În urmă cu câţiva ani un bun prieten mi-a dăruit un sul foarte bine realizat pe care se află scris un pasaj din Cântarea Cântărilor, mai precis 8:6, acela care sună precum un descântec de iubire: Pune-mă ca o pecete pe mâna ta… Îmi place atât de mult cum arată totul încât îl am pus pe un perete pe lângă care trec zilnic. Suficient cât să-mi amintesc versurile şi automat să le recit. Ceva mă face să cred că prin acest mic şi nevinovat ritual ziua mea va fi mai bună şi nici nu pot spune că nu se întâmplă aşa.
Prin urmare ros de curiozitate am intrat, ca orice fericit trăitor al zilelor noastre, în marea arhivă a internetului şi am căutat informaţii despre acest poem considerat a fi cel mai frumos poem de iubire din toate timpurile. Am aflat desigur o mulţime de lucruri: că ar fi, foarte posibil, o creaţie a rebelului faraon Akhnaton sau că are influenţe babiloniene, persane ori din străvechea cultură a grecilor preantici, dar şi că ar fi o creaţie a regelui Solomon şi cântă iubirea dintre acesta şi frumoasa Sulamit. Că poemul fusese într-o vreme, aşa cum se întâmplă cu toate capodoperele, interzis, fiind considerat prea senzual, aproape că nici nu ne mai miră, însă un înţelept, marele rabin Akiva trăitor prin secolul al II-lea după Hristos îi redă locul şi rolul în cultura tradiţională evreiască raportându-l la celelalte cărţi din grupa Haghiografelor (a III-a grupă din Biblia ebraică Ketuvim) şi chiar considerându-l mai presus decât acestea prin frumuseţea lui literară şi profunzimea cugetărilor.
Prin urmare, în urma căutărilor, am aflat suficient de mult ca să fiu complet derutat.
Numai că bunul meu prieten dr. Dorel Schor îmi spusese odată că miracolele se întâmplă doar celor care cred în ele. Aici mă citise perfect, fiind eu unul dintre oamenii care cred că o lume lipsită de miracole ar fi o lume extrem de plictisitoare.
În consecinţă, miracolul s-a produs! Am primit de la domnul Paul Leibovici lucrarea intitulată: Cântarea Cântărilor -comentariu- apărută la editura: Galxia Guttemberg în anul 2016 cu o frumoasă galerie de ilustraţii aparţinând lui Isiu Shaerf (ZL). Acest adevărat miracol însă, culmea, nu m-a mirat deloc. Pe domnul Paul Leibovici îl cunosc de aproximativ un deceniu, ne-am întâlnit de mai multe ori la Iaşi, am făcut schimb de cărţi iar eu am citi cu multă plăcere scrierile domniei sale nu numai pentru că este un erudit ci şi pentru că este un scriitor, vorbesc de volumele scrise în limba română, complex şi fascinant însă şi un foarte bun cunoscător al celor două limbi: ebraică (patru volume editate) şi română (opt volume editate dintre care şi o lucrare specială intitulată: Sărbătorile noastre israeliene, tradiţii şi povestiri).
Fiind deci foarte interesat de studiul tradiţiilor evreieşti era şi normal să ajungă la această capodoperă, Cântarea Cântărilor, la care a muncit mai bine de cincisprezece ani, spre bucuria noastră a celor care acum putem avea acces la o lucrare ştiinţifică lipsită de influenţe religioase prea puternice sau de partizanate ecleziastice. Paul Leibovici, şi în această lucrare, dă măsura inteligenţei, a interesului şi a seriozităţii cu care trebuie abordată o temă mai ales când aceasta a fost analizată de-a lungul mileniilor, aparent, sub toate aspectele.
Dar oare ce aduce nou acest studiu extins, perfect sistematizat şi bine coordonat ideatic?
În primul rând demonstrează că poemul, influenţat desigur de culturile de contact: babiloniană, persană, greacă sau egipteană este opera, una fundamentală, a poporului evreu, ea răspândindu-se în lume numai în limba ebraică şi chiar făcând din personajele Solomon şi Sulamit eroii evrei ai cânturilor.
Ca argumente aduce în prim plan descrierile de natură sau referirile la flora şi fauna caracteristice zonelor locuite din străvechime de evrei, elemente care abundă în versurile poemului şi care fac un tot unitar cu iubirea dintre oameni (aici între Solomon şi Sulamit). Ba, mai mult, comparaţiile cu leii sau tigrii, ca forţă şi frumuseţe a omului îndrăgostit, aduc şi importante informaţii asupra faunei din acele timpuri, iar delicatele trimiteri la unele caracteristici ale florilor sau ale arborilor în diferite anotimpuri duc poemul în acea sferă celestă în care frumuseţea este unul din fundamentele creaţiei, una din formele de manifestare a divinităţii.
Paul Leibovici este convingător atunci când, fără să ignore influenţele culturilor de contact, demonstrează că poemul aparţine structural poporului evreu el fiind, ca orice capodoperă, una din modalităţile de manifestare a culturii de tip folcloric, fiind cântat şi, evident, îmbogăţit stilistic, cu orice prilej de bucurie. Desigur este prezent şi în culturile ritualice fiind recitat mai ales vineri seara, în familie, ca o prevestire a zilei ce va veni, acea închinată odihnei şi Domnului, însă precedată de trecerea prin focul purificator al iubirii. Desigur nu voi intra în amănunte ele făcând deliciul lecturii acestei cărţi iar autorul ştie să dozeze informaţia, să o ordoneze şi să o analizeze în aşa fel încât, departe de a fi confuză ori greoaie, devine pasionantă, captivantă şi foarte uşor de urmărit logic. Lucru, trebuie să recunosc, destul de dificil, aşa cum am văzut prin multe alte lucrări dedicate acestui mirific poem, mai ales din pricina faptului că una din caracteristicile sale este o extraordinară complexitate cu trimiteri în toate sferele activităţilor umane, ale ciclurilor naturii ori prin jocul irezistibil şi subtil rezultat din împletirea metaforelor cu hiperbolele, la o subtilă şi foarte elevată senzualitate, dar şi cu un expozeu al sentimentelor omeneşti şi a gândurilor înalte inspirate de iubire în sensul cel mai profund al conceptului.
Nu lipseşte din abordările autorului nici oraşul Ierusalim în dubla sa ipostază de lucru concret dar şi de element spiritual de o importanţă capitală a dăinuirii poporului evreu prin furtunile istoriei ori referirile la muncile câmpului sau la ciclurile naturii ca fiind o reprezentare accesibilă senzorial a ciclurilor cosmice.
Sunt foarte interesant prezentate activităţile ritualice în care poemul este un fel de coloană vertebrală a acestora dar şi faptul consfinţit prin studii că la baza actualului poem se află limba aramaică, adică limba dominantă în Eretz Israel cu cel puţin 400 de ani înainte de era noastră.
Oricum, complexitatea acestui studiu, frumuseţea dar şi marele interes cu care trebuie privit nu poate fi împlinită decât citind acest minunat volum, rod al unei munci titanice dar care justifică pe deplin efortul autorului, măcar prin înălţătorul sentiment de bucurie pe care ne-o conferă lectura lui.
Mihai Batog-Bujeniţă
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..