MARIANA ANGHEL: MEMENTO VIVERE. LECȚIA DEMNITĂȚII

„Memento vivere. Cartea Marianei”, volum apărut, în 2023, la Editura Eurostampa din Timișoara, este un dureros jurnal confesiv. Autoarea, Anișoara Violeta Cîra, evocă „substanța vitală a unei povești” (după cum notează poetul Eugen Dorcescu, pe coperta 4 a cărții) dureroase, sfâșietoare, și anume ultimele zile, pline de durere, agonia și sfârșitul surorii sale, Mariana. Temporal, cartea notează trăirile, îndoielile, suferința care au pus stăpânire pe o întreagă familie, dar mai ales suferința Marianei, de la diagnosticarea cu cancer la sfârșitul lunii decembrie 2022, până la slujba înmormântării sale din 6 aprilie 2023, oficiată la biserica evanghelică Sf. Ulrich din Nurnberg. Relatarea este cu atât mai dureroasă cu cât Mariana, cadru medical la o clinică din Nurnberg, află diagnosticul sumbru de cancer chiar în ziua pensionării sale. Timpul începe să comprime în el amintiri de familie care trebuie imperios evocate. Cu ani în urmă, Anișoara primea, de la o clinică de chirurgie din Timișoara „un cadou similar, osteclastom, o tumoare care i-a invadat coloana”. Acest dar al suferinței crunte le-a unit profund pe cele două surori: Mariana, „îngerul păzitor” o aduce pe sora ei, Anișoara, în Germania, pentru operații și tratament. Un drum al crucii care pentru Anișoara continuă și azi.
Anișoara Violeta Cîra, absolventă de Politehnică, devine filolog cu studii complete, în urma unei întâlniri mirabile cu profesoara Mirela-Ioana Dorcescu de la Universitatea de Vest, Timișoara, absolventă de Litere și profesoară pasionată de literatură română. O întâlnire providențială, care i-a marcat destinul literar. În pagini duioase, Anișoara relatează povestea unei frumoase prietenii literare și a unui devotament rar întâlnit din partea familiei Dorcescu. Mirela Ioana Dorcescu nu doar că a încurajat-o pe Anișoara să facă Litererele, ci, împreună cu poetul Eugen Dorcescu, a susținut-o în demersurile ei literare. Mai mult, în aceste grele clipe, Mirela Dorcescu a îndemnat-o să scrie: „Mirela m-a îndemnat să scriu tot, să mă descarc. Vede în scris o terapie pentru durerea mea și un omagiu pentru unica mea soră”. (p.20) Maestrul Eugen Dorcescu i-a fost alături Anișoarei și ca redactor de carte și ca prieten al familiei Anișoarei, părtaș la toate durerile și dramele acesteia. Anișoara Violeta Câra, în puținul răgaz dintre două ședințe de recuperare, pregătește elevi la limba și literatura română. Într-o altă cronologie, interioară, a suferinței, întrebările Anișoarei, care se îngrijorează pentru starea ei de sănătate, sfredelesc mintea și inima cititorului: „Voi mai alerga vreodată? Voi atinge cerul? O, tempora! O voi mai revedea pe Mariana?” (p.10)
De partea cealaltă, amintirea unor plimbări cu sora sa, Mariana, prin centrul Nurnbergului, care o îndemna să nu se simtă stânjenită de căruciorul special în care trebuia să stea, devin amintiri neprețuite pentru Anișoara: „Mariana mă încuraja și-mi spunea: Nu-i nicio rușine să fii bolnav. Importantă esti tu!” (p. 17)
Firele durerii se împletesc. Și buna lor mamă, al cărei sfârșit este descris cu realism și durere, a trecut prin mari suferințe și perioade dificile de spitalizare. Și atunci, sfatul și expertiza surorii din Germania au fost neprețuite. Mariana a venit în țară într-un suflet să-și vadă mama bolnavă, dar pentru ea a fost prea târziu. O altă cumpănă, o altă încercare grea unește destinele celor două surori: „… până atunci mi-am închipuit că mama e cea mai tare ființă de pe pământ. Nemuritoare”. Acum, când află ce prognostic îngrozitor i-au dat medicii Marianei – „mai are patru luni de trăit” – Anișoara se duce într-un suflet în Germania ca să-i fie alături: la spital și acasă. De aici, relatarea acelor ultime zile din viața Marianei devine sfâșietoare prin realismul cu care notează agonia surorii și imposibila despărțire a soțului iubitor, a fiicei lor, Patricia, de Mariana, această femeie blândă și dârză. În universul durerii, Anișoara are o mângâiere: „Singura prietenă alături de care îmi încep și sfârșesc fiecare zi e Mirela-Ioana Dorcescu, Doamna Poetului Eugen Dorcescu”.
Ce a însemnat Mariana pentru Anișoara? În primul rând, o bună soră, „o insulă de stabilitate”, care i-a dat încredere și forță în momentele de mare încercare ale vieții. Mariana avea leac și disponibilitate pentru toată familia și „a trecut prin toate de mână cu mine”. Avea o vorbă calmă, „niciodată răstită”. Sacrificiul uriaș al Marianei lasă un gol imens: „… parcă nu am luat destul din imaginea ei” (p. 100). Despărțirea de ea e de neconceput: „nu-mi dau pace amintirile. Mai cu seamă cele foarte recente. Cele care reactualizează chinurile agoniei” (p. 92). Anișoara îi simte prezența chiar și după trecerea ei în veșnicii: „o văd pe Mariana prin casă. Mi-o amintesc, de fapt. Aștept să intre pe ușă, să îmi arate ce a mai târguit” (p.65).
Ce învățăm din Cartea Marianei? Dragoș Micaciu, coleg de facultate și coleg din Școala de literatură cu Anișoara Violeta Cîra, identifică în această proză memorialistică lecția vitalității, a bucuriei de a ne avea unii pe alții alături și precizează clar: „să nu uităm să trăim”. Scriind despre trecut, trecutul are în sine o funcție tămăduitoare. Recitind de mai multe ori anumite secvențe, aș desprinde și lecția demnității. „Mariana nu s-a plâns deloc de durere. Doar suspinele ei au rămas în toată casa și în inimile noastre” (p. 65).
Romanul are un punct de maximă tensiune, când Anișoara îi scrie Mirelei: „Gata!” Doar că uluirea, misterul morții nu dau timp Anișoarei, copleșită de durere, să scrie tot și nu fac inteligibilă descifrarea mesajului laconic, astfel că doamna Mirela, aflată la mare distanță, înțelege că e vorba despre lumina care o însoțește pe Mariana în lunga ei călătorie. Rememorând aceste momente grele, Anișoara notează: „Sora mea s-a sfârșit demn, creștinește. Cât se poate de ușor, în situația dată” (p.56). Rămânem pătrunși de această lecție a demnității în fața suferinței și a morții, dar și de predarea benevolă a vieții în mâinile lui Dumnezeu. Prezența Marianei este resimțită vie, în însăși absența sa. În această taină a iubirii mai puternice decât moartea, nădăjduim că Dumnezeu va primi sacrificiul și suferința Marianei și salutăm ofranda pe care Anișoara i-o aduce surorii sale: o carte impresionantă, bine scrisă, autentică, plină de emoție, în care se simt gradat toate ipostazele durerii omenești.

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA ANGHEL, MEMENTO VIVERE. LECȚIA DEMNITĂȚII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 mai 2023