De câteva zile, gândurile mele – trecute musai și prin inimă – sunt concentrate asupra unei persoane al cărei nume reverberează în conștiința mea de aproape un pătrar de veac. De ce mai abitir îl caut acum cu toți receptorii mei, cititorul interesat va afla din acest exercițiu omagial.
Sintagma „Omul Frumos” e vehiculată cu har de actorul patriot Dan Puric, dar actul ei de naștere e semnat de un înaintaș al său (și al nostru) vrednic de versuri care au înfruntat deja vijeliile unui veac și jumătate din crugul Timpului Românesc. Desigur, mă refer la versurile Imnului de Stat, cu titlul inițial „Un răsunet”, schimbat apoi în „Deșteaptă-te, Române!”. Iată câteva stihuri dintre cele care definesc, în înțelesul poetului pașoptist Andrei Mureșanu, Omul Frumos: „Frumos e omul, Doamne, cu inima curată,/ Cu floarea conştiinţei de crime nepătată,/ Sincer, nefăţărit;/ Conspire lumea toată, răzbată-l orice soarte,/ Închidă-l să nu vază lumină pân’ la moarte, / Şi iată-l neclintit!” („Omul Frumos”, Andrei Mureșanu). Oglinda meșterită din aceste versuri (cu perspectiva jertfei în argintul ei) în care se poate privi doar Omului Frumos ni-l reflectă numaidecât și pe Dr. VASILE ȘOIMARU, universitarul de la Chișinău aflat acum la pensie, dar nu și resemnat cu postura pasivă de pensionar, adică dezangajat de la orice conexiune cetățenească.
Dar până să ajungem la pensionarul încă activ în sânul Cetății, respectiv la cel ce împlinește 75 de ani pe 30 aprilie și intră musai în cinul înțelepților, să pășim – cu pași grăbiți, ca să nu lungim prea tare vorba – pe urmele parcursului său bio-bibliografic, spre a desluși alcătuirea ființială a omagiatului nostru, cel care reflectează zilele acestea la condiția sa de repede trecător prin viață, stare invariabil împărtășită cu semenii cei treji în spirit.
Vasile Șoimaru s-a născut în primăvara anului 1949 la Cornova, raionul Ungheni (fostul ținut al Orheiului) într-o familie, aș zice, de mazili, căci încă mai reverberează în prezentul cimotiei sale obârșia mic-boierească, ecoul dregătoriilor domnești pe care le-au îndeplinit la curtea Moldovei Șoimăreștenii cei de demult (foști Navrăpescu). Dintre copiii lui Alexe și ai Ninei (fostă Roșca) Șoimaru, doar lui Vasile i s-au deschis căile spre școlile de dincolo de fruntariile strâmte ale satului. Și, cu voința cea numaidecât justificată de zestrea nativă, cornoveanul cu numele imortalizat literar de marele prozator Sadoveanu și-a desăvârșit studiile preuniversitare și cele universitare, condiție necesară ca, începând cu anul 1971, tânărul economist să poată profesa ca asistent la Universitatea care l-a format (Universitatea Tehnică din Chișinău). În perioada 1973-1977, participa la cursurile doctorale în cadrul Institutului de Finanțe și Economie din Leningrad/ Sankt Petersburg, obținând titlul de doctor în economie în anul următor, cu teza “Prognozarea productivității muncii în industria RSSM”. În intervalul 1982-1990 îl aflăm pe dr. Vasile Șoimaru consolidându-și cariera didactică în cadrul Universității de Stat din Chișinău. Era atunci conferențiar și prodecan la Facultatea de Economie.
Anul 1991, an de cotitură pentru românii basarabeni, însemna, și în cazul doctorului în economie Vasile Șoimaru, timpul astral pentru descătușarea românului din sine, a omului conștient de închisoarea ideologică în care fusese încarcerat, împreună cu basarabenii săi.
Se înfiripează așadar angajamentul său plenar pe frontul reabilitării conștiinței naționale în Basarabia cea înstrăinată de Neam. Asta îl va desăvârși pe parcurs ca militant de frunte pentru democratizarea societății basarabene, aflată în noua sa etapă istorică, în anevoiosul proces de apropiere de Patrie, de Neamul căruia universitarul de la Chișinău îi aparține prin drepturi naturale și legitime.
Istoria nouă a Basarabiei, provincie românească cunoscută azi ca entitate statală cu numele Republica Moldova – care îl are ca semnatar al Actului de Independență și pe dr. Vasile Șoimaru, membru al Parlamentului –, îl cerea pe conferențiarul de la Universitatea de Stat să se implice în politică. Calitatea sa de doctor în economie și impulsul lăuntric al românului care supraviețuia în ființa sa însetată de împlinirea dezideratului național ar fi putut însemna ceva în proiectul de revigorare identitară a mult încercatei Basarabii. A devenit parlamentar în două legislaturi, desigur, din partea celor care reprezentau speranța, democratizarea societății și regăsirea cu Țara. În acea perioadă a marcat ca izbândă, din ceea ce știu eu, co-fondarea Academiei de Studii Economice din Chișinău, prima universitate de profil, al cărei prorector a și fost un timp.
Dar în politică, aleatoriul, parte organică a ei, este cel mai perfid inamic al celui care își face iluzii asupra proiectelor sale. Și, mai ales, o dureroasă dezamăgire pentru cei care își clădesc speranțe pe seama politicienilor. Ne edifică asta chiar publicistul Vasile Șoimaru în „Căderea premierilor” și „Căderea Comuniștilor”, cele două cărți de publicistică ale sale, lucrări care (alături de alte cărți proprii) îl vor consacra și ca membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.
Văzând însă puținătatea faptelor care s-ar fi impus spre a îndrepta răul făcut fraților români cu glia aflată în stânga Prutului, dr. Vasile Șoimaru a trebuit să demonstreze hotărâre fermă, nezdruncinată de nicio temere, de nicio ezitare în a oferi acestei misiuni umărul său. Dar nu ca suport de alinare lamentaților, celor care invocau mereu fatidicul, ori sprijin oportuniștilor care își croiau, prin falsa lor apartenență la această nobilă mișcare civică și politică, calea pentru parvenire. Umărul vânjos al lui Vasile Șoimaru devenea stânca cea pe care se sprijineau fapte concrete și necesare, realizate împreună cu cei care i s-au asociat cu nerv și onestitate. Dar mai ales prin întreprinderile lui individuale, fapte săvârșite adesea solitar, cu zeci de mii de kilometri parcurși, cu sute de cărți transportate cu automobilul personal și introduse în circuitul româno-român, multe dintre ele proiectate, editate, ilustrate și tipărite sub coautoratul și/ sau coordonarea sa. Iar asta, adesea cu piedicile diversioniste ale unor potrivnici dinlăuntru sau de la margine, adică de la vama hotarului care împovărează Prutul, râul  cel cu păcatul separatismului în sânul Neamului.
Cine poate oare ignora obositoarele și aventuroasele sale călătorii, autentice expediții de documentare (opt, la număr) pe urmele Armatei Române în extremitățile Frontului de Răsărit din al Doilea Război Mondial?! Asta pentru a-i cinsti pe uitații jertfitori întru intenția de a salva Basarabia de zmeul de la Răsărit. Au rezultat din asta două ediții de carte cu titlul „Cotul Donului 1942, eroism jertfă trădare” și material documentar pentru încă una, aflată în proiect, precum și două Țroițe memoriale – probabil trei asemenea edificii omagiale, căci sămânța memorialului oficial inițiat de Guvernul Ponta e posibil să fi germinat prin rolul cărții lui V. Șoimaru, ajunsă, ca mesaj subliminal, pe masa premierului de la București.
Cu o extraordinară dăruire de sine, parcurgând expediționar distanțe ecuatoriale cu propriul automobil, dr. Vasile Șoimaru a realizat două lucrări editoriale cu valoare monumentală, monografii etnofotografice în care pasiunea sa pentru arta fotografică a făcut tandem ideal cu proiectul său sociologic „Românii din jurul României”. Această odisee a sa pe drumurile uneori neprietenoase ale românității din afara hotarelor României, a fost răsplătită cu Premiul Academiei Române pentru sociologie (2015). Și pentru a releva că economistul de profesie trebuie să fie, adițional, și sociolog, dr. Vasile Șoimaru a inițiat punerea în valoare a proiectul nefinalizat al expediției sociologice conduse de acad. Dimitrie Gusti la Cornova în perioada interbelică. O echipă de specialiști, sub coordonarea sa, a recuperat tezaurul documentar rătăcit în arhive și a finalizat ceea ce a întrerupt războiul și prigoana comunistă. Și astfel, noua echipă editorială a oferit bibliotecilor, după 80 de ani de la întreruperea „proiectului Gusti”, monografia „Cornova – 1931”, poate printre cele mai complexe lucrări de gen, obol generos, respectabil omagiu adus de V. Șoimaru și echipa memoriei cercetătorilor care au plătit cu ani siluitori de închisoare comunistă (unii, chiar cu viaţa) osteneala lor dedicată Naţiunii, reintegrării Basarabiei în trupul Țării în perioada de după Marea Unire.
Și apropo de Marea Unire, legat de Centenarul înfăptuirii de la 1918, împlinire de durată scurtă, din păcate, pentru basarabeni, dr. Vasile Șoimaru a decis că nu rămână imun la rezonanța istorică a evenimentului. Și și-a asumat, alături de un grup de istorici de pe ambele maluri ale Prutului, proiectarea și coordonarea editorială a o sută de cărți de Istorie nemistificată, de care basarabenii au fost vitregiți, proiect realizat în parte. De asemeni, profesorul Vasile Șoimaru e încă angajat într-un alt proiect ce conține generic numeralul cardinal „o sută”, anume plantarea în R. Moldova a o sută de puieți de brad aduși, cu semnificație contextuală, dintr-o pepinieră de la Alba Iulia, cetatea Marii Uniri. 
Dar mi-am promis că nu o să fiu lung la vorbă. Nu doar fiindcă asta descurajează cititorul grăbit, ci fiindcă e o hazardare să te iluzionezi că îl poți cuprinde pe profesorul Vasile Șoimaru într-un articol aniversar. Cu greu a fost reflectat (iar asta, în 2011!) într-o carte întreagă, o monografie dedicată lui de un colectiv de redacție al Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu” din Chișinău („Un om al faptelor : Vasile Şoimaru”) Așa că, dacă ați ajuns până aici cu cetitul, n-ați parcurs întregul, ci doar o fracție subunitară din ceea ce e in integrum în spirit Omul Vasile Șoimaru, la cei 75 de ani ai săi. Iar asta, și fiindcă instrumentele celui care îl zugrăvește aici sunt uneltele rudimentare ale unui portretist de rând, un sătean de la baștina strămoșilor cinului familial cu numele Șoimaru, cei de la apa Moldovei, din care se trage co-fondatorul Academiei de Științe Economice de la Chișinău, titularul celor 75 de ani de viață, frumos împliniți taman azi, 30 aprilie 2024.
Desigur, cititorul acestui demers aniversar va fi observat zelul pro al celui care glosează aici. Cum altfel, când cel aflat în atenția sa astăzi a făcut compatibilă o prietenie atipică, adică între exponenții a două extreme: unul, dascăl la nivelul academic al Învățământului, iar celălalt – „zidar” la extrema de jos a edificiului. Orizonturile de cunoaștere ale celor doi, desigur de întinderi diferite, au fuzionat „la margine”, căci impregnarea în „toată masa” ar fi fost imposibilă. Punctele acelea de tangență sunt strâns legate de istorie, limbă, tradiție, credință, literatură (carte, în general), elemente definitorii ale rădăcinii comune din care descind cei doi lăstari, zămisliți la un singur an diferență. Chiar dacă între ei a stat mereu, cu o ostentație artificială, râul Prut, totuși, de la o vreme, acest hotar impus în sânul Neamului n-a fost ceea ce i s-a destinat să fie, n-a fost un „bau-bau”, ci, din contra, a fost chiar liantul, catalizatorul care a hrănit ambiția de a-i respinge râului atributul de „separatist”. Aș putea spune că poate chiar acest disconfort relațional, insinuarea lui ca hotar între frații de neam, a făcut să crească prietenia celor doi.
În sfârșit, pentru toate acestea şi întru toate acestea, LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE, Dr. VASILE ȘOIMARU, distins Prieten și „Cetățeanul de Onoare” al obștii mele! Și, mereu în aceeași vrednicie pe tot parcursul pătrarului de întreg care urmează, anume sfertul cel care întregește veacul dăruit omului harnic, cu rosturi încă nedesăvârșite în tragica Cetate a Basarabiei!
Gheorghe Pârlea

by

Referinţă Bibliografică

Gheorghe Pârlea: Profesorul chișinăuian VASILE ȘOIMARU pășește în… pătrarul care întregește omului ales veacul de viață/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 aprilie 2024