Pe-o frunză de mărăcine
Stau cinci întrebări vecine,
Ciufulite-nfierbântate,
Parcă pășesc la paradă,
Gata să înșface pradă
Pentru sfadă.
Prima s-a așezat tandru
Pe aripi de măcăleandru.
Zboară pasărea năucă
De la cuc până la cucă:
-Cum din ou de ciocârlie
Nu iese prigorie?
Cum să fie?
A doua a zburat ștrengar
Pe ramura unui arțar
Și din vorbă-n vorbă, soră,
Declară că îl adoră:
-Cine să trateze, oare,
Copacul de deprimare
Fără soare?
Un izvor cu unda clară,
Ca o strună de vioară,
O chemă pe mijlocie,
Cu răcoarea o îmbie…
O citi cu înțelesuri:
-Omul unde să se spele
De eresuri?
Cea cuprinsă de oftică
Se ascunse-ntr-o furnică.
Interesu-i crește apoi,
Virusând un mușuroi.
-Când găsim, în ce papirus,
Poporului de furnici
Antivirus?
În hlamida-i retorică,
Bătând pasul ironică,
Ultima, ca o minciună,
Se ridică la tribună.
Toată-i numai întâmplare,
Să afle de izolare.
-Ce eroare?
De când mintea-i coafată,
Fardată, cosmetizată,
Refuză cu nepăsare
Orice fel de cercetare.
Întrebări cam ofuscate
Ies afară din cetate
Rușinate.
Și răspunsuri, măi, fârtate,
Caut în antichitate.
De zorit, n-am nici o grabă,
Mă aflu și eu în treabă.
Nu Socrate e cel care
Căuta răspunsul ascuns
Chiar în întrebare?
MIOARA OPRIȘAN
ÎNSURĂȚEI, BRĂILA
MEMBRĂ A LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Referinţă Bibliografică |