El, Soarele, se cobora
în cupa unei albe flori
pe care, da, o adora
de când crăpatu-s-o de zori.
Și dânsa, zic, că se-ntindea
ori, poate, nu-i adevărat,
dar ce parfum îmi răspândea…
Mi-e clar de ce s-a-nflăcărat!
Și altele, din jurul ei,
mi-s martore, cumva de-ar fi,
să scriu, asemeni lui Matei,
o Evanghelie-ntr-o zi…
Dar, oare, ce m-a apucat.
să povestesc ce s-a-ntâmplat?