Maria Ana Tupan: Un filosof al meditatiilor lirice
Meditaţiile lirice ale lui Sorin Cerin din volumele de poezii, “Cimitirele Viselor”, “Moarte”, “Marile Tăceri” sau “Iluzia Vieții”, toate apărute la Editura Paco în anul 2015, alături de volumele “A Fi Poet”, “Suntem o Hologramă”, “Fericire”, “Zile de Carton” și “O Clipă de Eternitate”, apărute la editura eLiteratura, tot în anul 2015, au ceva din amestecul paradoxal de disperare şi energie a revoltei din eseurile filosofice ale lui Emil Cioran. Sesizarea tragismului şi grotescului existenței nu conduce la paralizie psihică, ci la nihilism exorcizant şi blasfemitor. Sfada cu „adulterinul Dumnezeu” — apelativ şocant dar foarte expresiv pentru ideea de păcat originar al lui … Dumnezeu care trebuie să fi zămislit lumea rea prin adulter cu Satana — capătă accente sarcastice în vignetele unei Biblii desacralizate, cu un Creator care meştereşte firmamentul la o masă de fierar şi un Diavol în care s-au contopit toţi frondiştii hippy-rap-punk-porto-ricani: […] stelele alcoolice, ale unui Univers, lacom, meschin şi cinic, băute de Dumnezeu la masa Creaţiei, pe cerurile înlăcrimate ale Fericirii, mâzgălite cu graffiti de Diavol. Întrucât volumele de față sunt toate în aceeași notă, a vorbi despre un poem sau un anumit volum dintre cele amintite mai sus, este ca și cum am vorbi despre toate celelalte, fiind marcate de aceeași caracteristică, filozofică existențialistă. Tocmai de aceea trebuie redat ca exemplu modul cum se structuralizează poezia lui Sorin Cerin prin câteva remarci ce devin la rândul lor arhetipale.
Dacă poetul şi-a propus în poemul La un grătar un exercițiu urmuzian, reuşita e perfectă. Nu numai ingenioase salturi mortale pentru logica identităţii de pe un nivel ontologic în altul admirăm aici, ci şi tropismul de o barocă inventivitate al unui Eucharist pe dos, căci într-un univers al vieţii spre moarte, cel care se frânge e spiritul, cuvântul, pentru a revela un… trup deleuzian, animalic, descris ca minuţioasa hartă anatomică a unui student medicinist. Poetul ne surprinde prin noutatea şi revelaţia definiției aforistice, căci, după primul moment de surpriză, acceptăm peisajul moralizat al timpului, cu un trecut mort, un viitor viu şi un prezent iluzoriu, contrar sentimentului comun că viaţa trăită e eul nostru cert, că doar prezentul există cu adevărat şi că viitorul e pură ipoteză. Cerin redefineşte fiinţa umană ca aflându-şi autenticitatea în multiplicarea mentală a realităţii terne şi ca proiect existențialist. Toate acestea duc cărțile enumerate aici către un loc bine stabilit în istoria literaturii, alături de cele ale existențialiștilor precum Kierkegaard, Sartre sau Camus.
Maria Ana Tupan


