În luna iulie, 1917, au început operațiunile militare de la Mărăști, Mărășești și Oituz. La Marășești, pe 24 iulie. Acest episod măreț din istoria militară a Românilor a schimbat perspectiva dramatică a României – ocuparea integrală de către inamic, în Primul Război Mondial.
Mama mea, o femeie credinciosă, adăuga în fiecare pomelnic pentru morți un nume, Mitriță, cu un adaos explicativ: „mort în război”. Când am întrebat-o cine-i acest Mitriță și în care război a căzut, mi-a răspuns cu o mândrie discretă, pe care eu nu puteam să nu i-o percep: „Mitriță-i moșul meu, fratele mamei. O fost ostaș în războiu’ cel dinaintea celui în care o luptat tată-tău.” Și la acestea, ținu să mai adauge: „Mi-o lăsat mama poruncă, cu limbă de moarte, să fac eu ce n-o mai putut face ea asupra lui Mitriță.”
Mama nu știa însă și unde, în ce bătălie căzuse ostașul din familia sa. Peste ani, întâmplarea făcu să primesc o carte de memorii, scrisă de un profesor (și înalt ofițer de Interne) de la București, originar din satul bunicii mele după mamă. Autorul, pe care nu-l cunoșteam, povestestea în cartea sa, cu date sigure și cu mândrie, despre un Dumitru Sasu fratele bunicii sale (tot de pe mamă) căzut la Mărășești, O coincidență care m-a obligat să-i caut noima.
M-am prezentat precipitat la mama, ca s-o confrunt cu datele extrase din cartea bucureșteanului. Îi explic mamei că autorul cărții este fiul unei femei din Soci, Raruca Dominte, cu numele de fată Sasu, frate cu un Dumitru căzut la Mărășești. Nici n-am terminat bine a-i înșira mamei cele aflate din cartea profesorului colonel, că mama, cu mâna la gură, a surprindere, și cu ochii țintă asupra mea, rosti: „Săraca de mine!… Aiasta-i vara mea dreaptă, Raruca lu’ Sasu! Sasu era bunicu’ nostru de pe mamă, iar Dumitru-i Mitriță, că așa îl dezmierdau cei din casă. Vasăzică la Mărășești a pierit fratele mamei!”
Așadar, ostașul din pomelnicele mamei era unul dintre eroii de la Mărășești. Un erou care, iată, deși aflat pe tărâmul veșniciei, locul în care îl înălțase noblețea jertfei sale, încă mai săvârșea lucrări lumești pe meleagurile lui de viețuitor. Zic asta, căci i-a intermediat mamei întâlnirea, la bătrânețe, cu un nepot de vară despre care ea nu avea știință. Că înneamuririle cele atât de bine întreținute odinioară nu mai au azi prețul cel vechi.
Gheorghe Pârlea


