Eugen Serea
În larg

Priveam cândva, pierdut, în largul mării,
Acolo unde apa prinde cerul
În nobila capcană a iertării;
Copilăreasca Taină a mirării
Îmi răscolea, prin sânge, orb, truverul.

Ghiceam în zare Lumi nemaivăzute,
Cu oameni slabi și zei atotputernici,
Cu păsări și cu flori necunoscute,
Cu temple-n care, fin, pe nevăzute,
Luceferii se-nchină toți, cucernici.

Simțeam, acut, chemarea depărtării,
Mirajul bogățiilor ascunse
Când bântuiau pirații înserării
Prin inima oceanelor trădării,
Pe insule unde cu greu se-ajunse.

Sufla o briza rece, în rafale,
Prevestitoare nopții de furtună;
Sfârșea un dig, dar începea o Cale
Pe rute mișcătoare, abisale…
De undeva, se auzea cum tună.

Eu tremuram, captiv, pe Nehotarul
A două vechi povești dintotdeauna:
În prima, fericit, eram Hoinarul,
În cealaltă, țineam aprins Altarul,
Iar Vocea îmi șoptea: „Alege una”.

Se-ntunecase grabnic, fără veste
Și stropii reci se-amestecau cu lacrimi,
Talazuri înălțau albite creste,
Iar gustul sării îmi tot da de veste
Că demonii din noi, de fapt, sunt patimi…

Alb, fulgerele străpungeau eterul
Ca niște rădăcini de pomi edenici;
Se luminau, întregi, pământul, cerul,
Clipite doar, cât să le-admir misterul,
Apoi, roiau bezmetic, întunerici.

Am stat în ploaie, poate, o Vecie,
Cu brațele întinse-n semnul Crucii…
Îngenuncheat apoi, pe piatra vie,
Am înțeles, amară mărturie,
Că-n larg am vise, doar… Aici? Am nucii!

miercuri, 18 august 2021

by

Referinţă Bibliografică

În larg – Eugen Serea/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 noiembrie 2021