MARIOARA RUS
POEME
VIAȚA…
Ești trupul meu,
Lumina ta sunt eu.
Vom arde, împreună,
Viața noastră, în tihnă,
În întunericul de zi cu zi
Și nimeni nu va ști…
Suntem un trup și-o lumină,
Un copac într-o grădină,
Cu poame dulci,
Pentru zile și nopți reci.
DRAGOSTEA…
Când crești mare,
Să nu uiți din mâna cui
Ai crescut așa de mare;
Să nu uiți acele vremuri
Bune, înfloritoare,
Bogate de apă și soare,
Să te întorci, să fii același
Om bun, iubitor, prietenos,
Uneori pătimaș,
Pentru că nu toți uităm
Sau nu mai privim în urmă,
Sau plecăm, fără urmă.
RUGĂCIUNE
Să mă ierți că-ți scriu mai rar.
Cerneala are un gust amar,
Hârtia e învechită,
Ca o pâine mucegăită.
Doar El vine, seară de seară,
Ne veghează cu iubire;
Când tu adormi, în rugăciune
El e alături și de mine.
PRIMĂVARA MEA
În prima zi, nu știai
Mai nimic despre mine,
Credeai că sunt o pasăre măiastră
Dintr-o altă galaxie,
Cu ochii plini de mister,
Cu zâmbet efemer,
O mică și neînsemnată creatură.
Nici nu visai
Câte nopți vei plânge
Cu lacrimi de dor,
Până mâine…
Nici nu bănuiai
Că in privirea mea erai…
Ești primăvara mea!
BUJORII
Ai intrat fără să bați la ușa mea
Și mi-ai adus bujori roșii,
Florile mele dragi.
De ce la ușa mea…?
Tu crezi că eu putea-voi, vreodată,
Să nu-ndrăgesc bujorii?
De câte ori în pragul inimii revii,
Aceiași bujori înfloresc,
În ale noastre priviri…
Și ochii … iubesc.
NORI DE PLOAIE
Nu ai cum să înțelegi
De ce-mi curg lacrimi.
Nu vrei să mă dezlegi,
Să te dezlegi de patimi.
Mereu mă ademenești,
Puțin câte puțin.
Știu eu cum e când iubești.
Este un dulce chin…
Tu nu știi, nici nu vrei să știi
Ce rece și grea
E povara de pe umerii mei.
Ți se pare că vrei...
SE CHEAMĂ RUGĂCIUNE
Când luminile se sting…
Nu scriu pentru fală.
Când iubesc, iubesc pur și simplu,
Nu pot să rup nici o filă
Din jurnalul nostru.
Mă doare atât de tare…
Acolo, sunt mereu cu tine,
Noapte și zi.
Dar aș vrea să-mi rămâi
Acasă, pe alei, oriunde vrei.
Tu, eu, noi, pașii tăi…


