Leopardul roz nu ştie ce e visul, în schimb, el aparţine cu trupul şi cu sufletul sistemului care l-a creat, unul găunos, hulpav, bolnav de putere, dispreţuitor în raport cu Ceilalţi şi înclinat în mod predilect către delaţiune, fapte ilegale şi sperjur. Nimic din ceea ce expune cu redundanţă la nivel discursiv nu se regăseşte ca stare atitudinală firească în comportamentul şi acţiunile lui directe, căci nu asta constituie ţinta sa concretă. Slugă perfectă a orgoliului nemăsurat şi a luxului opulent, leopardul roz nu atacă vehement practicile negre ale conglomeratului din care a făcut, la rându-i, parte decât atunci când sforile puterii nu îi mai sunt, din perspectiva metamorfozelor inerente, la îndemână. Abia în acel moment, devenit pentru el dintr-o dată critic, fiara aparent încolţită din toate unghiurile începe să pozeze pr-istic în victimă ineluctabilă a sa, oferind vulgului ceea ce a ştiut să-i ofere întotdeauna, adică circ (fără pâine de data aceasta), un spectacol grosolan de manipulare a maselor etichetate în mod voit drept simplă adunătură cu miez oligofren, care aşteaptă cu nerăbdare să vadă finalul unei comedii a minciunii jucată cu o splendidă ipocrizie de către actorii ei profund machiavelici.

Leopardul roz cu sânge invizibil în vene muşcă feroce din tot ce întâlneşte în cale. Caracterul şi onoarea nu fac parte dintre atributele specifice spiritului său agresiv. De fapt, nici nu are nevoie de aşa ceva, atâta vreme cât, până în ultima lui clipă de existenţă efemeră, nu aşteaptă cu o încordare maximă altceva decât să îşi trimită săgeata otrăvită a răzbunării în mod expres către fostul său camarad de pradă, camarad devenit brusc, în urma unei permutări fireşti de rol social, duşmanul său de moarte închipuit. Şi, cu toate că presupusul inamic a ales, pentru moment, să tacă, felina ucigaşă atacă, urlând cu zbierăte la fel de pr-istice în dreapta şi în stânga fără oprire, stârneşte cu bună ştiinţă felurite patimi şi declară pe un ton nonşalant colectivităţii cât de mult are aceasta de pierdut, dacă nu se raliază „luptei” sale patriotarde întru decimarea definitivă a răului colectiv, o formă de rău morbid, contondent, pe care, altfel spus, ea însăşi (dimpreună cu actualul „inamic”) l-a creat, sfidând orice lege morală şi viaţa. O viaţă de la care a luat însă totul şi nu i-a dăruit nimic. Căci, în habitatul unor asemenea carnasiere continuu înfometate de sânge şi de putere, întunericul neadevărului folosit ajunge să acopere definitiv până şi frumuseţea suavă a unui cireş înflorit în mijlocul zăpezii, tocmai fiindcă ele nu sunt capabile să vadă altceva în jur decât destine strivite şi moarte, foarte multă moarte. A celorlalţi, bineînţeles, nicicum a sa.

Leopardul roz e cel care mânjeşte cu noroiul negru al junglei (din care provine) totul. Lumea ca esenţă celestă pentru el nu există. Doar ca teren pentru răzbunare şi atac. Durerea, sentimentul de zvârcolire a sufletului în faţa unei reale nevoi, îi apare drept o banală secvenţă utopică ce caracterizează numai fiinţele cu aspect interior mistic. Morala? Morala devine acel substantiv comun folosit exclusiv în cadrul discursurilor colective de manipulat vertebratele tâmpe. Cât despre conştiinţa carnasierei mereu lacome de sânge proaspăt nici că poate fi vorba în cadrul acestui context sumbru şi nemilos. Un singur fapt trebuie avut în vedere de către toţi membrii habitatului rece al morţii, anume: colţii pe care şi-i înşiră printr-un zâmbet larg şi perfid leopardul anunţă întotdeauna cu certitudine capătul final al drumului fiinţei din faţa sa. Şi nu e vorba aici despre o mişcare de balans simetric dintr-un loc într-altul al actorilor sociali de conjunctură, ci despre un joc piramidal cu reguli crâncene, precise, deloc onorante, în care săgeata de foc a neadevărului flagrant şi metalimbajul sugestiv nu numai că desenează vizibil prin aer traiectoria machiavelismului unanim acceptat, dar mai şi joacă în toată această naraţiune seacă de sens a răului generalizat însuşi rolul principal. Dacă zeul împăiat mai respiră încă, atunci e şi pentru că “sexy”-kinezica leopardului roz reuşeşte să transmită în mod concret mulţimii mirosul său indefinit.

Magdalena ALBU

10 februarie 2015

Bucureşti

by

Referinţă Bibliografică

Magdalena ALBU: ZIUA NEAGRĂ A LEOPARDULUI ROZ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 februarie 2015