Eugen Serea
Lumea mea
În Lumea mea toți oamenii sunt Îngeri
Cu aripi albe, lungi, gata de Zbor;
Ei trec zâmbind prin Valea cea de Plângeri
Și mă sărută: ,,-Frate, de ce sângeri?!”
Îmbrățișat cu dragoste și dor…
În Lumea mea toți pomii dau în floare
Și trandafirii-au Raze-n loc de spini,
Iar crinul Maicii Domnului nu moare…
Și iarba de minuni e făcătoare:
Icoană verde Haricei Lumini!
În Lumea mea chem fiarele pe nume;
Ca lui Adam, cu drag, mi se supun…
Pe cele dinafară le-ntreb: ,, – Cum e?”
Iar celor dinlăuntru doar cutume
Dacă le dau, mă cred stăpânul bun…
În Lumea mea, poem cât Universul,
Cuvintele-s semințele de Verb:
Cum cea de-a Cincea Forță este Versul,
Palpită-n astre inimile-n mersul
Elipticului Logos Viu, Superb…
În Lumea mea e loc doar de Iubire:
Chiar Șerpii îmi dau miere, nu venin,
Biserica-i Mireasă pentru Mire,
Iar Preoția-i Taină peste Fire,
Aproapele – un Psalm de Dor, senin…
Dar când cobor din lumea mea de vise
În lutul primăverilor ucise,
Văd sfâșiata Templului Perdea,
Că până s-o sfințești, captiv în ea,
Ai dus pe umeri Crucea Lumii, grea…
( vol.Ninsoare în august)
by