Până în 1989 cumpăram destule reviste literare, fiecare dintre ale având ceva specific, interesant și atractiv. „Luceafărul” lui Nicolae Dan Fruntelată îl cumpăram doar pentru rubrica de sport a lui Fănuș Neagu! „România Literară”, „Orizont”, „Contemporanul”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Vatra”, „Tribuna” și alte câteva. „Echinox, revista studenților de la Universitatea Babeș Bolyai” mi-o trimitea Nicolae Băciuț, căruia îi mulțumesc și acum, după vreo 4 decenii. Rar de tot găseam prin târg revista „Argeș”. Plăteam ca să citesc. Mi-am plătit fiecare literă din cărțile mele publicate între 1986-2017. O parte covârșitoare din cultura mea necesară unui scriitor se trage și din conținutul acestor reviste. Nu sunt un nostalgic, dimpotrivă, după dezalfabetizarea de după 1989, am căutat cultura de calitate, literatura implicit, și-n gaură de șarpe. Internetul m-a găsit cu toate literele pe țeavă. Citesc aproape zilnic reviste în format electronic. E bine, e un adevărat spectacol al diversității. Orașe de provincie, uneori târguri mici, au reviste și scriitori de valoare națională, tipărite pe hârtie, cum ar fi, de exemplu: „Actualitatea literară” (Lugoj) sau „Spații culturale” (Râmnicu Sărat). În fine, de ceva timp, primesc cu regularitate revista brăileană „Litera 13”, o „Revistă manifest”, trimestrială, în format A4, cu 24 de pagini, având ca redactor șef pe Mihai Vintilă, un scriitor și publicist brăilean (membru UZPR) determinat și foarte echilibrat în demersurile la nivel de publicație, dar și în cele care îi poartă propria semnătură. Secretarul redacției este Alexandra Iordache, iar tehnoredactarea îmbină „litera” cu liniile și imaginile necesare publicației într-un mod plăcut, armonios. Se cuvine să redau și numele redactorilor de rubrici, nume onorabile, scriitori și artiști autentici: Dumitru Anghel (USR), Hugo Mărăcineanu (UAP), Alexandru Halupa, Virgil Andronescu, A.G.Secară (USR), Lucia Pătrașcu, Frimu Ghinea, Nicolae V. Sălcioara și Zeno Halupa. Sincer să fiu, mă așteptam ca redacția acestei decente și utile reviste să aibă sediul undeva în centrul inconfundabilului oraș Brăila, undeva în preajma Teatrului „Maria Filotti” sau chiar într-un spațiu suficient din maiestuosul Hotel „Traian”. E vorba despre o publicație care nu face de râs Brăila adolescenței mele, dimpotrivă, „Litera 13” poate fi considerată un brand al culturii brăilene, cum e „Spații Culturale” pentru Râmnicu Sărat. Găsesc în caseta redacțională un indiciu, sediul publicației este situat în comuna brăileană Siliștea. Nu e Siliștea lui Marin Preda și nici Șiliștea de Buzău. E Siliștea de Brăila. Omul sfințește Siliștea, ca să zic așa. Un loc cu semnificații, un loc unde cultura se încăpățânează să reziste în cea mai pură tradiție românească. În numărul de acum, regăsesc și numele unui vechi prieten, epigramistul și bibliotecarul Aurel Furtună. Este consemnată și întâlnirea cu Arcadie Suceveanu, chiar de „Ziua Poeziei”. Pagina 3 este dedicată recent dispărutului om de cultură Ion Bălan, printre altele, fost director al Teatrului „Maria Filotti”, tatăl cunoscutului publicist și om de cultură Sorin Ovidiu Bălan, despre care Mihai Vintilă scrie foarte convingător, inclusiv cu sufletul. Proza este bine reprezentată prin condeiul lui Alexandru Halipa. Texte cu schepsis semnează: Angela Burtea, Hugo Mărăcineanu, Nicolae Rotaru și Cătălin Lungu. Un eseu de mare acribie profesională, intitulat „Brăila (1914-1916) IV Viața cultural artistică”, ne oferă prof. Adriana Grigorescu. Revista are și prezentatori de carte bine inteționați, o specie ceva mai nouă, ceva între creator și critic literar, chestiuni sobre departe de amatorismul calificat al celebrului Alex Ștefănescu, texte cu adresabilitate unor cititori calificați în lecturi, semnate de: Mihai Vintilă, Virgil Andronescu, Teo Cabel, Dumitru Anghel și A.G. Secară (critic literar recunoscut și apreciat pe măsura abilităților sale lovinesciene, zic eu). În fine, la pagina 22 citesc trei poeme emoționante, două în prozodie clasică și unul în vers alb, semnate de Dănuț Cătălin Zaharia. Literatura română s-a îmbogățit cu încă un poet demn de tabelul nostru mendeleevian. Citez poemul în vers alb: „Nu am nimic de știut/ și totuși știu,/ C-așa mi-au spus:/ să știu// Nu am nimic de spus/ Și totuși spun,/ C-așa mi-au spus:/ Să spun.// Nu am nimic de făcut/ Și totuși fac/ C-așa mi-au spus:/ să fac.// Nu am nimic/ Și totuși apun că am/ C-așa mi-au spus./ Dar n-am.” („Eu”).
Marin Ifrim, 02.08.2017
by
Referinţă Bibliografică |