Filiala Buzău a Ligii Scriitorilor are (și) revistă!
Nr. 43-45/2017 al revistei „Uscând o lacrimă”, prin noua organigramă redacțională, este, practic, o publicație a Ligii Scriitorilor din România. De fapt, chiar sub „capul” revistei apare precizarea „Serie nouă care găzduiește Liga Scriitorilor-Filiala Buzău”. Că place sau nu unor culturnici, cert este faptul că Dumitru K. Negoiță, fondatorul revistei, face mica și onesta sa parte de istorie a Buzăului literar, fără pretenția că ar deține vreun monopol cultural dat de emfaza neprolifică a instituțiilor bugetate să cugete artă. Din acest număr am reținut articolele dedicate poetei Carmen Tania Grigore, eseul Marianei Vicky Vârtosu (președinte al Filialei Vrancea a Ligii Scriitorilor), cele două pagini dedicate buzoiencei Elena Căpățână, poetă și prozatoare în egală măsură. Poezia este reprezentată de Nicolae Gâlmeanu, Marin Moscu, Mihai Sălcuțan, George Vlaicu, Aurel Anghel, Alex Vâlcu, George Militaru, Cornel Diaconu. Excelente credem că sunt sonetele doctorului Gheorghe Oncioiu, epigramele Icăi Ungureanu și eseul lui Ion Aldeniu despre George Mărgărit. Texte atractive mai semnează: Stelian Grigore, Dumitru Dănăilă, Agapie Gina și Zigmund Tauber. E loc și pentru mai bine, în acest sens publicația domnului Negoiță trebuind explicit să-i pună la treabă, cum se spune, pe toți membrii filialei LSR.
„Literadura” lui Teo Cabel
Cu o tenacitate de admirat, poetul Teo Cabel, împreună cu prietenul său Costel Suditu, poet la fel de remarcabil, continuă cu succes și tenacitate editarea revistei „Literadura”. Din nr. 5/2017 am reținut, chiar de la început, editorialul. Cităm doar începutul acestuia: „Finalizând nr. 5 al revistei Literadura, am realizat că acum un an, pe vremea aceasta, apărea primul număr care îmbina timiditatea și ambiția, conduita echidistantă față de dispute, orgolii și șușanelele de pe la colțurile unde chibiții așteptau să aibă un motiv în plus”. Editorialul e semnat „Redacția Literadura”. Foarte incitant și foarte fin conturat ni s-a părut eseul „Cum viața devine literatură” al prof. dr. Mihaela Nicoleta Burlacu. În acest număr, proza este bine reprezentată de: Leon-Iosef Grapini, Maria Rotărescu și Sorin Călin. Daniela Șontică, într-un scurt și edificator articol, scrie despre aminirile unui nepot de frate al lui George Bacovia, iar Florentin Popescu evocă Buzăul adolescenței sale. Critica literară este profesionist asumată de Valeria Manta Tăicuțu, Mihaela Meravei, Liviu Ofileanu și Mihai Vintilă. În fine, la secțiunea poezie revista își merită existența, cel puțin acest număr conținând poeme de o frumusețe deosebită, semnate de nume mai mult sau mai puțin cunoscute: Rodian Drăgoi, Hristina Doroftei, Angela Mamier Nache, Tudor Cicu, Florentina Loredana Dalian, Simona Stapan, Nuța Istate Gangan, Manuela Camelia Sava, Mioara Băluță, Liviu Ion Dragoș, Daniela Voicu, Corina Monea, Mihai Marian, Carmen Tania Grigore , Elisabeta Drăghici, Costel Suditu. Convingătoare sunt și rafinatele haiku-uri semnate de maestrul Genovel-Florentin Frățilă. Ion Roșioru traduce versuri din Louis Aragon, iar Elisabeta Bostan din Tive Martinez. Un gest frumos, de pioșenie și recunoștință din partea redacției este cel de pe coperta III a revistei, dedicat unor legende culturale ale Buzăului, doi oameni de mare caracter, istoricul Alex Oproescu și prof, dr. Valeriu Bistriceanu, dispăruți dintre semeni la începutul acestui an.
„Spații Culturale”
Precizez că în aceste rânduri succinte, prezint, cu plăcere și conștiința împăcată, doar revistele pe care le primesc prin poștă sau direct prin unii reprezentanți ai redacțiilor respective. De altfel, citesc mult mai multe publicații literare pe internet. După 1989, multe din revistele literare consacrate, cu excepția „României literare” și a „Convorbirilor Literare”, au cam bătut pasul pe loc, tot pe loc, sau chiar au dispărut „fizic” sau în anonimat. O excepție fericită ar fi „Argeș” de la Pitești, care, în prezent, sub conducerea lui Dumitru Augustin Doman, a devenit o publicație inconfundabilă, bine concepută și cu o direcție estetică limpede, de calitate. Tot la acest nivel sunt convins, fără să încerc a convinge și pe altcineva, că, dintre noile publicații postdecembriste, două se detașează foarte convingător: „Cafeneaua literară” (tot de la Pitești!) având în frunte unul dintre cei mai reprezentativi poeți români contemporani, Virgil Diaconu, născut, culmea, la Râmnicu Sărat, oraș în care apare „Spații Culturale”, fondată și condusă de Valeria Manta Tăicuțu. Același lucru pot spune și despre „Pro Saeculum” din Focșani, „Dunărea de Jos” din Galați și despre „Amurg sentimental” din București. Revenind la „Spații Culturale”, brandul cultural al Râmnicului Sărat, așa cum am mai spus, într-un ziar local și în „Armonii Culturale” din Adjud, avem de-a face cu o publicație cu tendințe elitiste în sensul serios al cuvântului. În nr. 53/2017, într-un editorial necruțător, Valeria Manta Tăicuțu, luând ceva pozitiv din stilul marii doamne a literaturii actuale, Magda Ursache, semnează un furibund, dar justificat moral, eseu despre „(Contra)servicii literare”. Text de atitudine cu vagi trimiteri și spre o lume literară obsesivă, văzută cumva cu ocheanul pe dos. Imediat după acest editorial, cititorul nu are timp să-și tragă sufletul, pentru că, urmează, cu toată verva-i cunoscută, doamna Magda Ursache cu eseul „Lovitură de stânga”, text în posesia căruia suntem și noi încă dinainte ca acesta să vadă lumina tiparului „Spațiilor Culturale”. E vorba despre un eseu care ar trebui preluat de toate publicațiile literare care se respectă. Calitatea revistei este garantată și de versurile semnate de: Sandu Tudor, Daniela Toma, Virgil Diaconu, Nicolai Tăicuțu, Cristina Ștefan, Vasile Ghica, Marin Moscu, Mioara Băluță şi Valentin Tufan. Proza și critica literară nu lipsesc nici din acest număr. O notă sobră, aparte, face Nicolai Tăicuțu la rubrica „Raftul cu cărți”, prezentând scurt, elegant și concis nu mai puțin de 15 cărți recent apărute! Densă și convingătoare este și rubrica dedicată celorlalte reviste din țară, concurenței, cum s-ar zice, în care, „cititorul de reviste” (cea mai frumoasă și neutră formulare în această privință, a „revistei revistelor”), prezintă 24 de publicații literare, chestiune care, în mod firesc, mă cam determină să lărgesc aria revistelor literare de calitate.
Marin Ifrim, august 2017
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..