Precum ghiocelul
Precum la chemarea divină a razei,
cu lance smaraldică și piept de oștean,
semeț, ghiocelul își face drum către soare,
sfidând eresuri și calendare,
și moare în mâinile îndrăgostiților,
tot astfel, suavă și cutezătoare,
înfruntă răceala și intriga lumii,
plonjând spre lumina propriei sale pieiri,
dragostea noastră sinucigașă.
Mai toarnă-mi
Vai, cât de vorace e firea:
Având, tot mai multe ea cere.
Mă doare, iubito, iubirea,
Mai toarnă-mi un strop de durere.
M-a nins ca la pol fulguirea
Din ambele, vezi, emisfere.
Mă doare, iubito, iubirea,
Mai toarnă-mi un strop de durere.
Pierdutu-le-am anilor știrea
În lunga suire-cădere.
Mă doare, iubito, iubirea,
Mai toarnă-mi un strop de durere.
Mă strigă din hău adormirea,
Eu rogu-L pe Crist: Miserére!
Mă doare, iubito, iubirea,
Mai toarnă-mi un strop de durere.
Ce dulce-i iubirea-pelinul,
Ce-amar e calvarul plăcere!
Mă doare, iubito, preaplinul,
Mai toarnă-mi un strop de durere.
Te uită, frumoasă valahă
Te uită, frumoasă valahă,
Cum ninge cu miei peste noi
Și mieii se-adună-n troiene,
Troienele-n turme de oi.
Ascultă, frumoasă valahă,
Cum hăuie vântu-n fruntarii,
Cum urlă lupoaice pe creste,
Se-nhăituie cum palicarii
Și strânge-ți, frumoasă valahă,
Mioarele toate pe plai,
Strunește-ți și câinii, bărbații,
Și flinta pe-o buză de nai,
Și vino la paza cetății:
Onorul de-armân străjuindu-l,
Ne străjuie cinstea și numele
Olimpul, Moscopole, Pindul.
Te uită, frumoasă valahă,
Cum ninge cu miei peste noi
Și mieii se-adună-n troiene,
Troienele-n turme de oi…
Româncă arabă
Ca o pălărie de floarea-soarelui din grădina zgârcitului,
îmbrobodită cu grijă
să nu-ți ciugulească orătăniile cerului miezul obrazului,
fața ta ca un soare,
fruntea ta ca o lună.
Frumoasă valahă,
ce amar de tristețe ți-o fi cătrănit fața,
ți-o fi cernit sufletul,
de umbli îmbobolită din cap până-n picioare,
de nu-ți mai zâmbește șiret soarele,
de nu-ți mai clipește complice luna,
îndoliată mireasă,
îndurerată văduvă?
Te uită la mieii zglobii din poiană,
la fluturii șozi din livezi,
la cireșii în strai de mireasă,
la surorile tale românce de-acasă
și spune-mi, frumoasă valahă,
ce vârf de săgeată ți-o fi atins inima,
ți-o fi otrăvit sufletul,
de ai îmbrobodit luna,
de ai întemnițat soarele.
Mă doare femeia
Mi-a intrat o femeie în trup.
La-nceput s-a agățat ca o iederă de inocenta-mi privire
ce se reținuse involuntar pe rotondele sânilor ei
învolburați precum pânzele unei corăbii în vânt,
Apoi s-a întins trepidant din tălpi până-n creștet,
încolăcindu-mi trupul ca un șarpe și strângându-l în menghină,
până ce a intrat cu totul în el.
Mă ard sânii în flăcări din dreptul nesânilor mei,
Mă frig coapsele-i ce mi s-au împlântat în șolduri
precum niște schije,
Mă săgeată preaplinul de sânge ce-mi năboiește în vine,
Mi-i inima un Vezuviu ce stă să erupă.
De când mi-a intrat femeia în trup,
Mă doare tot corpul și nu am odihnă nici ziua, nici noaptea,
Dar nu-l chem pe doctor, pe diavol sau pe Dumnezeu
să-mi scoată femeia din trup:
Mă doare plăcut.
Ozon
E-atâta ozon în livada cu vișini
și-atâta candoare, că,
beat de tăria de aer de ploaie,
te temi să răsufli.
Doar livada respiră.
Mugurii copți de pe crengi
parc-ar fi niște sâni de fecioară
pe-o plajă de nuzi,
gata să crape de rod.
Cum stau, mărmurit de această minune a lumii,
gându-mi fugar se preface-ntr-o boare de vânt
trecând ca un fur printre mugurii plini de nectar și
rourându-le agarinesc cu buzele lui de zefir
inocența.
Și buzele lor se desfac în surâs de Giocondă.
E-atâta ozon în livada cu vișini
și-atâta candoare,
că, beat de tăria de aer de ploaie vernală,
te temi să respiri.
Doar livada respiră.
În aer se sparg de ozon sânii copți de fecioară.
Azur
Când ieși sibilin nereidă din valuri pe țărm euxin
și-mi dărui răcoarea sărutului slátin cu miros de alge,
privirea-mi se scaldă-n azurul mirabil al ochilor tăi
în care se-ngeamănă cerul și marea
și-un soare-n zenit.
Ți-s ochii, divinii, atât de albaștri,
că și Creatorul, în ziua a doua și-a patra,
pe când făurea cerul și marea, și soarele,
ar fi-mprumutat un strop de turcoaz
și-o rază de soare
din cicoarea ochilor tăi.
Dar tu nu erai.
Sărutu-ți azurul și múrmur umilă rugă:
„Preasfânt Ziditorule,
te-ndură și lasă-i intacte
lumina și-azuru-n priviri
ca-n ziua a doua și-a patra!”
Nicolae MĂTCAȘ
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..