Lecția de viață
de Eugen Serea
O, vis urât, din care m-am trezit
Înfiorat de teamă, șubrezit,
Ce-ai vrut să-mi spui cu-atâtea năluciri?
,,Nimic ascuns divinelor priviri!”
Privește-mă, oglinda mea din baie,
De dincolo de omul meu de paie
Și-arată-mi cine sunt și-n ce-am crezut…
,,Un tip anost, posac și încrezut!”
Mă simt precum oțelul unui arc
Când trec grăbit pe drumul către parc…
Mă liniștesc…E-un loc fermecător!
,,Un lucru să nu uiți: ești trecător!”
Rază de soare, dar dumnezeiesc,
Învață-mă să dau, nu să primesc,
În frigul nopții, plămădit din ură…
,,Ca mine fii: lumină și căldură!”
Bănuț lucios, găsit din întâmplare
Vorbește-mi despre-a inimii- nchinare!
,,La doi stăpâni cum poți să le fii slugă?
Pe unu’-njuri, la altul ‘nalți o rugă?!”
Copac cu binecuvântată umbră,
Ridică-mă din starea mea cea sumbră:
Cum pot să trec prin arșiță și ger?
,,Prins în pământ, dar avântat spre cer!”
Apleacă-mi gândul, fir plăpând de iarbă,
Spre verdele de Duh, ce stă să fiarbă:
,,Ce tremurai, la glas hârșit de cute?
E moarte, care coasa și-o ascute!”
Străluce-mi, tainic, rouă de pe flori,
Precum adevăratele comori…
Unde-s ascunse-n ziua-ntâi de-april?
,,În colțul ochiului unui copil…”
Reamintește-mi, iz plăcut de floare,
Că viața nu-i decât o amânare
A ceea ce-i sortit să se întâmple…
,,Privește-ți ghioceii de la tâmple…”
Trezește-mă, tu, frunză-n gălbenită,
Din visul meu de vară însorită…
Unde-i copilul – mugur ce eram?
,,Curând te vei desprinde de pe ram!”
Deschide-ți gura, vierme-atotflămând,
Când mă voi reîntoarce în pământ,
Să văd, până la măduva din os…
,,Iată ce ești și cui i-ai dat prinos!”
Uimiți-mă, baloane de săpun,
Un pic de curcubeu și eu să pun
În viața-mi gri ca ruga fără post…
,,Vid colorat e-al vieții tale rost?!”
Ce blând mă răcorește, astăzi, vântul,
Când stau în parc și cercetez Cuvântul…
De unde vin?…Și unde-am să mă duc?…
Arată-mi, Doamne, încotro s-apuc!
Și-nvață-mă, prin tot ce mă-nconjoară,
Că-i veșnic doar cel ce-a-nvățat să moară…