Opinie

Este bine cunoscută încleştarea dintre serviciile secrete americane şi cele ruseşti, mai ales în timpul „războiului rece”! Ruşii au folosit orice mijloc imaginabil, pentru a fi cât mai bine informaţi despre intenţiile americanilor! Sovieticii, au profitat până şi de legătura strânsă dintre americani şi animalele lor de companie! Gestul atât cunoscut şi de prietenesc al câinilor de a da din codă, nu le-a scăpat din vedere celor de la KGB! Dar, în America şi oriunde, acest iubitor patruped nu a înţeles niciodată intenţiile reale ale ruşilor, el continuă să dea fericit din coadă şi să fie cel mai devotat prieten, al omului! (Autorul)

1. Operaţii reuşite!

Pe o stradă lăturalnică în apropierea Casei Albe, funcţiona nu de multă vreme un adăpost pentru animale de companie. Înăuntru, câţiva câţeluşi de rase diferite şi două pisici siameze aşteptau cuminţi în cuştile lor, pe cei interesaţi să-i adopte. Lătratul vesel al căţeluşilor atrăgea atenţia trecătorilor dar nimeni nu bănuia că singurul lucrător din acest adăpost, veterinarul Bob Glue, era de fapt rusul Vadim Buzov, colonel în KGB, serviciul de spionaj rusesc!

Trecut de patruzeci de ani, Buzov învăţase în Rusia cum să trateze de paraziţi şi chiar să efectueze mici operaţii chirurgicale la unele animale de companie. In special la câini!

Stabilit de mai mulţi ani în State, el primise bani şi ordinul de a deschide un mic adăpost de animale, cu scopul de a oferi spre adopţie căţeluşi de rasă, “pregătiţi” în mod special, chiar de el! Conform ordinului şefilor lui, el trebuia să implanteze chiar în vârful cozii căţeluşilor, câte un mini dispozitiv electronic de ascultare primit din Rusia. Căţeluşii care aveau implatat în coadă un asemenea dispozitiv, trebuiau oferiţi spre adoptare numai unor persoane de interes, care lucrau în armată, guvern sau chiar pe la Casa Albă!

Operaţia chirurgicală era simplă şi Buzov reuşise deja să implanteze două astfel de mici emiţătoare, în vârful cozilor a doi dintre căţeluşii Terieri pe care îi avea în adăpost! Aparatul era de fapt un minuscul microfon, capabil să transmită la distanţă orice fel de discuţie purtată de cineva în jurul căţelului. Dar cu toate că sistemul era destul de ingenios, el funcţiona numai atunci când câinele dădea… din coadă! KGB-ul ştia că toţi câinii dau din coadă mai ales când sunt lângă stăpânii lor. La cea mai mică mişcare a cozii, un mecanism automatic de ceas elveţian cu senzor de mişcare activa dispozitivul care apoi, funcţiona timp de cinci minute, până la o altă mişcare… a cozii. Undeva prin zonă se găsea tot timpul un agent sovietic care înregistra tot ce transmitea de la… coada câinelui apoi trimitea informaţiile la centrala lor de la Moscova!

Cu o lună în urmă Buzov reuşise să-l plasese pe Riki, unul dintre cei doi căţeluşi dotaţi cu acest dispozitiv, unui căpitan de submarin, dar acesta lăsa căţeluşul acasă la mamă-sa când pleca cu nava în misiune! O vreme, agenţii ruşi au înregistrat  doar expresiile: „Riky hai la mama”, „şezi Riky,” „fii cuminte Riky”, „sus Riky”, „jos Riky”, „OK Riky”, „bravo Riky”, „băiat bun Riky” apoi, au lăsat-o baltă! Era doar pierdere de vreme, nicidecum ştiri de interes… strategic! Pentru acest eşec, Buzov a fost avertizat de şefi să fie foarte atent cui oferă în viitor spre adoptare următorul căţel „dotat” şi implicit, unde va fi următoarea… coadă de informare!

Ziua de lucru se terminase şi Buzov şi-a privit ceasul de la mână. Era aproape timpul să plece acasă. Nu prea fuseseră clienţi în ziua aceea. Doar doi tineri adoptaseră o pisică ceva mai de dimineaţă şi… cam asta a fost tot. A dat repede de mâncare la toate animalele apoi l-a mângâiat pe Ziky, căţelul Terier operat de el recent, cercetându-i cu mare grijă toată coada! Operaţia se vindecase bine şi nimic nu trăda existenţa micului dispozitiv electronic de ascultare implantat de el, sub pielea din vârful cozii! Firul auriu, aproape invizibil al antenei aparatului, se pierdea printre celelate fire de păr din coadă… Era într-adevăr o operaţie reuşită!

S-a ridicat încet să plece dar fundul gras şi greu îl trăgea înapoi pe scaun! La uşă, a sunat cineva: A deschis uşa încet şi cu grijă ca de obicei: In faţa lui se afla o bătrână îmbrăcată decent şi destul de modest.

– Bună ziua, eu sunt Samanta, s-a recomandat ea, întinzându-i mâna.

– Bună ziua doamnă, eu sunt Bob managerul acestui mic shop, i-a răspuns Buzov privind-o cu atenţie.

– Te rog domnule, ştiu că este timpul să pleci acasă dar aş dori să adoptez un căţel se poate? A întrebat ea.

– Sigur doamnă, poftiţi înăuntru să discutăm puţin: Trebuie să-mi spuneţi mai multe lucruri: Cine sunteţi, dacă aveţi condiţii acasă, dacă aţi mai avut câini… ştiţi… trebuie să discutăm toate acestea apoi, o să vă întocmesc şi documentele lui veterinare, i-a explicat Buzov într-o engleză destul de stâlcită.

– Da desigur dragul meu ai dreptate, i-a răspuns bătrâna, luând loc pe un scaun şi continuând:

– Eu sunt o rudă mai îndepărtată a Preşedintelui, una dintre mătuşile lui din partea tatălui. De câţiva ani trăiesc şi locuiesc singură în apropiere, doar trei străzi mai încolo şi aş dori să adoptez cum vă spuneam, un căţel.

Buzov a ciulit imediat urechile:

– Cu plărere doamnă: Vă pot oferi unul tânăr şi foarte frumos, s-a bâlbâit el încercând să fie cât mai indifferent.

– Cel de lângă dumneata îmi place foarte mult, s-a hotărât ea, după ce a privit cu atenţie la celelalte animale.

– Tocmai voiam şi eu să vi-l recomand: El este Ziky, un terier de numai cinci luni! Cel mai dotat şi mai frumos dintre toţi: Desigur, Preşedintele vă vizitează, nu? A mârâit Buzov, zâmbind.

– Mă vizitează foarte rar dar vorbim destul de des la telefon. şi lui îi plac câinii de companie mici ca şi aceştia.

– Atunci doamnă, ar fi un cadou tocmai potrivit pentru Preşedinte: Terierii sunt frumoşi şi extrem de inteligenţi. Sigur o să-i placă, a insistat Buzov, cu vocea gravă.

– Da! Cred că aşa voi face: Il ţin un timp la mine iar dacă Preşedintelui îi place i-l dăruiesc, i-a răspuns  bătrâna, mulţumită că nu a venit până acolo degeaba.

Buzov a rezolvat în câteva minute toate documentele de adopţie apoi, a înmânat bucuros bătrânei cuşca în care trezit din somn, micul Terier Ziky a început să dea vârtos din… coadă!

– Să vă bucuraţi de el doamnă!

– Mulţumesc Bob: O să am grijă de Ziky. Este un câine frumos şi cred că poate primi chiar şi o medalie; a râs bătrâna Samanta, ridicându-se să plece: Afară în stradă o aştepta un taxi galben.

– O zi bună domnule Bob.

– La revedere doamnă, a rânjit el!

Buzov a încuiat uşa adăpostului şi a plecat imediat spre casă, frecându-şi mâinile mulţumit că în sfârşit îi reuşise o mişcare nesperată! O nelinişte îl stăpânea totuşi! Ştia că un detector de metale mai performant, ar putea detecta cu destulă uşurinţă micul aparat de ascultare implantat de el în coada câinilor! Dar era totuşi întrebarea dacă cineva avea un astfel de detector şi când sau cu ce ocazie, ar putea fi folosit acesta pentru a detecta micile emiţătoare din coada acestor căţei Terieri!

Ajuns în camera închiriată recent la o casă privată, s-a trântit greu în patul mult prea strâmt pentru el: Cele peste o sută de kilograme ale lui îl trăgeau cu putere în jos! Telefonul a sunat prelung: ştia cine îl caută şi a ridicat imediat receptorul, răspunzând scurt:

– Da, eu sunt!

– Măi deşteptule, îţi baţi joc de noi? Iar a-i dat-o în bară! Ai dat căţelul unei babe care tuşeşte tot timpul: Ascult cam aceleaşi expresii ca la celălalt căţel doar că acum ăsta este… Ziky!

– Până când crezi că o să înregistrăm „Sus Ziky, jos Ziky, bun băiat Ziky…”, l-a repezit o voce nervoasă cu un vădit accent rusesc!

Buzov a răsuflat adânc, apoi sigur de el, a răspuns destul de calm:

– Căţelul are o cuşcă extraordinară. Medicamentele sunt bune. Vă rog să-l trataţi cum trebuie şi să mă anunţaţi numai dacă mai are nevoie de ceva! La revedere! A strigat el cu putere în receptor, închizând telefonul.

Gestul lui Buzov l-a alarmat pe agentul care-l sunase. Acesta a înţeles imediat că intraseră cu toţii într-o situaţie foarte serioasă. Terierul Ziky era deja plasat la o sursă de informaţii care putea fi extrem de importantă, iar ei trebuiau să aştepte… Jocul de-a şoarecele şi pisica de-abia acum începea cu adevărat!

Ziki, căţelul Preşedintelui!

Bătrâna Samanta a ajuns repede acasă şi a coborât veselă din taxi ducând în mână cuşca în care Ziky dădea fericit din coadă. La cele cinci luni, Terierul  era bine dezvoltat şi foarte agil! Rasă de câini inteligenţi şi cu o personalitate deosebită, Terierii îşi iubesc cu mare ataşament stăpânii şi sunt gata de joacă în orice moment. Bătrâna l-a lăsat liber prin casă şi în căteva zile Ziky era stăpânul autoritar, al întregului apartament.  Sărea cu uşurinţă pe scaune, pe sofa şi în patul din dormitor apoi, obosit de effort adoarmea în fiecare noapte chiar la picioarele bătrânei. Lătra cu putere la cel mai mic zgomot şi nici măcar o muscă, nu prea avea loc de el în bucătărie!

Toate zbenguielile şi lătrăturile lui îl iritau şi apăsau nervii agentului rus aflat undeva prin zonă: Acesta trebuia să înregistreze zi şi noapte, fluxul aproape neîntrerupt de semnale sonore inutile, transmise de la… coada căţelului! Trecuse mai bine de o săptămână şi ruşii încă nu aflaseră ceva cât de cât interesant! Doar lătratul lui Ziky şi câte o vorbă de-a bătrânei: „Okay Ziky! Şezi” sau „Hai la mama, Ziky!”

Intr-o dimineaţă, în timp ce-şi servea cafeaua şi-l mângâia încet pe Ziky, bătrâna Samanta s-a hotărât să-l sune pe Preşedinte: ştia că el fusese plecat din ţară câteva zile, dar cu siguranţă acum era la Casa Albă, se gândea ea. A sunat la numărul lui cunoscut iar operatoarea a pus-o imediat în direct, chiar cu Preşedintele:

– Mătuşa Samy, ce surpriză: Ce mai faci eşti Okay? a întrebat Preşedintele, bine dispus ca întotdeauna.

– Sunt Okay, John: Picioarele sunt cam grele, ca la optzeci de ani dar încă mă simt destul de sănătoasă: Mulţumesc de întrebare. Mă bucur că te-ai întors cu bine de prin ţările pe unde ai umblat.

– Da, totul e bine, Samy: Sunt doar probleme curente de Stat şi acum ăsta este jobul meu: Tu mă cunoşti bine. Ca Preşedinte, doresc să-mi îndeplinesc cât pot mai bine toate atribuţiunile. Ai cumva nevoie de ceva? Dacă te pot ajuta cu ceva, te rog să treci pe la noi.

– Mulţumesc dragă John, eşti amabil ca întotdeauna: Uite, acum aş vrea eu să-ţi ofer ceva: ştiu că-ţi place o anumită rasă de câini: Spune-mi, încă mai cauţi un căţel Terier? L-a întrebat curioasă bătrâna.

– Sigur că da Samy. Rasa asta de câini sunt plăcerea mea dar încă nu am găsit nici unul pe plac: De fapt am fost şi destul de ocupat în ultimul timp, i-a răspuns Preşedintele.

– Dragul meu John, D-le Preşedinte, te rog să treci cât de curând pe la mine ca să-ţi iei căţelul: Il cheamă Ziky şi este un splendid exemplar Terier de numai cinci luni: Te aşteaptă cu mare nerăbdare, să-l duci cu tine la Casa Albă: A insistat cu mândrie mătuşa Samanta, bucuroasă de isprava ei.

– E grozav! Mulţumesc mult, Samy: Am să te anunţ cănd vin să-l iau. Te sărut, i-a răspuns vesel Preşedintele.

– Să ai o zi bună în continuare dragul meu, a încheiat bătrâna.

A continuat apoi să-l mângâie cu blândeţe pe Ziky şi să-şi bea cafeaua care se cam răcise: In tot timpul convorbirii ei telefonice, căţelul a dat mereu din coadă!

– Frumosule! Ajungi la Casa Albă şi ai să uiţi de mine, i s-a adresat bătrâna, mângâindu-i uşor botul catifelat.

Recenta conversaţie era o adevărată mină de aur pentru agentul rus care reuşise să înregistreze totul, mai puţin vorbele Preşedintelui! Cu toate acestea, ruşii ştiau acum că în curând, aproape sigur, Ziky, căţelul lor „dotat”, va deveni căţelul Preşedintelui! Era doar o chestiune de ore, zile sau poate o săptămână, până când urma să se întâmple minunea! Două zile mai târziu, Preşedintele a sunat-o pe mătuşa Samanta anunţând-o că a doua zi duminică, după slujba de la catedrală o să treacă pe la ea.

Toată ziua bătrâna s-a învârtit de colo-colo prin casă, aranjând lucrurile: Era bucuroasă că nepotul ei John, de câteva luni Preşedintele ţării, urma să o viziteze chiar a doua zi! Ziky, pieptănat şi cu blana strălucind de curăţenie, alergase tot timpul pe lângă ea de parcă presimţea evenimentul care urma şi care de fapt, îl privea numai pe el direct! Spre seară, obosiţi de atâta mişcare, s-au întins amândoi pe patul larg din dormitor.

– Ziky, culcă-te neastâmpăratu-le! I-a zis cu blândeţe bătrâna apoi au adormit.

A doua zi, duminică pe la amiază, Preşedintele împreună cu Prima Doamnă au trecut pe la Samanta. În timp ce o îmbrăţişau, nu pierdeau nici o clipă din ochi pe zglobiul căţel de rasă ce alerga vesel în jurul lor mişcând tot timpul din coadă!

– Ei ce zici Lorry, îţi place? A întrebat-o Preşedintele pe Prima Doamnă.

– Da John. Este un Terier frumos: îl luăm cu noi acum? A întrebat ea.

– Sigur dragă, doar pentru asta am venit, i-a răspuns Preşedintele, bucuros că toate părţile erau acum fericite!

Cuplul Prezidenţial şi-a cerut scuze că nu rămân la o cafea dar Samanta era oricum fericită că reuşise să le dăruiască un cadou important care într-adevăr, le făcea plăcere. Restul conta mai puţin. Era timp destul pentru toate!

– Nu-i nimic dragii mei, le-a răspuns bătrâna: Sunt atât de fericită că vă văd! Arătaţi ca o pereche de porumbei! Lory, ce frumoasă eşti!

– Mulţumesc mult Samy, i-a răspuns veselă, Prima Doamnă.

– Să vă bucuraţi cât mai mult timp de Ziky, le-a urat cu sinceritate bătrâna şi la despărţire, i-a îmbrăţişat din nou.

Râzând, Preşedintele a scos repede din buzunar o mică zgardă cu lănţişor argintiu pe care a legat-o grăbit la gâtul căţeluşului! Ziky a făcut un salt sprinten, sărind direct în braţele Preşedintelui apoi de acolo în… limuzina Prezidenţială! Vesel şi zglobiu, mişcând permanent din coada lui scurtă, Ziky se simţea excelent într-o asemenea maşină specială mare, lungă, neagră şi parfumată! Era deja în lumea lui de înaltă clasă… o lume pentru care părea că rasa lui se născuse!

Prin iarba verde, de la Casa Albă!

In sunetul sirenelor poliţiei, coloana oficială a sosit la reşedinţa Preşedintelui cu puţin timp înainte de apusul soarelui. Ziky a coborât din limuzină şi a fost lăsat pentru prima dată să alerge liber, prin iarba verde tunsă scurt, din jurul Casei Albe! Era şi timpul! Trebuia să ridice şi el urgent undeva… piciorul! În jurul Casei Albe erau destui boscheţi! Asta este o problemă a câinilor: De aceea sovieticii au trimis-o în cosmos pe căţeaua Laika! Dacă trimiteau un câine, trebuia să-i pună şi un stâlp de lemn, unde acesta să ridice piciorul când voia să facă… pipi!!! Mă rog, este un banc legat de programul cosmic… rusesc!

Acum spionii KGB erau înfierbântaţi, iar Moscova aştepta cu mare înfrigurare ultimile informaţii ce se transmiteau în direct din Washington de la… coada lui Ziky! Din păcate, tot ce înregistraseră până atunci, nu avea nici o valoare: Singurul lucru important era faptul că acum erau siguri că Ziky era căţelul Preşedintelui! In săptămâna care a urmat, având libertatea de mişcare în interiorul dar şi în jurul Casei Albe, Ziky crescuse şi a mai pus ceva în greutate! Cei de la Serviciului Secret care aveau în sarcină protecţia Preşedintelui, auzeau mereu sunetul detectoarelor de la uşi, ori de câte ori Ziky se plimba prin birouri sau intra şi ieşea din clădirea Casei Albe. Agenţii văzuseră încă de la început lănţişorul metalic de la gâtul căţelului şi nu-şi făceau grijă: Ăsta era credeau ei, motivul piuitului detectoarelor de metal şi-l lăsau pe Ziky în pace: Era doar, căţelul Preşedintelui!

Ziky era prezent aproape permanent în jurul Preşedintelui. Alerga zilnic prin biroul oval şi chiar participa la unele şedinţe scurte de cabinet! Atunci însă, stătea foarte liniştit pe covor lângă uşă, respectând comanda fermă a Preşedintelui: „Şezi, Ziky!” şi nu mai mişca nici măcar… din coadă! Încet-încet, KGB-ul începea să adune sferturi şi jumătăţi de informaţii după cât de des dădea Ziky din coadă! Era însă imposibil, să pună cap la cap aceste informaţii greu de înţeles.

Intr-o zi după o şedinţă de cabinet ceva mai încinsă, Preşedintele a ieşit cu Ziky la o plimbare de câteva minute, în parcul din jurul Casei Albe. În timp ce se odihnea pe o bancă, el s-a aplecat şi i-a dezlegat lui Ziky zgarda de la gât, strigându-i vesel:

– Eşti liber! Aleargă băiete: Toată iarba verde de la Casa Albă îţi aparţine!

Scăpat de zgarda care uneori îl deranja, Ziky a luat-o la fugă prin iarbă şi printre tufişurile dese din jur. După câteva minute s-a întors, sărind vesel pe bancă, lângă Preşedinte.

– OK Ziky, eşti băiat bun, hai să mergem în casă, i-a zis el şi nu i-a mai pus zgarda la gât!

La intrarea în clădire, unul dintre agenţii de pază a observat că Ziky nu mai avea zgarda cu lanţ la gât dar totuşi, detectorul de la uşă, a sunat!

Surprins, agentul l-a rugat încet pe Preşedinte să aştepte şi i-a făcut semn cu degetul la gură, să nu vorbească!

 Punându-şi toate lucrurile metalice din buzunare inclusiv revolverul pe un scaun, Agentul l-a luat în braţe pe Ziky şi a trecut cu el din nou, dar mai încet, prin uşa deschisă:

Detectorul de la uşă a sunat scurt ca de obicei şi agentul a înţeles imediat că Ziky avea ceva metalic în corp!

In timp ce Preşedintele privea mirat, agentul a luat un mic detector de metale portabil, aflat la dispoziţie şi l-a plimbat încet pe deasupra căţelului: Când a ajuns la vârful cozii, detectorul a scos un sunet prelung!

Preşedintele a înţeles imediat care era problema şi s-a întors încet să plece, fără să mai spună nici un cuvânt.

Rămas cu căţelul în braţe, agentul a strigat destul de tare, ca să se audă până la… Moscova!

– Domnule Preşedinte, Ziky s-a rănit la o ureche: Il ţin aici la mine până vine doctorul, bine? Să trăiţi!

Din momentul acela, toate discuţiile din jurul lui Ziky se purtau numai prin semne şi erau monitorizate cu atenţie! Doctorul a venit în câteva minute şi a descoperit firul antenei dispozitivului de ascultare implantat sub piele, chiar în vârful cozii căţelului!

O oră mai târziu, Ziky era supus unei scurte operaţii chirurgicale la vârful cozii şi evident, doctorul i-a extras uşor de sub piele, dispozitivul rusesc. A doua zi de dimineaţă, Ziky l-a întâmpinat vesel pe Preşedinte, sărind ca de obicei în braţele lui dar mişcând acum cu ceva mai multă grijă… coada bandajată! Preşedintele l-a mângâiat şoptindu-i discret la ureche:

– Se poate Ziky, să-mi faci tu mie una ca asta? Dacă află Lorry, nu ştiu cum scăpăm amândoi!

Ziky îl privea în ochi cu încredere: De unde era să cunoască intenţiile reale ale ruşilor? El simţea în sânge că trebuie să-şi iubească şi să-şi apere stăpânul chiar cu preţul vieţii! şi era convins că făcea asta, cu toată dragostea lui de câine de rasă! Intre timp cu mecanismul blocat, dispozitivul de ascultare rusesc a fost cercetat cu mare atenţie de specialiştii Serviciului Secret. După ce s-a pus la punct un plan de acţiune, dispozitivul a fost deblocat şi plasat într-o cameră separată! Din acest loc, un agent special al Serviciului Secret cu voce asemănătoare cu a Preşedintelui, i-a intoxicat zile la rând pe sovietici cu tot felul de ştiri şi informaţii false! Orbiţi de succesul lor aparent, agenţii KGB nu au realizat că erau demult desconspiraţi!

Capcana cu… purici!

Acum era important pentru Serviciul Secret să-i depisteze şi să-i aresteze cât mai urgent, pe agenţii ruşi din oraş! Erau deja operaţiuni de căutare peste tot dar veterinarul Bob Glue şi adăpostul lui de animale dispăruseră încă din ziua în care căţelul Ziky era la Casa Albă. Intrebată, bătrâna Samanta nu-şi mai amintea bine de veterinarul care-i oferise  spre adopţie căţelul, dar reţinuse totuşi că tipul era gras şi purta ochelari! După cercetări amănunţite, Serviciile Serete au aflat repede că veterinarul Bob Glue era de fapt agentul sovietic Vadim Buzov dar acesta deocamdată, încă nu era de găsit! Washingtonul este un oraş mare şi întins, iar acţiunea era un fel de… caută acul în carul cu fân!

Era o zi însorită de weekend când Preşedintele şi Prima Doamnă au hotărât să facă o scurtă plimbare pe malul râului Potomac, nu prea departe de Casa Albă. L-au luat cu ei în maşină pe Ziky şi încadraţi de maşinile agenţilor de pază, au ajuns la malul răului, în doar câteva minute. Culoarea arbuştior ornamentali de pe malul râului se îmbina perfect cu verdele viu al ierbii din parcurile din jur. Preşedintele a făcut un semn cu mâna şoferului şi acesta a oprit maşina în apropierea râului. Simţind că se vor da cu toţii jos din maşină, Ziky a început să dea vesel din coadă apoi, a început să se scarpine cu piciorul după urechea stângă!

– John, căţelul ăsta are purici? A întrebat mirată, Prima Doamnă.

– Nu cred Lorry: şi ce dacă? Sunt puricii lui, a glumit Preşedintele!

– De unde i-o fi luat? A insistat ea.

– Cred că s-a jucat ieri cu căţeluşa secretarei mele: Asta e! I-a clipit vesel din ochi Preşedintele, deschizând încet uşa limuzinei.

Un aer proaspăt dar cu o esenţă specială aparte simţită numai de el, l-a lovit brusc peste nări, pe Ziky! Căţelul, a rămas o clipă pe loc dezorientat, privind în toate direcţiile apoi dintr-o dată, a luat-o la fugă, direct spre malul râului Potomac! Agenţii au rămas nemişcaţi, urmărind căţelul ce se îndrepta în viteză direct spre o bancă pe care, un bătrân cu capul afundat într-un ziar, părea că citeşte ultimile ştiri! Ziky s-a oprit în faţa bătrânului şi a început să latre furios la el, încercând să-i rupă ziarul! Surprins, omul a făcut un gest să-şi scoată ceva din buzunar dar, la spatele lui, un agent al Serviciului Secret a strigat tare:

– Nu mişca domnule… Buzov!

Datorită lui Ziky, a doua zi, întreaga reţea KGB din Washington a căzut! Buzov a recunoscut totul şi toţi agenţii ruşi din grupul de „ascultători”, au fost arestaţi! A fost găsit repede şi Riky, colegul „dotat” al lui Ziky, fiindu-i şi acestuia extras din coadă, aparatul rusesc de ascultare. A doua zi, cei doi căţei au fost lăsaţi să se joace împreună prin parcul din jurul Casei Albe. Nu se văzuse-ră de o lună şi aveau destule să-şi povestească: Acum erau cu adevărat… doi Terieri serioşi! Eroul zilei a fost evident Ziky şi Preşedintele a căutat ceva grăbit prin sertarul biroului: ştia că trebuie să fie pe acolo pe undeva, o mică medalie şi a găsit-o destul de repede:

– Vino aici Ziky! Şezi! i-a ordonat el autoritar!

Căţelul s-a supus repede comenzii dând vesel şi prieteneşte din coadă!

Cu un gest oficial, Preşedintele i-a legat medalia la gât: Căţelul o merita din plin. L-a luat în braţe şi l-a sărutat! Cel mai preţios prieten al lui, al omului, îşi arătase încă odată, oare a câta oară, toată dragostea pe care o fiinţă o poate exprima, deschis!

––––––––

Ioan CÂRJĂ,  (www.ioncarja.net), poet şi scriitor de limbă română stabilit in California, Statele Unite ale Americii.  Născut în Bara, Timiş, România, la 9 decembrie 1945. A absolvit Liceul Coriolan Brediceanu, şcoala Profesională de Mecanici la Lugoj şi un curs de specializare în comert la Bucureşti. În  SUA, a absolvit o şcoală IT şi cursurile de Justiţie Criminală şi Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington. In 1972 a încercat să scape din România comunistă şi să plece în SUA dar a fost prins şi apoi încarcerat la Timişoara. Dorea să urmeze Dreptul în ţară dar a fost respins la Facultatea de Drept  din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyiai” din Cluj-Napoca, neavând recomandare de la Partidul Comunist, el nefiind membru al acestuia! A fost implicat activ în toate evenimentele lunii decembrie 1989. Încă din acele zile, împreună cu Haralambie Ploscaru, Luminiţa Wallner-Bărbulescu şi Ion Mitroi, au pus bazele Partidului Naţional Liberal la Lugoj. L-a cunoscut pe Radu Câmpeanu cu care a colaborat la organizarea primelor alegeri libere în România. Evenimentele anului 1990 din Piaţa Universităţii în Bucureşti, l-au determinat din nou să plece din România. A primit o viză de la Ambasada SUA şi în septembrie 1990 a sosit în California. A rămas aici şi a absolvit o şcoală tehnică în domeniul computerelor. S-a întors în ţară în 1994 şi a editat la Lugoj ziarul „Vorba”. A revenit în California în 2005 şi a absolvit cursurile de Justiţie Criminală şi Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington, schimbându-şi câmpul de activitate. Plăcerea pentru creaţie şi scris a avut-o dintotdeauna. Toate nuvelele sale sunt scrise cu o deosebită pasiune şi revarsă din plin, adrenalina cititorului! Alte nuvele: „Proteza dentară”, „În arşiţa  primăverii timpurii”, „Fuga lui Hitler”, „America dolarului găurit”, „Coşmarul visului american”, „Cetăţenia unchiului Sam”.  (George Roca, Rexlibris Media Group)

by

Referinţă Bibliografică

Ioan CÂRJĂ: ZIKY – CĂŢELUL PREŞEDINTELUI (NUVELĂ)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 iulie 2015