Grele, parcă-ar fi de gheață, amintirile rebele
Se întind în lung de ață, de la tine lanț de perle,
Să le-agăț… refuză mâna a le-atinge, sunt prea reci…
E o iarnă și-amintirea, nu-i ușor prin ea să treci…
Le-am primit ca o podoabă, ce visată s-a dorit,
Nu știam, că într-o zi vor fi semn că ne-am iubit,
Iar în brațele mâhnirii, când speranțele-or muri,
Cu magia lor curată și de boli mă vor feri…
Nu știam că, mici și albe, vor da ochiului sclipire,
Doar când în oglinda-i clară va fi multă fericire…
Fascinată, sorbeam șarmul agățării la ureche,
Fiind unicele pietre ce se poartă în pereche…
Azi, porniți în amorțire, sunt și ele-’nstrăinate,
Palide din despărțire… par atât de-’ntunecate,
Să le port… cu o răceală se lipesc ca de-o străină,
Să le-arunc… seacă puterea sub fiori de a ta mână…



![]() |
Referinţă Bibliografică |