,,În al Nouălea Cer”-este cartea de poezii a Iulianei Cosma, care s-a clasat pe locul II la concursul ,, Cartea anului 2022″, organizat de prestigioasa Societate Culturală Apollon-România-Academia Internaţională de Literatură şi Artă, condusă de neobositul scriitor şi promotor al culturii, George Călin. Am primit în dar această carte pe 2 iunie când a avut loc festivitatea de premiere. Am citit-o cu drag.

,, Sunt însămi fericirea propriilor fapte, iar poezia este firul rădăcinii de suflet prin care eu respir”, scrie autoarea în preambulul cărţii. Mă gândeam că o imensă fericire a purtat-o în al nouălea cer, aşa cum fiecare se simte cuprins de această stare. Dar nu, nu este aşa, că răspunsul mi l-a dat însăşi autoarea:

,,Mi-am înmormântat părinţii

Sub o lacrimă de soare

Să le plouă cu lumină

Ochi-mi le sunt lumânare”

(Mi-am înmormântat părinţii)…şi ei sunt acolo,..”.printre îngerii tăcerii” iar mie mamă, mi-e ,, dor să ştiu că eşti acasă/ Acolo unde am copilărit şi am crescut”(Prima iarnă fără Mama)

Da, dintre toate femeile lumii, doar una este Mama. Iubirea autoarei şi durerea imensă a pierderii celei ce i-a dat viaţă este nemărginită.

,,Măicuţă, mamă sfântă carte

Nepreţuita mea avere

De linişte-n cer să ai parte

Tu, dulcea mea nespusă mângâiere.”

Pentru fiecare copil, părinţii sunt stâlpii de rezistenţă ai existenţei. ,,Zece ani fără tine tată” au trecut, şi acum, într-o vineri ai luat-o şi pe mama la tine,,, E mult mai mică lumea mea/ Mi-e dor de tine şi de ea.” Vă duc dorul şi vă iubesc până la stele. Acolo, voi sunteţi îngerii mei ( Părinţii mei) iar eu ,,Mă-nchin la cer şi la icoane/ Si trimit gândul meu la sfinţi / Acolo sunt ai mei părinţi” care, „În clipa ultimului ceas/… au plecat spre veşnicie ,,Cu gândul trist de bun-rămas”.

Crescând sub aripa protectoare a părinţilor, copiii cred că părinţii lor sunt nemuritori.

,,Despre părinţii mei mereu

Credeam că sunt nemuritori

Dar au plecat la Dumnezeu,

Căci viaţa-i pentru muritori.”

(Mi-e greu să cred)

Părinţii trăiesc în amintirea noastră, suntem gena cumulată a lor, a bunicilor, străbunicilor…cu ramurile şi rădăcinile în veacuri.

,,Părinţii, ei ne sunt altar şi viaţă

Iubire, patimi, lacrimă şi dor…

Dar e firav şi brusc firul de aţă

Se rupe şi părinţii noştri mor.”

(Un dor profund)

Cerul sufletului poetei de o deosebită sensibilitate încărcat de iubire este îndreptat şi ,,…spre o altă emisferă/ Une-am fost căndva iubirea anilor în vis trecuţi/ Şi am coborât aievea, să trăim în altă eră”, promiţând că,

,,Te voi scrie între stele, cu gânduri nemuritoare

Şi de va veni sfârşitul, nemuririi să rămâi

Că ţi-am fost în drumul vieţii raza ce ţi-a adus soare

Şi în versul neuitării, dulce lacrimă dintâi.

( Te voi scrie între stele)

Prin înlănţuiri metaforice, poeta dă contur unei creaţii lirice deosebite de la prima la ultima filă a cărţii sufletului ei, în care iubirea neuitată este privită în oglinda timpului.

,, La ţărmul pieptului am strâns iubirea

Ca un veşmânt de trainică durată

Să nu se stingă-n mine niciodată

Am presărat în tine nemurirea.”

(În mine ai aprins lumina)

Privită ca o poveste, viaţa cu puternicele sale vibraţii din trăiri, o duce la concluzia că ,,În poveste ne întoarcem”. Natura toată, ,,iarba cea cu rouă, vântul care murmură, zorii ce se scutură, pasul primăverii şi pragul înserării”, crează cadrul în care înscrie poveste de iubire;

,,Şi când ploi vor curge lin

De prin norii rătăciţi

Peste noi va fi senin

Şi-om fi veşnic fericiţi”

(Vom rămâne în poveste)

Călător însetat de lirism pe cărările întortocheate ale vieţii, autoarea are forţa, capacitatea de transcendere din dimensiunea terestră în alte dimensiuni, până în al nouălea cer, oprindu-se pe steaua sa, în căutarea ,, luminii cea uitată”, rupând hotarul lumii ca să asculte muzica sferelor şi tăcerea sfântă, dar şi să dea glas iubirii.(poemul Prea blânda stea)

,,Pe potecile iubirii, închinării i-am fost mir

Ascultând de sus porunca ce în mine răsuna

Ca o sfântă aşteptare prin care pot să respir

Între două universuri, aproape de steaua mea.”

Da, între două universuri, dar şi un început etern, poeta ,,urcând ,,scara cerului din alt Eden” a ajuns până la astre să-şi ţină steaua de mână ,, Steaua mea cu ochi de veac şi lumină arzătoare”, două mistere ce-şi caută începutul.

,,O, ce vis! Nemărginire! Cine-a pus stelele-n drum?

Cine marea o aşterne peste aripa visării

Din ce rai, din care veac, vine peste noi parfum

Ce-l culegem din senin la marginea cugetării.?

Natura toată este părtaşă la bucuria lor de-a-şi uni sufletele, la nunta lor, infinitul le dă mâna stropindu-i cu ,,parfum de veşnicie”.

,,La nunta de flori şi stele noi vom fi regali în toate

Mai frumoşi decât e raiul, mai senini decât seninul

Prin vestirea uimitoare că noi nu vom avea moarte

C-am venit din alte veacuri să dăm mâna cu divinul.”

Vântul cerul şi pământul şi o singură stea au fost martorii chemării pentru împlinirea destinului ,, Să împodobim pământul cu iubirea infinită[…]Eu să-ţi fiu minunea vie încă nedescoperită.”

Un poem grandios (Prea blânda stea), cu vădite influenţe eminesciene, de o mare frumuseţe.

,, Hai, să-mpărţim durerea-n două”, că la mine în suflet e soare, iar la tine plouă ( La mine-n suflet), fiindcă inima mi te-a ales dar cu minte înţeleaptă şi de vei veni, îţi voi oferi în dar ,,clipe de candoare” şi multă iubire pentru că,

,,În universul de iubire e mai albastru infinitul

Te-am conturat pe cerul meu cu lacrimă de dor,

Să fie veşnic început, să nu ne caute sfârşitul,

Şi dacă scris va fi să plec, eu pentru tine o să mor.”

(În universul de iubire)

Când e toamnă, poeta se întristează că vede frunzele galbene scuturându-se şi acoperind pământul care ciclic le atrage, iar sufletul îi dezveleşte ,, un dor atât de mare” pentru că,

,,Constat că nu mai eşti, dar încă mă iubeşti/[…] Cuprind zarea în braţe…şi iar mă întristez.”( Mi-e toamnă în suflet)

Cu naturaleţe, urmând chemarea „blândei stele”, strigătul sufletului autoarei ce descrie viu şi emoţionant natura efemeră şi transformatoare a iubirii, a creat adevărate bijuterii poetice.

,, Şi voi rămâne veşnic între versuri

Ce îmi vor fi tezaur pe pământ

O stea aprinsă-n două universuri,

Şi lacrima iubirii din cuvânt.”

( Când voi pleca spre libertate)

Construcţia poemelor pe metafore fine dezvoltă nu numai imaginaţia cititorului în timpul lecturării, dar crează şi o stare meditativă. Temele abordate sunt cele existenţiale dar şi filozofice; viaţa şi moartea, părinţii, detaşarea, ciclicitatea anotimpurilor, efemeritatea noastră pe pământ, iubirea, compasiunea, tristeţea, bucuria, raportarea la divinitate, precum şi predestinarea. De gustibus non est disputandum! Respectând structura poeziei clasice, muzicalitatea versurilor cu influenţe eminesciene, accentuează lirismul, acest sâmbure al stilului clasic care nu va dispărea ( cu toate controversele modernismului şi postmodernismului) atâta timp cât omul va rămâne aşa cum l-a creat Dumnezeu – un buchet de sentimente şi raţiune-

A fost o plăcere să-ţi citesc cartea dăruită, Iuliana ! Mulţumesc!

Felicitări! Felicitări! Felicitări!

Voica Rusu

Liga Scriitorilor din România

06. 06. 2023.

Imagine-Bucuria revederii, 2 iunie 2023-Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

by

Referinţă Bibliografică

,,În al Nouălea Cer”- cartea Iulianei Cosma, s-a clasat pe locul II la concursul ,,Cartea anului 2022″ – APOLLON,/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 iunie 2023