Medicamente pentru omul perfect sănătos. Farmaciile…
Ce-ți e și cu reclamele astea tv. Ni se recomnadă doar medicamente și hrană pentru câini, pisici și dureri de oase. Stocurile se epuizeză rapid, ni se spune. Pe lângă reclame, politica e un copil orfan. Aici sunt banii noștri reali, în această pornografie a reclamei. Ni se vinde un lucru de trei ori la prețul unui singur lucru de cinci ori mai scump în realitatea decontată. Deja trăim în antecamera morții programate, naziste, în farmacii experimental-financiare. Nicăieri binele nu e mai bine ca în farmacii. Găsești acolo inclusiv medicamente pentru omul perfect sănătos. Televiziunile, în efortul lor netranspirat de a face rost de salarii pentru bădei și alți căței, fac promo până la plictis. Dacă intri în lumea reclamelor farmaceutice, devii nemuritor. E ceva mult mai tare decât acolo unde nimic nu mai doare, unde totul e verde și ampicilina zboară din floare în floare. Cineva ne ucide cu profit maxim. Reclamă la cuțite, la mâncăruri ciudate, la aparate de mâncat țânțari etc. Nimic despre sănătatea adevărată. Un păhărel de țuică înainte de masă, o hrană delicioasă, ecologică prin natura sa, un pahar de vin după un pic de sex, alte cele și un somn liniștit. Niște ciudați nesătui de bani vor să facă din viața noastră un fel de rentă viageră a lor. Nu merge. Când am un leu în mână fac din el tot ce poate mintea mea întemeiată pe criterii care nu țin de aceste reclame deșănțate și distructive. Din când în când sunt sunat de la un serviciu de telefonie, o firmă cu roboți care vor să mă convingă că deși e bine s-ar putea să fie și mai bine. Îmi fac socoteli retorice, femei robotice, iar eu le tot repet că am destul bine dinspre ei, iar ei vor să-mi facă și mai mult bine. Mă simt ca un pahar din care dă apa peste margini. Există partide economice, cinice, lipsite de ideologii, înzestrate doar cu cifre cu mult peste ce cuprinde matematica. Farmacii! A trecut vremea cârciumelor din zece în zece metri. Au și farmaciile ”băuturi” de tot felul. Au și farmacistele case, palate, conturi etc. Suntem deturnați de la firescul societății. Cei care se ocupă cu treburile astea de control al finanțelor ar trebui să aibă câte un fel de angajat acoperit în fiecare farmacie. Suntem victimele unui dublu experiment: financiar și exterminatoriu. Din când în când, prin aceste farmacii este rătăcit și câte un medicament real, o vitamină, un stimulent al ideii că s-ar putea să se poată să fie bine. Cam atât și încă ceva: nici la ”farmaciile plafar” treburile nu sunt în rolul lor principal. Și aici se vând fel de fel de ierburi rude de gradul șapte cu boala cumpărătorului anonim. Se minte și aici. Cu prospect. Nu se caută cauza, se caută doar efectul.
Marin Ifrim, 14.06.2018


