Într-o zi-n amiaza mare,
O cioară-mi-apare-n cale;
Și-mi vorbește apăsat,
De pe-o creangă de copac!
-Omule, mi-ar face bine,
Să vorbești puțin cu mine!
Am și eu un „of” de spus,
Și n-am cui! Ți-e de-ajuns?
-Spune și descarcă-ți „of”-ul.
-Mulțumesc…Rosti cu ciocul!
-De ce neamul meu de ciori
N-are parte de „onori”?
Vrem un pic de bunătate,
În seamă, să fim băgate,
Precum alte-naripate!
Vrem să se facă dreptate!
Suntem păsări, ca oricare!
Este drept, că la culoare,
Suntem negre, și ne doare,
Neavând umbră de floare!
Unele surori, nedrepte,
Ne spun, jalnică poveste;
C-așa-i lumea pătimașă,
Să facă ură de rasă!
…Altele, obrăznicuțe,
Se dau mari, că-s hărnicuțe;
Și-o spun fără modestie,
Că-s păsări de companie!
Eu le spun la fiecare,
Că sunt nobilă și tare;
Că am neamul longeviv,
Trei sute de ani trăim!
C-avem rolul nost’ în viață,
Curățăm pomii pe scoarță;
Pământul de rozătoare,
Ca să fim folositoare!
-Bine!… Ca un confident,
Ce-ai spus este înțelept!
În noi oamenii,…găsiți,
Acei parteneri cinstiți!
Dar în neamu-naripat,
Este drept, nu ne-am băgat!
Căci regulile pe pământ,
Doar Domnul le are-n gând!
Dar că, of-ul tău e mare,
Pe noi oamenii, ne doare!
Vă punem în cărți de școală,
Și-n grădini zoo, de fală;
Ca și alte-naripate,
Să nu fie nedreptate!
Iar culoarea hărăzită,
Nu-i deloc ne-mpărtășită!
…Și discuția finală,
Se lasă și c-o morală:
-Sunteți negre la culoare,
Dar aveți un suflet mare!
NICOLAE BĂNICIOIU
BUCUREȘTI
01 Mai 2020
(în izolare)
by