Pe timpul acestor Sărbători m-am simţit între locuri şi lumi. Mai acut ca niciodată. Ce înseamnă asta? Nici eu nu ştiu… Să vă spun povestea: fuseserăm invitaţi la nişte concerte de colinde… splendid, numai că a fost greu să alegem dintre concertul de colinde al Corului bizantin din Toronto şi cel al corului Armonia. Amandouă au avut loc în acelaşi timp, dar în două locuri diferite ale oraşului. Ca şi în alte cazuri, audienţa românească a fost divizată. Pe noi, ascultătorii, ne bucură selecţia tot mai largă de evenimente culturale, mă întreb însă de ce nu se pot ele programa în aşa fel încât spectacolele să fie eşalonate, mai degrabă decât să intre în competiţie între ele? În loc să dividă audienţa românească de aici, să îi ofere mai multe ocazii de a se reuni în frumuseţe.
Cred că indiferent ce concert aş fi ales, tot aş fi fost bucuroasă cu alegerea făcută. M-a încântat concertul la care m-am dus până la urmă, dar de unde să ştiu ce am pierdut, căci doar n-am putut fi în două locuri în acelaşi timp, să fi ştiut cum fusese şi concertul la care nu ajunsesem…Cum spune englezul, „when it rains, it pours“ – când plouă, toarnă cu găleata – Cu alte cuvinte, uneori ţi se dă mai mult decât poţi duce!
Am fost bucuroasă să primim colindătorii, dar şi să mergem cu colindul. Am sperat să împărţim bucuria Sărbătorilor cu băiatul nostru care acum este în California, deşi noi suntem la Toronto. Cum să facem oare să fim împreună? Soţul meu îmi face o surpriză aducând un robot, care se deplasează, ce poate fi dirijat de la distanţă, şi care poate asigura comunicarea directă. Robotul are o faţă ce vede şi aude, aşa că am comunicat prin imagine şi sunet. În plus, i-am simţit prezenţa în casă… Aşa că am reuşit să ne vedem cu Alexandru, care nu numai că auzea şi vedea, ba chiar comanda din California robotul prin casa noastră din Toronto. Ne urmărea prin casă, timp în care auzeam şi comentariile băiatului nostru: ia uite ce mare este camera mea din Toronto, se mira el…sau ce dor mi-a fost de zăpadă… şi alte de astea. Robotul i-a permis deplasarea virtuală care de fapt era şi una fizică, prin casă… Trecea praguri, mergea pe parchet sau covor, se uita după colţuri, se întorcea la stânga şi dreapta, ba chiar îşi lungea gâtul să se uite mai sus sau mai jos… Prezenţa lui era simţită, ştiam unde este, la ce se uită, simţeam chiar când ţi se uită în ceafă… o dată am şi tresărit, surprinsă de prezenţa lui neaşteptată, căci mă luase pe nepregătite… Te-ai gândi că vorbim despre un scenariu ştiinţifico-fantastic dacă nu ar fi realitate!
Am luat robotul cu noi în ajunul Crăciunului, când ne întâlneam la mama cu toată familia; numai Alexandru lipsea… aşa că a fost şi el cu noi. A stat cu noi la masă, am râs şi glumit împreună, ba chiar am cântat colinde şi am deschis cadourile, ca-n familie… Prezenţa băiatului nostru părea aşa reală, că mama l-a invitat la piftie. Aşadar am amestecat colindele cu piftiile şi roboţii. Aşa cum eram plasaţi între tradiţie, realitatea prezentă şi futurism – sub bradul de Crăciun. Dacă tot vorbim despre viitor, sper că la sărbătorile viitoare să avem un robot care nu numai aude, vorbeşte, vede şi se mişcă, sper ca următoarea generaţie de roboţi să ne transmită gustul piftiilor şi al sarmalelor, căci asta e tot ce rămăsese ne-comunicat în experienţa multi-senzorială de la distanţă.
Oricum, sentimentul festiv fusese comunicat clar şi răspicat, în toată frumuseţea lui, iar întâlnirea de familie părea la fel de vie ca cea de la Poiana Sibiului, când ne întâlneam de Sărbători. Îmi aduc aminte că în copilărie crăpau pietrele de frig în puterea iernii, când noi umblam cu colindul pe uliţă, întrebând dacă „Ne daţi ori nu ne daţi, pâine şi cârnaţi”.
Vorbind despre Poiana Sibiului, sat de ciobani, care încă mai păstrează tradiţia venită din negura vremilor, acum Poienarii sunt toţi conectaţi pe Facebook; am fost onorată sa ma alătur şi eu grupului lor. De acolo primisem în ajunul Crăciunului următoarele urări:
Poiana Sibiului Satul Vlaşinilor:
Sărbători fericite şi La mulţi ani de aici din Inima României!
Cu drag şi apreciere
Poiana Sibiului Satul Vlaşinilor
Eu raspund:
Mă bucură urările primite de acasă!
Crăciun Fericit!
La aceste urări primesc următorul răspuns:
Poiana Sibiului Satul Vlaşinilor:
Sărbători fericite,draga noastră!
Acestea sunt cele mai frumoase urări primite de sărbători, căci vin de acasă.
La multi ani!
–––––––
Va imbrătisez,
Milena MUNTEANU
Toronto, Canada
1 Ianuarie 2017
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..