sadoveanu a fost un mason de frunte. Dar ce rău a făcut el de pe această poziție n-am putut afla de la acuzatori. Iată ce spune în această speță, întru lămurire, Horia Nestorescu-Bălceşti, supranumitul „istoric al Masoneriei”, autorul volumelor (în număr de trei) Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din Romania: „Crezul masonic sadovenian şi-a rezumat esenţa în patru principii inalienabile: credinţa în Dumnezeu, devotament faţă de Patrie şi Rege, respectul familiei şi al legilor ţării, preocupări de ordin naţional”.
Și apropo de atributul „secret”, asociat Masoneriei, iată o explicație, de o rafinată rezoluție, dată de însuși masonul M. Sadoveanu (Mare Maestru de Grad 33): „Aşa-zisul «secret» al Masoneriei n-are legătură cu sensul vulgar al cuvântului (…) Secretul ei stă în «esoterism». Esoterismul este o doctrină tainică, în înţelesul tainelor religioase; o doctrină superioară tuturor formelor, capabilă, prin unitatea şi generalitatea ei, să concilieze aspectele multiple ale adevărului. E o taină, pentru că nu se învaţă direct, cu mijlocul operaţiunilor mintale obişnuite; este conştiinţa adevărului printr-o pătrundere personală, meditând asupra simbolurilor; ea te duce la sensul profund al lucrurilor, acel care scapă comprehensiunii superficiale.” (Interviu din Adevărul, 16 iulie 1933).
O comentatoare, pe aceeași temă, într-un acces de habotnicie religioasă se arăta dispusă să ceară excomunicarea mea din rândul creștinilor, fiindcă… „promovez un mason anatemizat de Biserică”, respectiv pe M. Sadoveanu. Habar n-avea (dumneaei) de strânsa legătură a prozatorului cu Biserica strămoșească în timpul și după retragerea lui din activitatea masonică.
Sadoveanu a fost un prieten mult prețuit al mediului ecleziastic, opera lui literară oglindind în termeni pozitivi această lume (implicit învățăturile ei), urmare a contactului direct cu ea. A fost consilier eparhial la Iași și ctitor de biserică. De asemenea, demnitarul Sadoveanu din perioada în care Biserica era ținută într-o severă penumbră a adus acesteia și slujitorilor ei unele servicii notabile, conspirând la asta cu ierarhi ai vremii. Iar în privința experienței sale de mason, dat fiind adversitatea Bisericii față de Masonerie, a făcut penitență, fără să i se ceară asta expres. A trăit o parte din viață într-un habitat monastic, ținea Biblia sub pernă, participa discret la slujbe, a fost surprins rostind pe de rost, la strană, psalmii Utreniei sau cântând (lăcrimând) Prohodul Domnului. Descoperim acestea în cartea „Sadoveanu altfel” a părintelui arhim. dr Mihail Daniliuc, care, dezvăluindu-ne informațiile, încheie concluziv: „Cine se mai poate îndoi de credinţa Ceahlăului literaturii române?”.
În interviul la care am făcut deja referire, Mihail Sadoveanu explica și de ce a intrat în masonerie și cu ce rezultat s-a ales ca fiu al Bisericii: „Generaţia mea a crescut în şcoala materialismului. Când am simţit pustiul acestei doctrine, am cercat să mă orientez către altceva. În Masonerie mi-am întors sufletul către spiritualitate şi Dumnezeu. (…) Negreşit, nu Dumnezeul antropomorf al mulţimilor ignorante, nici cel exclusivist al profesioniştilor; ci Dumnezeul asupra căruia toţi oamenii cultivaţi, de toate rasele şi religiile, sunt de acord (…) Învăţământul meu esoteric mă duce la înţelegerea divinităţii, lăsându-mi liberă forma de exprimare. Mai mult: îmi cere să rămân în tradiţia neamului meu. Practica mea personală este deci ortodoxia”
Aici ar mai trebui adăugat că Mihail Sadoveanu s-a născut cu o anume predestinație în a fi un bun fiu al Bisericii creștine, căci a primit botez îndoit. Mai întâi în rit catolic, apoi în rit ortodox. Tatăl, prieten cu preotul catolic din Pașcani, a ales discreția acestei mici comunități confesionale, ca să estompeze eventuala vâlvă pe seama nașterii copilului său în afara căsătoriei. Mama însă, în conspirație cu bunicii materni, l-a botezat (la câteva zile) în legea strămoșească, în bisericuța ortodoxă din Verșeni/ Mitești. Lăcașul istoric e încă frecventabil, cu cristelnița la vederea vizitatorului. Rezultă, poate, și din asta, caracterul ecumenic al manifestării creștinului Sadoveanu, o caracteristică consolidată și de experiența de mason, căci Masoneria, înlăuntrul ei, împăca credincioșii de diferite confesiuni.
Așadar, se cuvine a mai tempera, măcar pe palierul masonic, fluxul de răutate asupra lui Mihail Sadoveanu, emblematicul nostru prozator.
Gheorghe Pârlea
Facebooktwitterby feather