Te-ai ridicat vreodată
În albastrul senin,
De la cumpăna zărilor?
Te-ai scufundat vreodată,
În albastrul curat,
Văratic, al ploilor?
Te-ai revărsat vreodată,
Din albastrul pur,
Curcubeu străjuind
Pe tâmplele Carpaților?
Te-ai trezit vreodată,
Clipocind cu Dunărea,
Dimineața, alintând
Zglobiu safirul undelor?
Ai ascultat vreodată,
În amurgul de foc,
Graiul mării plutind
În onixul valurilor?
Parcă Jiul suferă,
Oltul aspru fulgeră,
Argeșul ne cheamă,
Prutul pios murmură,
În limba strămoșilor…
Te-ai pomenit vreodată,
Contur întrupat
În lutul moale,
Bucuria mâinilor,
Descântul olarilor?
Parcă glas de ciutură
În adânc se zbuciumă…
Pentru timp măsură,
Cuminecătură
În graiul românilor.
Te-ai așezat vreodată,
La masa rotundă,
Cu țăranii roată,
Tăind mămăliga
De soare gătată ?
Parcă glas vioră,
Din adâncuri zboară,
Pe pământul dac
A descălecat
Soarelui să-nchine.
Te-ai aflat vreodată
Bucată de piatră,
Din stânca cea tracă,
De daltă sculptată,
Spre soare-nălțată?
Și piatră de-ai fi,
Ai putea iubi:
Graiul munților,
Unda apelor…
Adierea vântului,
Oftatul pământului…
Talazul mării,
Fioru-nserării…
Răsăritul soarelui,
Horitul românului…
Și piatră de-ai fi,
Românește-ai zice
O limbă dulce,
Ca sfânta cruce!
Și piatră de-ai fi,
Doinind ai topi
Farmecele urii
În graiul iubirii…
De Ziua Limbii române, 31 gustar, 2017
MIOARA OPRIȘAN
La mulți ani, limbă românească, limbă a iubirii!
La mulți ani, românii mei dragi, oriunde vă aflați!



![]() |
Referinţă Bibliografică |