Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » AUTORI » Marin IFRIM: Nicolai Tăicuțu sau locul din care se dă ora exactă a poeziei actuale: Râmnicu Sărat de câmpie dulce!

Marin IFRIM: Nicolai Tăicuțu sau locul din care se dă ora exactă a poeziei actuale: Râmnicu Sărat de câmpie dulce!

In AUTORI, CARTI, Fără categorie, NOI APARITII, SEMNAL EDITORIAL

Poetul Nicolai Tăicuțu mi-a dăruit cel mai recent volum al său, subtil intitulat ”și cum vă spuneam…”. Poezie la greu, ca în vremurile în care în țara asta era loc pentru câteva zeci de mari poeți români. Mă refer la Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, Ion Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Nicolescu, Ioanid Romanescu, Petre Stoica și mulți, foarte mulți alții. Nicolai Tăicuțu a ajuns la apogeul activității sale lirice. Puțini poeți actuali se pot lăuda cu o asemenea evoluție constantă și fermă. Nu prea am la îndemână nume mari decât numărând pe degete și cu multă luare aminte: Șerban Codrin, Cassian Maria Spiridon, Virgil Diaconu etc. Nu înțeleg de ce s-au rărit poeții buni și de ce lumea literară e plină de neaveniți, dar înțeleg că, deși n-am vorbit cu Nicolai Tăicuțu niște ani răi, sunt în stare să fac reverențe și să mișc pălăria în stânga și-n dreapta în semn de respect pentru asemenea poezie: ”desprinderea de câmpie se face în timp/ cu ieri cu azi cu mâine/ precum scoica fosilă/ ajunsă în cea mai pură lumină/ pe versantul muntelui/ – de fel, viețuitoare fiind peste ere/ pe fundul mării – // mi se întâmplă asta/ ca o expunere pe colina solară/ mie, poetului-geolog/ crescut în câmpie” (”cu timpul”, pag. 68). Volumul este împărțit în trei cicluri distincte, toate scrise la același nivel rarefiat, înalt, ozonat: ”cu bine, Ioanid!”, ”dimineți îmbujorate încă”  și ”ceața subțire a serilor”. Versuri distilate, esențe scoase dintr-o zonă aforistică interzisă cititorilor cu bila leneșă: ”mi-am dus crucea până aici/ (greu:/ când eu pe cruce/ când crucea pe mine)/ la capătul unei zile moarte: / închinată serii/ pomenită spre dimineață” (”s-a-ntâmplat și asta”, pag. 120). Fin cunoscător al freaticii poeziei, despre versurile lui Nicolai Tăicuțu maestrul Dan Simionescu afirmă: ”Este un poet neconvențional al câmpiei, câmpia fiind universul pe care nu îl descrie, dar îl pune în relație directă cu oamenii, cu trăirile lor. Universul acesta este fabulos dacă știi să-i descifrezi efectele și pentru a-l umaniza poetul inventează un mic zeu sau semizeu, botezat  Ioanid, care echilibrează trecerea de la spiritualitatea diafană la teluricul pur”. Subscriu! Înaintea celor trei cicluri ale cărții, Nicolai Tăicuțu așează strategic un poem antologic, un amestec de elegie, autoironie, sarcasm și voluptate plină de briza spirituală a lui Ilie Moromete din ”poiana lui Iocan”. Mi-am propus să scriu o cronică scurtă, însă, recunosc, din viciu nu mă pot abține să reproduc acest poem senzațional, care dă și titlul cărții ”și cum vă spuneam…” : ”am ajuns la vârsta când/ se ivește ocazia să zic: / rușine să-mi fie!//: strada se traversează/ numai prin locul tărcat, pe zebră/ și niciodată nu m-am conformat//: am traversat de trei ori/ într-un sens/ și m-am întors o singură dată/ rețineți, m-am întors o singură dată/ după prima traversare/ pentru că, sincer vă spun/ nu mi-a ieșit pasiența – / a doua oară am uitat să mă întorc/ iar a treia oară nu a mai fost cazul./ în ăst timp, la ducere, succesiunea pașilor/ a fost normală/ dar cum la mine la țară/ orice adiere de vânt face ca/ praful să acopere totul, cât ai zice pește// și marcajele și presupusele treceri efemere/ neagreate de mine, au dispărut repede/ așa că, cel mai bine și corect e/ s-o iau pe urmele lăsate de alții/ (aceștia, părinți și prieteni findu-mi)// și iarăși îmi zic: rușine să-mi fie!//: pe sub poarta curții mele/ trece râul care, nici el/ nu-mi păstrează urmele pașilor/ nici atunci când calc apa/ să mă mențin pe linia de plutire/ până pe celălalt mal/ nici când merg pe apă/ da, nici atunci când merg pe apă -/ când uiți de tine/și nu mai știi/și te înalți spre cer sau/ spre adâncuri te scufunzi fără urmă…//(…ei  da! până aici/ poemul este neterminat, dar/ cum orice poem trebuie/să aibă cap și coadă/ – capul se vede, coada va fi/ la peste o sută de pagini mai încolo – / zic: vinovat vei fi aici nicolai t/ pentru cele ce urmează/ cu sau fără rușine!). De la Marin Sorescu încoace nu am întâlnit un poet așa de inventiv. Cu riscul de a fi luat peste piciorul limbii române, afirm cu convingere că Nicolai Tăicuțu este, acum, în vremea sa și a noastră, un mare poet român. Unul dintre cei mai consecvenți și mai calificați critici literari din ultimul sfert de secol, Ion Roșioru, consideră că: ”O legătură tainică se stabilește între poet și câmpie, aceasta din urmă fertilizându-i și condiționându-i inspirația sau personalizându-i poemele aducătoare de certitudini și de plenitudinea pe care ți-o dă conștiința apartenenței la un spațiu cert/ incert conturat. Și poemele țâșnesc din câmpia uneori prozaică, alteori cochetă…”. După ce am citit întregul volum, inclusiv spusele celor doi scriitori referitoare la poezia acestuia, eram tentat să afirm că Nicolai Tăicuțu este cel mai important poet al Câmpiei Române dintotdeauna. Nu e corect și nici drept. Nicolai Tăicuțu este unul dintre cei mai importanți poeți contemporani. Ora exactă în poezia română se dă și de la Râmnicu Sărat. Asta e situația. Mai ales că poeții bucureșteni importanți nu prea sunt poeți bucureșteni decât cu fizicul și cu cartea de identitate, dar cu burice în frunte. Cred în poezia lui Nicolai Tăicuțu, așa cum crede foarte motivat și cunoscutul critic literar Petre Isachi: ”Poetul Nicolai Tăicuțu are forța ridicării la esențial, sacrifică efectul de amănunt în favoarea întregului, încât poemele, deși urmează o linie barocă, atestă o compoziție bine închegată, o viziune expresionistă de sorginte odobesciană(…) Comunitatea arhaică, închisă a satului/ câmpiei se sustrage agresiunii prezentului, opunându-i prezențe arhetipale/simboluri ale permanenței, stări sufletești de un inefabil divin”. Nicolai Tăicuțu este un poet care și-a jucat corect cariera literară, pentru el, profesia de-o viață, cea de geolog, fiind un atu excepțional de studiere a apei din piatră seacă. A reușit! Acum, el însuși pare o fântână cu apă rece și curată într-o lume plină cu mormane de conducte, vane, robineți și nisip în lacrimi. Închei citându-l din memorie pe inconfundabilul Ioanid Romanescu: ”Trăiască poezia și marii visători” !

 

Marin Ifrim

Facebooktwitterby feather

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.