O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXXIII)
Pe scurt, redau câteva informații primite de la colega mea Irina Mirică, despre Viorel Pietrăreanu, un prieten de la moartea căruia, pe 7 august 2018, s-au împlinit doi ani: „Viorel Pietrăreanu a fost actor la Teatrul Popular Buzău și a condus Casa de Cultură Municipală „Ion Caraion” din anul 1996 până când a fost comasată cu Centrul Cultural Alexandru Marghiloman. Viorel Pietrăreanu alături de soția sa Adriana, profesor la Colegiul Economic, și de alți buzoieni a pus bazele înfrățiri municipiului, în anul 1991, cu orașul Oudenaarde, înfrățire care a condus către un sprijin consistent al Guvernului Flandrei Orientale acordat Spitalului Județean și la înființarea, la Buzău, a Crucii Alb-Galbene.” Pe Viorel Pietrăreanu l-am cunoscut acum vreo patru decenii. Era în vogă. Băiat frumos, actor talentat, ins ironic până la aciditate. Vorbesc și scriu despre el pentru că a avut ceva în comun și cu Casa de Cultură a Sindicatelor. A jucat de zeci de ori pe scena acestei instituții. La un moment dat, Casa Municipală de Cultură ”Ion Caraion” și-ar fi putut muta sediul la noi, la Sindicate. S-au discutat niște reguli, intenții, dorințe în fața Consiliului de Administrație a CCS. Viorel voia independență totală, intrare separată etc. Voia cam jumătate din clădire, simbolic firește. Nu s-a putut. Singurul care l-a înțeles atunci a fost actualul director Vasile Minică. Anii au trecut și Pietrăreanu și-a văzut de ale lui. Într-o după amiază mi-a adus la parterul clădirii, într-un local aflat la început de afacere, pe directorul primăriei buzoiene. Mi-a oferit un spectacol. L-a făcut pe bietul funcționar precum o frunză de stejar scoasă dintre pagini după câteva decenii. Execuție! Viorel Pietrăreanu nu știa să mintă, era prea direct pentru aceste vremuri. Când s-a înființat Teatrul ”G. Ciprian” el și-a dorit să fie director adjunct. Paul Ioachim l-a preferat pe Mihai Adamescu. Viorel Pietrăreanu a suferit atunci, el iubea teatrul, nu-și dorea să fie vedetă. Nu intru în amănunte. Când trecea pe la Sindicate, Viorel Pietrăreanu ne încărca de energii pozitive. Era un om bun. Culmea, soția sa, Adriana Pietrăreanu, e sora unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei: Bebe Tânțăreanu! Lumea nu e mică, e chimică, fizică, matematică, cosmică ș.a.m.d. Și încă ceva. În viața mea de rob în toate sensurile, am văzut mulți șefi. Viorel era iubit de subalterni. Nu știu de ce. Cred că îi proteja în felul său special. Mă uit în urmă și am impresia că am pierdut un înger. Peste tot și peste toate, ultima dată l-am văzut pe Viorel Pietrăreanu traversând aleea principală a Cimitirului ”Dumbrava” din Buzău, însoțit, sprijinit de doamna Adriana Pietrăreanu. E o imagine colosală. Viorel Pietrăreanu trecea prin cimitir ca printr-o documentare. Avea stil. Cu Paul Ioachim vorbea ca de la egal la inutil. Deși eram într-o concuremță culturală inegală, el fiind șef peste o instituție bugetară, iar noi pe autofinațare, nu l-am auzit niciodată compătimindu-ne sau privindu-ne cu aroganță. Respecta Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Marin Ifrim
Sursa foto: Facebook
by
Referinţă Bibliografică |