IA ROMÂNEASCĂ – IDENTITATEA PORTULUI POPULAR

24 iunie – Ziua Universală a Iei în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume.
Etimologic, termenul „ie” este derivat din latinescul „tunicae lineae”.
În secolul al VI-lea apar menţiuni în limba latină în „Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange, privind termenul de camisa – împrumutat de la celţi – alături de alte aspecte despre portul românesc.
Despre „cămașa cu altiţă – ia românescă”, este aproape imposibil de știut când a apărut, dar se consideră ca acest tip de imbracaminte ar fi fost purtată de populația aparținând culturii Cucuteni. Croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătura în partea de sus, ia este o cămașă de sărbătoare, confecționată din pânză albă, de bumbac, in sau borangic și împodobita cu mărgele, cu broderii pe piept, la maneci si la gât. În jurul gâtului este ajustată de un șnur răsucit, iar mânecile sunt încrețite la umeri și la încheieturile mâinilor. Tehnica decorarii iei s-a transmis de la o generație la alta, realizată de cele mai iscusite femei ale comunității. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură cu o singură culoare sau combinații, în funcție de zona în care sunt purtate.
Cămașa, în cadrul portului femeiesc tradiţional românesc, cunoscută la nivel local şi sub numele de ie, cămeşe, spăcel, ciupag etc., a intrat în conştiinţa publică cu prima denominaţie, devenită generică. Ia a reprezentat întotdeauna piesa principală, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, punea în evidenţă statutul social-economic şi personalitatea purtătoarei, potrivit www.muzeul-etnografic.ro.
Denumirea iei, ca piesă principală în portul popular românesc l-a inspirat pe pictorul francez Henri Matisse în realizarea unui tablou care o imortalizează în „La blouse roumaine” (1940 ), expus la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
Sărbătoarea iei a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea „La Blouse Roumaine”, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.
Ia a fost făcută celebră în lume de personaje de mare influență, precum Regina Maria a Romaniei sau Maria Tanase (rapsod popular). Regina Maria, o englezoaică de o frumusețe clasică, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, adora costumul popular românesc, pe care nu ezita să-l îmbrace și în care a fost fotografiată de nenumărate ori, fiind printre primele femei de rang înalt care au purtat aceasta bluză ca pe o piesă de lux a vestimentației, cum a fost considerată de toate reginele României și aristocrația feminină a timpului.
Mari artisti, precum Henri Matisse sau Constantin Daniel Rosenthal, au fost seduși de frumusețea iei în a portului românesc. De la Henri Matisse ne-au rămas mai multe picturi și desene înfățișând femei îmbrăcate cu ie, iar de la Constantin Daniel Rosenthal, „Romania revolutionara”, înfățișând-o pe Maria Rosetti – englezoaică la origine și soția a lui C.A. Rosetti – purtând ie și năframă.
Ia apare şi în alte tablouri semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă ş.a.
Ia, poalele, fota, catrinţa sau marama sunt elementele ce compun costumul femeiesc tradiţional românesc, transmis prin generații, fapt care a conservat tradiţia, bunul gust şi unicitatea de la o generaţie la alta. Culorile folosite la cusut erau în două sau trei nuanţe cromatice, dar erau și zone unde iile erau cusute în întregime cu fir negru. La acestea se adăugau, după specificul zonelor, culori pastelate, fire metalice, flori, fluturi şi mărgele. În componenţa motivelor folosite la decorarea iilor intrau floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate. Brodate pe faţă, spate sau mâneci, aceste simboluri protejau persoana care urma să poarte acea ie, ţinând răul şi ghinionul departe.

Modelul și cromatica Iei

Modelul și cromatica iilor arătau statutul femeii.
– Femeile căsătorite şi cele în vârstă purtau modele de croială modeste şi culori mai temperate.
– Fetele și tinerele necăsătorite purtau iile în culori vii pentru a atrage peţitori.
– Iile erau speciale pentru ceremonia nunţii sau pentru zilele de sărbătoare și pentru horă, bogat împodobite.
– Cele mai simple se regăseau în vestimentația zilnică.
Purtarea iei trebuie pusă în acord şi cu tradiţiile şi tipul de eveniment la care este îmbrăcată, în afară de statutul social şi de vârsta.

Aniversarea Iei

Aniversarea iei a fost fixată în ziua de Sânziene, întrucât în tradiția populară, acestea purtau ia în manifestările descrise.
De Ziua Iei sunt celebraţi artizanii, creatorii populari și meșterii populari din cadrul comunităţilor tradiţionale, rurale, urbane sau virtuale. Cu această ocazie, Asociaţia „La blouse roumaine – Ia” propune crearea Registrului Naţional al Portului Tradiţional, o bază de date care să cuprindă porturile tradiţionale din toate regiunile României, cât şi din comunităţile româneşti din afara graniţelor, artizanii şi meşterii care le realizează, atât individual, cât şi în cadru organizat (asociaţii, cooperative, firme).
Ziua Universală a Iei este dedicată, totodată, eforturilor de includere a cămăşii cu altiţă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Ziua Universală a Iei Românești – istoric

În 2012, a fost înființată Comunitatea „La Blouse Roumaine”, care a propus la începutul anului 2013, ca data de 24 iunie, odată cu sărbătoarea creştină a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor ( Drăgaica) din apropierea Solstiţiului de vară (21 iunie), să devină o zi dedicată iei, cu denumirea – Ziua Universală a Iei.
În 2013 – prima ediţie „Sânzienele îmbracă Planeta în Ie” – a declanşat o adevărată mişcare culturală, ce a readus în actualitate „cămașa cu altiță” şi portul tradiţional românesc.
În 2015, Ziua Universală a Iei a fost recunoscută oficial, pentru prima dată în lume, prin Proclamaţia emisă de către primarul capitalei americane Washington D.C, Muriel Bowser, la iniţiativa lui Bogdan Banu, fondatorul organizaţiei Romanians of D.C, cu sprijinul comunităţii româneşti şi al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.
În 2021, evenimentul este marcat în peste 50 de ţări şi 300 de localităţi, de pe şase continente. Ziua Universală a Iei a intrat în programul anual al muzeelor şi instituţiilor culturale din ţară şi străinătate, fiind marcată atât de ambasadele României, cât şi de misiunile diplomatice în România.
Din 2016, Ziua Universală a Iei este susținută de către Asociaţia „La blouse roumaine – Ia” (Cămașa românească – Ia), fondată pentru a sprijini eforturile comunităţii de a promova şi proteja ia şi valorile culturale româneşti şi universale.
În 2020, evenimentul s-a desfăşurat sub tema „#AcasălaOrigini – Fotografii pentru o generaţie”, prin care s-a dorit conectarea oamenilor la eveniment, mulţi aflaţi departe de casă, dar mereu legaţi de pământul strămoşesc, cu ajutorul fotografiei.
În 2021, asociaţia lansează prima campanie de strângere de fonduri pentru a susţine coordonarea şi organizarea Zilei Universale a Iei și a retrospectivei primului deceniu de celebrarea a celei de-a zecea ediţii, ce va avea loc în anul 2022, potrivit paginii de facebook a comunităţii online „La Blouse Roumaine”.

Arta meșteșugului popular

Arta meşteşugului popular – şi a coaserii iei în special – era moştenită din generaţie în generaţie pentru a nu pierde această tradiţie care ne reprezintă țara.
Ia – denumire dată la origini exclusiv piesei vestimentare feminine, cămaşă tradiţională românească de sărbătoare – este considerată cea mai importantă piesă din costumul popular, deoarece determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care e obligatoriu să se acorde ca epocă, vârstă, ornamente şi cromatică.
Ritualul coaserii iilor începea cu rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. Însemnele magice cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, ori de soarta rea.
În partea de sud a ţării, iile erau ţesute din borangic, fiind accesorizate cu broderii atât la gât, cât şi cu mărgele la mâneci, iar în zona Moldovei, se confecţionau iile brodate cu “spic”. Însă ca principiu general, ia este de fapt o croială din pânză albă, bumbac, in sau borangic, împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât.
Din punct de vedere al tipurilor de ie, în funcţie de zona din care provine, dinstingem următoarele catgorii:
– Cămașa cu altiță – cel mai răspândit model, este întâlnit în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Branului şi a Covasnei şi se caracterizează prin existenţa unor câmpuri ornamentale: guler – piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.
– Cămașa cu tăblie – întâlnită În zona Hunedoarei, a Pădurenilor şi în împrejurimile Aradului, aduce eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii
– Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina şi se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.
– Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor şi prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Există cămașa de Oaș, la care predomină culoarea galbenă, și cămașa de Maramureș, la care predomină culoarea verde, ambele având ornamentul de pe umăr din crățele, un fel de fagure.
– Ia cu umăr este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului şi aduce, în locul altiței, o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr, dar şi o fâșie similară în dreptul cotului, care se cheamă „pisti cot”. De asemenea, gulerul iei, denumit obzincă, este cusut cu multă finețe, iar pe mânecă, există brețara.
– Ia cu ciocănele sau ia de Săliște, este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, broderia fiind înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă şi piept, iar ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de „pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur.
– Cămașa cu chiept sau ciupag prezintă pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.
– Cămașa încărcată are pieptul și umerii acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.
– Modelele în care se lucrează broderiile iilor și cămășilor tradiționale românești sunt numeroase, variate și au utilități distincte. Ceea ce deosebeşte cusăturile româneşti de cusăturile de la porturile populare ale vecinilor este alternarea câmpurilor brodate cu cele nebrodate, pentru a obţine un echilibru între diferitele câmpuri.
– Firele cu care se lucrează broderiile sunt: arniciul, înlocuit treptat cu moulineul, mătasea nerăsucită și ibrişimul, bumbăcelul, cotonul perle, mătasea vegetală, lînica, beteala şi firele aurii sau argintii. Firul de aur şi de argint nu este foarte vechi, iar fluturii sunt mai noi, fiind un material strălucitor care se punea împreună cu mărgelele pentru a separa anumite zone de broderie de altele.
Firul era vopsit chiar în gospodăriile din zonele rurale, după reţete străvechi, pe care fiica le primea de la mamă şi le transmitea copiilor ei.
Cele mai vechi ii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână sau cu mătase.
– Cromatica era diversificată. Din punct de vedere al culorilor, cele mai obişnuite sunt roşu, violet, galben ca lămâia, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun.
Culorile erau de origine vegetală, preparate cu grijă şi răbdare din plante, buruieni, arbori fructiferi sau sălbatici.
– Însemnătatea iei a devenit o necesitate şi simţ practic şi a căpătat o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ea se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional românesc de o frumuseţe unică şi originală.

Documentare: RADOR
Fotografie: Internet

Maria FILIPOIU

*Revista „Confluențe Literare” – 27.06.2021
https://confluente.org/maria_filipoiu_1624742739.html

Site „Poeții Noștri” – 27.06.2021
http://poetii-nostri.ro//ia-romaneasca-identitatea-portului-popular-proza-sau-text-user-id-1627/

by

Referinţă Bibliografică

Ia românească – identitatea portului popular/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 iunie 2022