MAICA DOMNULUI, MARIA
Autor: Lhana Roma-Nova
Rugăciune:
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-Ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-Ți arăta recunoștința mea, Îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care Ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa Ta din Betania, Te implor, roagă-Te pentru mine și familia mea ca să-L păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele Tale.”
Cântul 1: Nedumerirea
Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
Ce-ai trimis în prag de toamne
pe-al Tău sol, înger atic, în Efes – oraș antic,
cu trei zile înainte de-a pleca spre cele sfinte
Maica noastră – a tuturor – pentru ce atâta zor?
de ce îngerul atic a zburat într-un nor mic
și nu l-am putut vedea noi ceilalți când spovedea
pe Cea Care a plâns mereu pe-al Său Fiu de Dumnezeu?
Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
Ce-ai dat voie să-L condamne
pe Acel Fără de Vină când se ruga într-o grădină,
în grădina Ghetsimani, cei mai de temut caimani…
colții lor – când și-au înfipt – orice frunză și-orice vipt
au căzut, au făcut groapă Celui Care le-a fost Apă,
le-a fost Țarină, Lumină… de-atunci toți la El se închină!
Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
câte mii de vechi canoane
mai avem a le purta s-ajungem la Dumneata,
precum Maica prea Curată, Fecioara Neîntinată,
când din margine de lumi au sosit bătrâni și juni,
toți Apostolii, în grabă, să cinstească pe-a Ta Roabă?
Cântul 2: Rugămintea
Tunet mare, tunet viu a adus preasfânt sicriu
și-a dat veste în tot regatul că s-a zguduit uscatul;
mări, oceane, alte ape au venit să-i stea aproape
Celei Care în trei zile n-a ajuns printre fosile,
ci în brațe de Păstor, printre îngeri – Călător…
Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
ne grăiește prin icoane
și ne învață și ne iartă când va fi la Judecată,
Judecata de Apoi – să nu Te ascunzi de noi!
căci, precum a noastră Mamă a fost dusă într-o maramă
de doi îngeri, doi șoimani, în Grădina Ghetsimani,
să învelești a’ noastre trupuri cu iubire – în calupuri,
să nu lași să putrezească ființa asta pământească,
să ne dai viața de veci, nu doar zbor de lilieci!
nu ne duce în întuneric, nu în peșteri părăsite,
nu ne da destin himeric, nu sentințe urgisite,
nu lăsa al nostru glas să se piardă în vreun impas,
fă-ne calea mai ușoară precum la a Ta Fecioară!
Atunci, în Ierusalim, am făcut cu toți talâm
Celei Care a închipuit pe-al Său trup ce-a dăruit
Fiu de Om, de Dumnezeu, zămislind mereu-mereu
Viață… Viața Cea Adevărată,
Nemurirea – în cer, sperată!
Când sobor de îngeri au sosit în prag,
noi – simțind înfrângeri – ne-am făcut șirag
de fulgi de zăpadă, ca din cer să cadă
peste noi o boare… Doamne, ce onoare!
când sobor de îngeri au sosit în prag,
noi – simțind înfrângeri – ne-am făcut șirag
de lumini și stele, ca din cer să spele
păcatele toate… Doamne, din mormânt ne scoate!
din orice nevoie, din orice ispită
ne salvează, Doamne, Iadul ’nu ne înghită!
din orice durere, din orice strâmtoare
ne salvează, Doamne, ființe târâtoare!
din orice mâhnire, din orice necaz
ne salvează, Doamne, ne dă un răgaz!
Să ne dai răgazul de-a putea pătrunde
azi și ieri și mâine, cum și când și unde
vom a ne petrece viața de apoi…
în Iadul cu smoală, în câmp cu trifoi?
în flăcări ce ard inimi muribunde
ce n-au știut, Doamne, să Te cate… unde?
în flăcări ce ard suflete viclene
sau în zbor de fluturi, de păsări cu pene?
să ne dai răgazul de-a putea înțelege
ale Tale gânduri… Doamne, a Ta Lege!
Cântul 3: Remușcarea și căința
Binecuvântat Chivot, nădejdea celor care -Ți cântă,
inimii noastre pivot, poți să spui ce Te frământă,
ce durere simți în suflet sau în trupu -Ți ofilit
de atâta chin și urlet, de atâta plâns, jelit?
poți să spui de ce n-ai lacrimi, de ce ochii Îți sunt izvoare
ce-au secat de așa a-crimi? suflete înșelătoare…
cum de n-ați putut vedea Adevărul când durea?
Adevărul, Calea, Viața… voi ați fost atunci paiața!
voi, cei care ați condamnat, și nu el – Ponțiu Pilat,
fiindcă el, guvernatorul, v-a încredințat onorul
de-a salva de la sentință pe Cel Sfânt dar… neputință!
fost-ați prea neputincioși a gândi drept, mincinoși!
singuri, voi, v-ați înșelat și nu el – Ponțiu Pilat!
voi ați hotărât prin vot și nu el – Pilat din Pont!
Maica noastră, Te rugăm, dă-ne jug să ne înjugăm,
dă-ne lanțuri, dă-ne fiare și pedepse glaciare
dar să nu ne dai uitării când vei trece zidul zării
și să nu ne arzi de dor, să ne iei cu Tine în zbor!
Dacă a întârziat trei zile, Toma a adus feștile
care s-au aprins în noi când aflat-am mușuroi
de furnici și de albine, când nu Te-am găsit pe Tine…
Trei furnici și o albină, stând de strajă într-o verbină,
al Tău strai să nu dispară pân’ Apostolii s-apară,
ne-au șoptit în mare taină că Te-au luat în a lor haină
îngerii trimiși din Ceruri de-al Tău Fiu… ce ler, ce leruri!
Leru-i, Maică, leru-i ler, astăzi Te-ai uitat din cer
către fii Tăi, sărmanii? i-or mânca pe ei caimanii?!
Cântul 4: Izvorul de mir
Dintr-al Tău mormânt, Fecioară,
vin să-și umplă a’ lor ulcioară
și săracii, și bogații, păcătoșii, luminații,
florile de iasomie și măriile – o mie,
vin să bea din mirul sfânt și să facă jurământ…
c-au aflat în cimitir nesecat izvor de mir!
Îngerii – din înălțimi – printre ei, și heruvimi,
au strigat cu toții în cor:
- Nu mai plângeți, fraților!
Voi, Apostoli luminați,
lacrime nu mai vărsați,
bucurați-vă mereu,
Maria-i cu Dumnezeu!
Bucurați-vă, copii,
căci în grija Ei veți fi!
Ascultând, copii toți au jurat pe fii, nepoți,
pe tot ce aveau mai sfânt că vor crede într-un Cuvânt,
că vor crede în trei Cuvinte, le vor ține mereu minte…
iar de-atunci Sfânta Treime se pogoară în mulțime;
de-o fi zi sau de-o fi noapte, credincioșii cred în șoapte!
Șoapte tainice, divine cad încet peste coline,
ei le-adună bob cu bob chiar de e stăpân sau rob,
ei le-adună fir cu fir, știu că sunt izvor de mir,
izvor tămăduitor… să-i rămâi pe veci dator!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
Să ne închinăm cu credință la Sfânta Treime,
în suflet – cu umilință, pentru-așa Greime!
să ne închinăm cu slavă la Cea mai Curată,
al nost’ suflet fie lavă de la Ea furată!
să ne închinăm cu sete la Sfânta Fecioară,
gândul nostru în versete către Dânsa zboară!
Cântul 5: Pururea Fecioara Maria
Și dacă trebuia să se nască
Mântuitorul
din seminția lui David,
după făgăduința dumnezeiască,
a văzut tot muritorul
minunea cerească…
Înainte, în timpul și după nașterea
cea mai presus de fire, învingând cunoașterea,
fără vreo vinovăție, Ea trăit-a în curăție
desăvârșită,
dar – ca să nu fie pedepsită
și omorâtă cu pietre aduse din vetre –
se face vorbire lui Iosif în vis, și nu prin înscris,
când, în timpul somnului, i se arată îngerul Domnului
ce Îi aduce veste:
„căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20).
Fiind din seminția lui David, Maria
zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu,
ca fecioară,
precum spune Biblia,
iar preadreptul Iosif – încercat la greu,
n-a mai părăsit-o…
cum gândise prima oară!
și cu pietre nu au mai lovit-o!
Sfântul Maxim Mărturisitorul zice:
„Cu adevărat zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse de sămânţă şi de stricăciune şi de aceea Maica Celui născut din Ea e fecioară şi după naştere, rămânând prin naştere şi mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii şi mai presus de raţiune… Lucru şi auzire cu adevărat minunate e că s-a făcut naştere şi ieşire de prunc, închizătorile mădularelor de naştere ale Celei Ce a născut nedeschizându-se”.
Cântul 6: Nașterea Mariei, un miracol însuși
Ioachim, neam împărătesc, descendent fără de fii,
griji în tin’ se răzvrătesc…
- De ce, Doamne, nu mai vii?
De ce, Doamne, într-a mea casă ai trimis tăiș de coasă?
toți mă taie, mă omoară, fiindcă n-am fecior, fecioară!
De ce, Doamne?…
De ce, Doamne, a mea casă-i făr’ de mame?
Tu ai vrut să am soție dar și ea plânge când știe
că nu poate da pomană celor duși, lumea-i dușmană!
ne huiduie, ne blesteamă, nu le e de Tine teamă,
ne împroașcă în orice clipă cu ocări, cu vorbe în pripă!
noi rugăm a Ta Putere să ne ierți de-așa durere…
chiar dacă am ajuns bătrâni, încă avem două mâni
ca să legănăm cu ele pruncul ce mereu Ți-om cere!
Astfel se ruga prin munte Ioachim, riduri pe frunte…
Ana, soața credincioasă, se ruga plângând prin casă
iar când se ruga în grădină n-avea somn, n-avea hodină:
- Al meu Domn, al meu Stăpân,
dacă merg să dorm în fân
și sărut flori de trifoi, poți trimite și la noi
un copil, băiat sau fată? Iartă-ne, Doamne, odată!
Aducându-Și, dar, aminte de a Anei rugăminte
și știind că-i din David, regele – de El, avid –
seminția cea aleasă… Domnul și-a trimis Mireasă!
și-au primit copil din flori… pe Ioachim îl trec fiori,
Ana face plecăciune iar Maria – în rugăciune!
Cântul 7: Adormirea și plecarea la Ceruri
Arhanghelul Gavriil, vestitorul Tău agil,
a venit și-a prins curaj să Îți transmită un mesaj
de la Fiul Tău Iubit… vremea e de reîntâlnit!
“Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine.
Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare!”(Biblia).
În zadar iudeii s-au întărâtat,
gânduri pângărite – când au cugetat,
când chemat-au ceasul rău asupra trupului Tău;
or, soborul îngeresc s-a înspăimântat
între morți văzându-Te,
știind sufletu-Ți curat
spre Domnul purtându-Te…
Pe Munte al Măslinilor Tu suisei ieri în zor’
să Te rogi la Dumnezeu… și-a trimis un alizeu
ca să Îți spună bun venit pe pământ făgăduit,
să Îți dea binecuvântare pentru-a Ta grea încercare…
toți pomii și toți copacii, libelulele, gândacii,
minune – când au văzut – în genunchi ei au căzut!
Ți-au dat cinste, închinăciune – precum slugi însuflețite –
muntele în rugăciune!
stâncile încărunțite
început-au să se închine printre lacrimi și suspine!
Te rugau cu toții în cor să nu pleci că mor de dor,
doar că Tu, a lor Stăpână, c-o floare-de-colț în mână,
Te-ai întors la a Ta casă… prea ferice virtuoasă!
Casa-Ți s-a cutremurat, Tu pe rude ai chemat,
pe prieteni, pe vecini, să le spui de-așa pricini!
lumânări… când ai aprins, la ferestre stele-au nins!
Domnul Însuși Te striga:
- Te aștept, Mireasa Mea!
Mulțumindu-I negreșit, casa toată Ți-ai grijit:
pe-al Tău pat ai pus mătasă țesută de Tine în casă,
vecinii au adus totuși busuioc și flori de lotuși,
trei albine vin și ele să Îți pună pe buze miere
și începi să povestești de minunea ce-o trăiești,
despre vestea ce-ai primit de la îngerul uimit…
Spre încredințarea ce-ai grăit, le-arăți darul pipăit:
o stâlpare de finic… omul drept va fi voinic!
„Dreptul ca finicul va înflori și ca un cedru din Liban se va înmulți” (Biblia).
Iar femeile chemate plângeau că sunt blestemate
a rămâne fără Mamă… sărutau a Ta maramă!
or, în preadreapta-Ți credință, le-ai făcut făgăduință
cum că în grija Ta vor fi, lumea întreagă o vei umbri!
Când grăit-ai Tu aceste’a venit fără de veste
tunet negru, tunet greu… semn trimis de Dumnezeu!
arătatu-s-au mulți nori ce cărau de subțiori
pe Apostolii plecați ca să își caute alți frați…
printre ei, Tu îi aștepți pe ierarhii înțelepți:
prieten bun, nedespărțitul Dionisie Areopagitul;
îmbrăcați în flori de tei, Ierotei şi Timotei!
Aflând despre a Ta plecare, de lacrimi – făceau vărsare:
„Noi, oh, Stăpână, ştiindu-Te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului Tău Te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra Ta rânduite”.
Spre dânșii degrab’ priveai și așa le răspundeai:
„Prietenii Mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului Meu, nu faceţi bucuria Mea plângere, ci-Mi îngrijiţi trupul, precum Eu Îl voi închipui pe pat”.
Și, iertându -Te cu toți, ai purces printre enoți
când, culcându -Te pe pat, al Tău trup S-a înălțat!
al Tău suflet preaales lângă trupu -Ți a purces,
înspre Domnul și-al Său Fiu… o fi ajuns prea târziu?
Ei, de atâta așteptare, s-au gândit la o îndreptare
când făclii și când cântări petreceau mormântu-n zări…
Orbilor le-au dat vedere, la bolnavi le-au luat durere,
surzii încep și ei s-audă… sunt iertați de soarta crudă;
ologii, acum, pot merge… asta-i sfânta nouă Lege!
Zidurile se zidesc în Ierusalim ceresc!
Îngerii din Ceruri cântă iar văzduhul o încântă
pe-orice ființă pământeană, fie om sau… buruiană!
La această sărbătoare se întâmplă și-o oroare…
Chemând pe unii din popor, mai-marii iudeilor
au dat ordine păgâne să răstoarne, să dărâme
patu-n care a adormit și-n care S-a primenit
trupul cel de viaţă începător… Domnul n-a rămas dator,
le-a trimis pedeapsă grea: ai lor ochi n-ar mai vedea!
Cel ce-a dat drumul la câini și-a pierdut a’ sale mâini!
fost-a astfel judecat: mâinile tăiate, lipite de pat,
dar – în clipa cea cumplită – a lui fire (acum, cioplită)
a înțeles și a crezut… în genunchi el a căzut
și – aflând tămăduire de la Domnul – din iubire
a primit a’ sale mâni… iartă-ne, c-am fost păgâni!
Toți orbiții au fost iertați… ieri – păgâni, azi – vindecați!
Apostolii se îndreaptă cu al Tău trup spre marea poartă
din Grădina Ghetsimani… Tu, parfum de crini, emani!
parfumul cel minunat pe Toma l-a întârziat;
trei zile, trei nopți, trei zori, rătăcit-a el prin flori…
Toma foarte întristat – de îngeri – că s-a rugat
să-i deschidă sfânt mormânt, un ultim deznodământ!
îngerii bat din aripe și în două sau trei clipe
s-a deschis piatra cea grea… atunci, Toma, ce vedea?
Doar veșmântul Tău întins în sicriul unde-au nins
fluturii cei de Lumină… trupul nu-i, cine-i de vină?
giulgiul, ca o mângâiere, strânge în sinea-i grea durere…
după trupu-Ți călător, și dânsul plânge de dor!
Cântul 8: Ceruri Noi și Pământ Nou
Cu-al Tău trup și cu-al Tău suflet la Ceruri Te-ai ridicat,
Tu – Rază de Iubire, Tu – Rază de Lumină,
pre noi ai predicat
când blana -Ți de hermină
în ea ne-a îmbrăcat
făcând al nostru trup să fie mai smerit
iar sufletul, săracul, să-i care la cer sacul!…
De pe tronu -Ți de Regină caută spre pământeni
și ne spală de rugină, ca să fim ai Tăi curteni!
ne ridică prin iubire, ne ridică prin credință,
nu se piardă a noastră fire retrăind vechea sentință!
ne dă Ceruri Noi, palate
de speranță, de virtute,
inimile exilate
le primește într-a Ta curte
să le-așezi în Pământ Nou, să le dai o nouă haină,
grija Ta – râvnit cadou ce ne va încălzi la iarnă!
Fiindcă Tu ești Cea dintâi ridicată în slăvi cerești,
după Tine – ai Tăi fii – vor veni, să nu-i oprești!
va veni la mântuire, să se facă voia Lui,
suflet trist – grea bântuire, vrea în grija Tatălui…
Bucură-Te, Marie:
„Bucură-Te, Marie, Cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului Tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-Te pentru noi păcătoşii acum şi în ceasul morţii noastre. Amin!”.
Oh, Tu, Binecuvântată, depărtează de la noi
patima înfierbântată, răutăți și alt gunoi:
uitarea și trândăvirea, neiertarea, lenevirea,
minciuna și neputința, păcatul și necredința,
gândul rău, gândul viclean… vrem semn roșu de țiclean!
Oh, Tu, Candelă a Luminii! Oh, Tu, Flacără a Credinței!
ia din lume mărăcinii ai durerii și-ai căinței,
le dă foc la cap de Rai sau la margine de Iad,
fă din toate Nou Serai unde vise nu mai ard,
unde visele sunt vii, unde visele nu îngheață,
le împlinește precum știi, le fă zori de dimineață!
le fă zori, le fă zorele iar – pre noi – rouă pe ele!
Cântul 9: Magnificat anima mea Dominum!
Și… a fost cântarea noastră:
- Măreşte, suflete al meu, pre Domnul!
Și rugăm ne vină somnul:
- Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
cu-al Tău zâmbet ne adoarme! Amin!
(Antologia Cinstire Maicii Domnului, ASCIOR, 2020)
Sursa foto: Internet