Mărţişorul, această populară tradiţie românească, prilej de a marca iarăşi pe răbojul vremii izbânda primăverii asupra iernii şi a reîntoarcerii naturii la ciclicitatea vieţii, se dovedeşte mai generos, iată, în 2022, deopotrivă, cu Cetatea ieşeană şi Cultura românească, contopind fericit trei  prestigioase aniversări de mare rezonanţă culturală:

• 234 de ani de la naşterea lui Gheorghe Asachi – Iluministul
• 185 de ani de la naşterea lui Ion Creangă – Povestitorul
• 155 de ani de la apariţia revistei Junimii „Convorbiri literare”

Gheorghe Asachi s-a născut la 1 martie 1788, în nordul Moldovei, la Herţa (azi Ucraina), în familia preotului ortodox Lazăr şi Elena Asachievici, „chiar în ziua sfintei Dochii (Evdochia)”, după cum singur va consemna mai târziu.

Se împlinesc de atunci 234 de ani!

Despre personalitatea iluminismului şi enciclopedicului cărturar Gheorghe Asachi (1788 – 1869), de-a lungul timpului, numeroşii săi exegeţi au conchis „la unison” că: „nu există vreun domeniu al culturii, artei şi tehnicii ieşene şi româneşti care să nu-i revendice, ca iniţiator, numele lui!”

Într-adevăr, având studiile complete de vastă cultură „iluministă” europeană, la 30 august 1812, Gheorghe Asachi descinde la Iaşi, „hotărât să-şi asume rolul de referendar  al Moldovei”, ce i-a fost încredinţat. De aici încolo, până la trecerea sa la cele veşnice din 12 noiembrie 1869, „premierele” sale în mai toate domeniile cultural – artistice ale Cetăţii ieşene s-au ţinut lanţ. Iată cum îl va evoca, mai târziu, în 1904, junimistul N.A.Bogdan: “ Gheorghe Asaki, un enciclopedist din cei mai de seamă pentru epoca lui, instruit, între cei dintâi ieşeni, în mai multe centruri ale Europei civilizate, revenind în capitala Moldovei, jucă, în ţara şi tîrgul nostru, rolul unui complecs de educatori ai poporului: ca literat, profesor, artist şi publicist, el desvoltă în societatea noastră arta poetică şi cea dramatică, învaţă pe tineri ştiinţele matematice şi filosofice, pictura ca şi arhitectura, deschide o cale largă şi mănoasă presei şi publicisticei, îmbărbătează pe toţi la muncă şi la iubire de neam şi de progres, de dreptate şi de frumos, răspîndeşte prin scrieri şi stampe cunoştinţa trecutului, chipurile sfinte ale istoriei noastre naţionale…”

*        *        *

La 1 martie 1837 s-a născut la Humuleştii Neamţului Ion Creangă, considerat a fi unul dintre marii clasici ai literaturii române, îndeosebi datorită operei sale „ de căpătâi” – Amintiri din copilărie. Deşi asupra datei naşterii „şugubăţului” humuleştean au existat mai multe controverse, Istoria literaturii române o admite până la urmă pe cea pe care însuşi povestitorul avea s-o menţioneze: „Sunt născut la 1 martie 1837 în satul din Humulești, județul Neamțului, Plasa de Sus, din părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulești și soția sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig, județul Neamțului…”  

Se împlinesc de atunci 185 de ani de la naşterea „celui mai authentic şi celui mai original produs al poporului”, după cum avea să-l aprecieze la vremea sa, cu ilustra-i competenţă, profesorul pedagog junimist Constantin Maissner.

După copilăria sa neuitată din Humuleştii săi de la apa Ozanei, „cea curată şi limpede ca cristalul” şi după anii învăţăturii din satul natal, de la Broşteni şi de la „fabrica de popi” (cum o numea) de la Fălticeni, în 1855 descinde la Iaşi, ca „învăţăcel la Seminarul de la Socola.”, pe care-l absolvă în 1859. Hirotonit ca diacon, după alţi 12 ani de „diaconie”, în 1872 este caterisit din cler pentru fapte „necurate”. Ca institutor, în 1873 îşi găseşte un loc mai „cu picioarele pe pământ” la Bojdeuca din Ţicău, unde închiriază „camera din dreapta” şi în 1975 are şansa cunoaşterii lui Mihai Eminescu, revizor şcolar, cu care va lega o strânsă prietenie până la sfârşitul vieţii sale din 31 decembrie 1889. Sfătuit de Eminescu, Ion Creangă aşterne pe hîrtie în stilul său hîtru, inconfundabil, poveştile, povestirile şi toate celelalte scrieri “poporane”, acceptă să-l însoţească  la şedinţele “Junimii” şi în acelaşi an, la 1 octombrie 1875, debutează în revista Junimii “Convorbiri literare” cu povestea “Soacra cu trei nurori”. Aici, în Bojdeuca din Ţicău, la îndemnul lui Eminescu, între anii 1875 – 1883, Ion Creangă îşi scrie întreaga sa operă literară.

După plecarea „fratelui Mihai”, în toamna anului 1877, la Bucureşti şi, îndeosebi, după îmbolnăvirea acestuia, din 1883, Ion Creangă este cuprins de tristeţe şi de „semnele unei epilepsii, moştenire genetică de la mama sa”. Aflând din ziare de moartea Poetului şi de suicidul Veronicăi Micle, Ion Creangă, în ultima zi a anului 1889, îşi urmează în moarte prietenii săi nedespărţiţi. A fost înmormântat, pe 2 ianuarie 1890, în Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

În 15 aprilie 1918, în plin război mondial, Bojdeuca din Ţicău a lui Ion Creangă a devenit, spre lauda ieşenilor, primul muzeu memorial literar din România!

Posteritatea lui Ion Creangă l-a aşezat meritat pe piedestalul celui mai mare Povestitor al Neamului Românesc, iar eruditul istoric şi critic literar George Călinescu îl aprecia astfel: „Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă.”

*       *       *

Pentru a putea vorbi de revista „Convorbiri literare”, mai întâi de toate va trebui să vorbim de Societatea Junimea de la Iaşi, care a luat fiinţă la 23 martie 1863, din iniţiativa unor intelectuali de frunte: Titu Maiorescu (critic literar şi filozof), Vasile Pogor (scriitor), Iacob Negruzzi (scriitor), Petre P. Carp (critic literar şi om politic) şi Theodor Rosetti (publicist), ce şi-au asumt rolul de fondare a unei societăţi culturale prin care “să se formeze o atmosferă de preocupări curat intelectuale (…),  o lume aparte, un vis al inteligenţei libere” , aşa cum avea să se confeseze Titu Maiorescu. Denumirea de „Societatea Junimea” a aparţinut lui Th. Rosetti. După cum s-a şi constatat, Junimea n-a fost doar un nou curent literar, al combaterii „formelor fără fond”, ci mai cu seamă o societate, cu o comunitate de interese culturale , dar şi socio-politice, cu cenaclu literar, cu tipografie şi un sistem de librării. După  realizarea formalităţilor de constituire, a întocmirii statutului şi a programului săptămânal de funcţionare sub deviza junimistă: „Intră cine vrea, rămâne cine poate!” , la 1 februarie 1864 a fost promovat şi „Programul prelecţiunilor populare”, prin care membrii de vază ai Junimii, în afara „şedinţelor săptămânale”, trebuiau să susţină liber şi câte o „prelecţiune” pe teme convenite anterior.

Astfel, după trei ani de activitate rodnică, în ianuarie 1867, la una dintre întâlnirile junimiştilor, s-a propus şi stabilit apariţia unei publicaţii proprii prin care să se consemneze materialele prezentate în cadrul şedinţelor literare. Iacob Negruzzi, secretarul „perpetuu” al Societăţii Junimea, avea s-o denumească: „Convorbiri literare” şi timp de 28 de ani avea să se îngrijească de editarea acesteia.

Primul număr al revistei „Convorbiri literare” a apărut la 1 martie 1867, pe coperta căreia era scris cu majuscule: „CONVORBIRI LITERARE – Anul Ăntei – 1 MART 1867 – 1 MART 1868 “

Se împlinesc de atunci 155 de ani!

Pentru a ne face o idee asupra personalităţilor care au activat la Junimea şi au publicat în Convorbiri literare este suficient să ne aruncăm privirea peste  memorabilul medalion fotografic al Junimii anului 1883, realizat cu prilejul aniversării celor 20 de ani de la înfiinţarea Societăţii Junimea. În prim planul acestuia îl vom remarca pe Vasile Alecsandri, înconjurat de cei 5 membri fondatori, pe Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, A.D.Xenopol, Nicu Gane, N. Culianu, dar şi pe cei ce formau “caracuda” Junimii, între care, Alex. Lambrior, Th. Burada, Samson Bodnărescu, V. Burlă, Gh. Racoviţă, Alex. Philippide, Leon Negruzzi, Miron Pompiliu ş.a., cu toţii personalităţi de seamă ale timpului.

Cât priveşte însemnătatea apariţiei şi activităţii publicistice a revistei „Convorbiri literare” este bine să o ilustrăm cu aprecierea ei eminesciană: „… astăzi nimeni nu mai poate pune la îndoială că această foaie, în stil şi în concepţiuni, este adevărata expresie a spiritului românesc; astăzi Convorbiri literare au ajuns să fie recunoscute de ceea ce au fost totdeauna, de organ al oamenilor hotărîţi a conserva bazele naţionale…”

Trebuie să ne mândrim că revista „Convorbiri literare”, de incontestabilă „sorginte ieşeană”, îşi continuă, în seria ei nouă, apariţia lunară din 1996 încoace, etalându-şi cu infailibilă recunoaştere importanţa sa în presa literară românească.

*       *       *

Să ne bucurăm, aşadar, că sub semnul tradiţiei Mărţişorului, ce-l aninăm iarăşi distinct la butonieră, ne vom înveşmânta totodată şi cu salba de lumină strălucitoare a celor trei prestigioase  aniversări culturale româneşti, care se contopesc în chip fericit.

Mihai Caba

by

Referinţă Bibliografică

MIHAI CABA: Sub semnul Mărţişorului, trei prestigioase aniversări ale Cetăţii ieşene şi Culturii româneşti/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 februarie 2022