Nu e bine, domnilor generali! E firesc ca Legea Big Brother să îngrijoreze societatea civilă. Cînd se apelează la asemenea măsuri de supraveghere neuronală, oricare ar fi ea, puterea dă semne de teamă. Includem aici şi serviciile secrete. Ba chiar ne ducem cu gîndul la idilicele sentinele de odinioară, de la hotarele patriei. La acei grăniceri care ne păzeau de prezumtivii duşmani din afară, ţinînd armele îndreptate spre interiorul ţării.
Pînă şi animalele vor un pic de intimitate, darmite omul secolului XXI – o fiinţă retrasă în calculator, precum maimuţa într-o junglă pe cale de dispariţie. Între noi şi pofta bulimică de putere a politicienilor trebuie să existe un paravan. Nu toată lumea are, sau ar vrea să aibă, mintea cetăţeanului Gabriel Oprea, expusă şi transparentă ca piftia. Serviciilor secrete, nu le-or fi de ajuns munţii de mizerii adunate de prin holurile vieţilor noastre? O asemenea supraveghe nu ar face decît să înmulţească numărul exhibiţioniştilor, dornici de a-şi expune „obeliscurile” în spaţiul public virtual! Grija politicienilor pentru securitatea ţărişoarei nu s-a schimbat cu nimic, de la Caragiale şi pînă în prezent, iar actuala clasă politică e o bătaie de joc la adresa României moderne, a istoriei acesteia. Dincolo de motivaţia oficială, miza aprobării legii Big Brother e una măruntă.
Politicienii sînt deranjaţi de uriaşa cantitate de informaţii apărute în mass-media, despre ticăloşiile lor incredibile, închipuindu-şi că, prin intermediul unor instituţii abilitate, ar putea estompa sau bloca anticipat unele „scurgeri”. Mai sînt şi „comentatorii” din subsolul online al ziarelor. Aceştia, dincolo de pseudonime şi de vocabular, în intervenţiile lor slobode, uneori scapă cîte o perlă care pune pe jar anumite instituţii. Nu am nici un dubiu că serviciile secrete deja pot pătrunde în oricare calculator, al oricărui simplu cetăţean – parolarea acestora fiind o poveste de adormit curentul electric. Chiar dacă specialiştii nu vor descoperi acul în carul cu link-uri, la o eventuală descindere – curată autopsie electronică –, ei se pot mulţumi şi cu mărunţişuri, care, în aparenţă, nu i-ar interesa. Povestea se repetă, însă la o scară mai elevată.
Oficial, oricînd, nişte labe păroase îşi vor putea afunda degetele, deprinse cu trăgaciul armei, în vaginul unor calculatoare „obligate” legal să avorteze cine ştie ce „secret” sau ameninţări la „siguranţa naţională”, cum făceau, pe vremea comunismului, miliţienii care scormoneau prin sacoşa omului de pe stradă, cînd vroiau muşchii lor, cu sau fără vreun motiv anume. E în joc nu doar intimitatea fiecăruia, ci şi instaurarea unei cumplite terori psihice. Mulţi iau în derîdere această intenţie a puterii spunînd că se tem doar cei care au ceva de ascuns, nerealizînd că pînă şi morţii au cîte ceva de „ascuns”. Pentru servicii problema e mult mai simplă, lor plăcîndu-le, prin natura profesiei, în căutarea unor „resurse ascunse”, secretele dezbrăcate în pielea goală în întunericul din văzul lumii.
Impetuozitatea cu care se cere aprobarea şi aplicarea acestei legi poate fi şi un semn clar că neverosimila noastră clasă politică a înţeles faptul că oricînd poate fi măturată de un taifun al societăţii civile, şi că, în această ţară, există oameni mult mai capabili decît actualii parlamentari, oameni neşantajabili. Şi încă ceva. Pentru serviciile secrete de oriunde, politicienii ideali sînt doar politicienii şantajabili. Astfel, perfecţiunea în domeniu ar putea fi atinsă numai dacă toată societatea civilă ar putea fi în situaţia multor „politicieni ideali”.
Ce rezervă imensă de informaţii – pentru putere şi anexele sale –, pot ascunde cele cîteva milioane de calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane şi alte cele electronice din dotarea fiecărui cetăţean! Dacă respectiva lege va fi aprobată, nu am nici cea mai mică îndoială că va ieşi un scandal imens şi că se vor întîmpla abuzuri strigătoare la cer. La cerul plin cu stele verzi! Pentru breasla scriitorilor, legea în discuţie e aberantă chiar şi cînd doar te gîndeşti la ea.
Cîţi dintre noi nu avem vreun amărît de jurnal rătăcit pe undeva, prin vreo debara a calculatorului?
MARIN IFRIM
Sursa: convorbiri-literare.ro



![]() |
Referinţă Bibliografică |