Frângere
mi-au coborât flori albe peste lacrimi
şi-am tresărit insolit
din nou,
iarăşi,
ca ieri, ca alaltăieri
muşcându-mi buzele
iar,
încă de o mie de ori,
ca apoi,
să-mi strâng trupul sub semnul întrebării
în palme ude,
rup vraja şi căutând gânduri bune
mă înlănţuiesc cu noaptea
în speranţă şi sfetnicie,
extenuată de zaiafetul clipelor
caut perna pragului cert,
bătut de soare
întru odihnirea gândurilor nopţii
Atunci când
când tălpile călcau
pe miriştea galbenă sânziană,
închideam durerea trecătoare în palme moi
şi scâncet neauzit de nimeni,
mă apleca ulciorul până la strigăt de greier
udându-mi cămaşa cu flori roşii
dar surâsul asudaţilor împrăştia nădejde,
râs şi iubire,
azi mi s-a adus tabloul
şi stând în genunchi
mi-am reînnoit lacrimile
LILIOARA MACOVEI


