BALCIC, ÎN INIMA REGINEI MARIA

În luna florilor a anului 2022 am ajuns, printr-un pelerinaj organizat de părintele Constantin Dumitru, la Balcic. Frânturi din copilărie mi se derulau în fața ochilor, când bunicul Ion îmi povestea despre Caliacra, locul unde se pregătise o vreme pentru a sluji patria, despre Balcic, cuibul de vis al Reginei Maria, despre Cadrilater, ținutul nostru din vremea dacilor, subiect tabu în vremea comunistă. Despre Cadrilater  profesorul Gheorghe Dumitrașcu spunea că „România a avut autoritate asupra acestui ținut din anul 1859, când Bulgaria practic nu exista”. Pentru cei care socotesc Cadrilaterul un nume străin, e bine să se știe că această parte de sud a Dobrogei, supranumită  Dobrogea de aur, se întinde pe 7000 km pătrați, cuprinde județele Durostor și Caliacra și orașele: Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic și Cavarna. La 1878 Cadrilaterul a fost oferit României înainte de constituirea statului independent bulgar, însă atunci România nu l-a primit pentru a nu-și pierde printr-o tranzacție dreptul ei asupra sudului Basarabiei. La sfârșitul războiului din 1877 Rusia a fost de acord ca României să-i revină Cadrilaterul, însă pentru a pedepsi refuzul României de a semna cedarea  sudului Basarabiei, va susține ca sudul Dobrogei să aparțină Bulgariei.

Istoria noastră e plină de drame, de suferințe, căci de câte ori primind o palmă pe obraz nu am întins și partea cealaltă? Urmărind partea plină a paharului, Balcicul, micul „Oraș Alb”, a aparținut între anii 1913 – 1940 României, timp în care Regina Maria recunoștea: „Farmecul acelei frumuseți pătrundea tot mai adânc în inima mea.”

Locul acesta parcă îl știam de când lumea, locul acesta unde muntele îmbrățișează marea, unde valurile cântă iubirea reginei înduioșând argintul lunii, iar pescărușii duc pe aripi parfumul crinilor albi, al irișilor și al trandafirilor, m-a vrăjit…

Regina Maria a așternut printre însemnările sale momentul descoperirii Balcicului: „Și într-o zi, când Branul ajunsese un vis împlinit, într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat deodată de o limbă de pământ lângă mare, care a trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simțire că locul acesta mă aștepta dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în așteptarea lui.” (Regina Maria „Casele mele de vis” în Boabe de grâu, anul 1, nr.2, 1930, p.68)

Am intrat în incinta castelului cu emoția că o energie nevăzută mă însoțea, că respiram același aer pe care l-a respirat și regina cândva, că pașii mei atingeau pașii ei în plimbările pe care le făcea, că ochii mei se oglindeau în apa mării așa cum odinioară  obișnuia să facă cea mai iubită regină a românilor, că inima mea se bucura de  cântecul păsărilor, de clipocitul valurilor, de parfumul crinilor, al irișilor, al trandafirilor, de acea liniște divină care parcă izvora neîncetat din acest colț de rai. Parcă aud și acum vocea discretă a ghidului: „Clădit pe malul Mării Negre, între anii 1925 și 1929, castelul cuprinde o grădină botanică, o pivniță, o chilie mănăstirească, un izvor de apă, diverse alte clădiri. Poreclit de regină „Tenha Yuva” (denumire în limba turcă care tradusă în limba română înseamnă „Cuibul singuratic”), castelul este de fapt o vilă mare cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret, construit după planurile și gusturile reginei, de-a lungul a trei terase. Combină elemente ale stilului otoman cu cel al caselor bulgărești. Domeniul castelului cuprinde șase case, câte una pentru fiecare copil al reginei. Tot din dorința acesteia a fost ridicat și paraclisul „Stella Maris” în stil ortodox, unde se reculegea.

Parcul domeniului a devenit acum o imensă grădină botanică cu peste 3000 de specii de plante și cactuși, care au transformat locul într-un adevărat paradis. Din iubirea de frumos a reginei au fost plantate aici diferite specii de flori, unele primite din Anglia, altele din New York, cum ar fi: gura leului, asterul, lupin, cârciumărese, ochiul boului, filinică, crizanteme, plante agățătoare, lalele, narcise și florile ei preferate: crinii albi, irișii și trandafirii, o simfonie de culori și parfumuri ce-ți poartă inima în extaz.”

La Balcic, în acest colț de refugiu și tihnă, regina Maria dădea frâu liber imaginației scriind, pictând, ascultând muzică, exprimându-și acea latură artistică așa cum doar sufletele nobile o fac. Din dorința de a întâlni artiștii vremii, crease aici o atmosferă de emulație artistică, generată de pictorii, arhitecții, scriitorii și muzicienii ce frecventau zona. Membrii Tinerimii artistice vrăjiți de frumusețea peisajelor de aici, soseau în fiecare vară: Iosif Iser, Lucian Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Ion Țuculescu, Nicolae Tonitza, Cella Delavrancea. (din „Casele de vis ale Reginei Maria”, Castelul Balcic, Muzeul Național Peleș)

Inima reginei Maria cunoscuse poporul român, îi prețuia obiceiurile și tradițiile,  prețuia viața țăranilor păstrători ai limbii române, ai portului popular, le aprecia bunătatea, candoarea, noblețea, ospitalitatea, sinceritatea, cu care o primeau în satele și locuințele lor, cu mâinile pline de flori.

Inima reginei cunoscuse poporul român și în vreme de grea cumpănă, în timpul Primului Război Mondial, dar și în vreme de bucurie, după eliberarea Ardealului și înfăptuirea Marii Uniri. Îmbrăcată mereu în haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea soldaților români cărora le aducea și mici daruri pentru a le alina suferința.Vă aduc spre exemplificare fragmente din jurnalul său: „Toți mă salută cu o bucurie aproape emoționantă. Cu cei mai grav răniți stau de vorbă mai mult. Nu se plâng mai deloc. În suferința lor sunt gata să-și dea și ultima picătură de sânge, numai ca regina să ajungă „Împărăteasa tuturor românilor”. (Maria, Regina Românilor, Jurnal de război – 1916 – 1917, vol I, editura Humanitas, București, 2016)

Românii o admirau și erau entuziasmați de exuberanța și de spiritul ei. „În luna mai, 1919, s-a bucurat cel mai mult când împreună cu regele Ferdinand a vizitat Ardealul, proaspăt eliberat după Marea Unire. Trecută prin toate avatarurile suferințelor soldaților români de pe front, revenită de curând de la Paris, unde a trebuit să negocieze recunoașterea frontierelor României Mari cu „mai-marii zilei” ai politicii mondiale (Georges Clemenceau, Raymond Poincaré, Woodrow Wilson e.t.c.), o vedem la scurt timp îmbrăcată în ie românească, în mijlocul țăranilor români cuprinși de o spontană fericire, luând la pas trecătorile pitorești din satele Transilvaniei. Aclamați ca eliberatori, mari eroi, regina a fost numită „mama tuturor românilor” (Maria, Regina României, Însemnări zilnice – dec. 1918 – dec. 1919, vol.I, editura Albatros, București, 2005, p.192)

Această manifestație impresionantă de bucurie, de dragoste și recunoștință a luat-o în inima ei. Câte tristeți și bucurii, câte înfrângeri și biruințe, câtă umilință și recunoștință, suferință și iubire, purta inima ei, asemenea unui fluviu adânc, nemuritor. Și trecând prin toate aceste încercări ale vieții ei tumultoase, a străbătut un adevărat traseu spiritual, evoluând spre un adevărat ecumenism: „Mă închin înaintea oricărei religii, prețuiesc orice rituri și forme consfințite, dar pentru mine Dumnezeu stă peste toate acestea. Aflu pe Dumnezeu în Fire, în frumusețe, în artă, în iubire, în iubirea față de toți oamenii.”

Atât de bine se simțea în „Cuibul singuratic”, la Balcic, încât regina Maria a lăsat dorința ca după moartea ei, inima să-i fie păstrată într-o casetă, sub o lespede, în incinta paraclisului  „Stella Maris”. Această idee nemaiîntâlnită  în spațiul românesc, ca inima să-i fie scoasă din piept și înmormântată separat de trup își avea originea în tradițiile anglo-saxone. Pentru ca protecția ei să se reverse și după moarte asupra tuturor supușilor: „Să nu fie un loc de jale pentru cei ce vor veni…”

Expresia „în piatră și flori” este ca o cheie de acces la frumoasa trecere a Reginei Maria pe meleagurile noastre, prin Balcic, prin viața ei de eroină închisă într-o inimă de „regină mamă”.

La Balcic

Valuri și valuri se-nalță

Și revoltate se sparg

Pe stâncile goale și mute.

Doar zbucium la țărm și în larg!

Cu țipătul lor, pescărușii

Înțeapă,  destramă  tăcerea…

E sufletul floare de crin

Ce picură-n mare durerea.

Atrasă de șoaptele serii

La Balcic, Maria, regina,

Iubirea destăinuie mării

Și valuri pe glezne-o sărută.

O pasăre în zboru-i ușor

Carpații și marea veghează.

O inimă în mugur extaz

Cu România pulsează.

Și caută,  caută-n lacrimi,

În aspră și grea umilință,

Să vindece grabnic poporul

De cruda lui suferință.

La Balcic o pasăre cântă

Și marea etern povestește

Că inima, floare regină,

Respiră și-acum românește.

MIOARA OPRIȘAN

Membră  LSR

by

Referinţă Bibliografică

MIOARA OPRIȘAN: BALCIC, ÎN INIMA REGINEI MARIA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 iunie 2022