LUMINI DE CEARĂ
Cad clipe de viață din stele apuse
și pier generații sub strat de rugină,
umbrele zac așteptând ca să vină
culorile toamnelor departe duse…
Tot bat amintirile-n geam la odaie
dorind să trezească tristețea tăcută,
o singură umbră e trează și-ascultă
vibrând simfonia șoptită de ploaie.
E umedă noaptea,odaia pustie
iar singurătatea prin ziduri va trece,
o poftesc afară,ea nu vrea să plece,
tot la mine-n gânduri cerne apatie.
Îmi pune povara tăcerii în spate,
peste suflet toarnă dor și nostalgie,
zorii cu-a lor raze aștept ca să vie
risipind aiurea iluzii deșarte.
Singură și rece luna se strecoară
printre stele roase de eternitate,
numai dorul aprig timpul va străbate
aprinzând speranța… cu lumini de ceară.
Pompiliu Crețu
by