Constantin Frumuzache

(2 februarie 1926 – 15 septembrie 1987)

Așa cum am promis, oferim toate datele posibile despre arhitectul care a conceput proiectul Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău și multe alte edificii de o importanță deosebită. Ceva mai jos vom preciza și ”sursa” noastră de documentare. Așadar, cităm: ”Constantin Frumuzache, fiul lui Nicolae şi al Mariei, s-a născut la 2 februarie 1926, în satul Barta, judeţul Ismail. Pe Nicolae Frumuzache, tatăl viitorului arhitect, îl cunoştea tot satul drept Colea Lupu.

În 1944, la vârsta de 18 ani Constantin Frumuzache se refugiază în România. În 1951 absolveşte Facultatea de Arhitectură a Institutului de Construcţii din Bucureşti.

A lucrat în cadrul Institutului de Sistematizare şi Proiectare a oraşelor din România şi la Institutul de Proiectare „Carpaţi”.

A făcut 5 proiecte pentru Nicolae Ceauşescu:

– casa ţărănească de la Snagov (casa lui Nicolae Ceauşescu);

– cabana de vânătoare de la Reşca, judeţul Olt (o vilă a lui Nicolae Ceauşescu);

– vila de protocol din Covasna (vila lui Nicolae Ceauşescu);

– vila de la Azuga, judeţul Prahova (vila lui Nicolae Ceauşescu);

– crama de la Scroviştea (crama lui Nicolae Ceauşescu).

Tot printre proiectele realizate se numără:

– cartierul Ţiglina din Galaţi;

– Complexul UGSR (Uniunea Generala a Sindicatelor din România) din Predeal, judeţul Braşov;

– hotelul din Valea Polistoaca (Predeal, judeţul Braşov);

– hotelul sindicatelor din Cioplea (Predeal, judeţul Braşov);

– noul sediu al Institutului de Proiectare „Carpaţi”;

– azilul de bătrâni la Străuleşti;

– sistematizare şi locuinţe la Galaţi (împreună cu Niculae Vlădescu);

– Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău (împreună cu Niculae Vlădescu); (subl. n. – M.I.);

– Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni (împreună cu Niculae Vlădescu);

– platforma Măgurele – Centrul Civic (împreună cu Niculae Vlădescu);

– Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina (împreună cu Niculae Vlădescu);

Împreună cu doi tovarăşi de ai săi a primit Premiul de Stat al Republicii Populare Române pentru lucrarea <Ansamblul de construcţii din centrul oraşului Galaţi>”. Precizare: ” Acest articol a fost scris de Anatolii Cocoş, care astăzi activează ca medic în Bucureşti. Deşi, născut în Satu-Nou, Anatolii Cocoş este nepot al satului Barta. Bunicii lui au fost Varvara şiGhiţă Chiosea. Are verişori la Barta, din ramura Chiosea.

Articolul este scris în baza mărturiilor Verei Balş (Sofroni), ale lui Serghei Frumuzache şi ale colegilorde breaslă ai lui Constantin Frumuzache.

Contribuţia esenţială la creionarea portretului renumitului arhitect au adus-o vechii săi prieteni şi colaboratori apropiaţi, printre care se numără arhitecţii Gheorghe Dorin,Militza Sion şi Nicolae Vlădescu, inginerul Lazăr Dorin, care i-au fost mulţi ani la rând alături şi cunosc multe detalii din viata şi activitatea-i. Toţi aceşti meseriaşi în arta frumosului, arhitecţi şi ingineri, trecuţi de prima tinereţe au găsit cele mai frumoase cuvinte la adresa maestrului Zache, cum îi spuneau, folosind respectivul diminutiv. Pentru mulţi dintre arhitecţi Zache a fost îndrumător, sau profesor.

Pe măsură ce înaintam cu acumularea materialelor despre eroul nostru, se alăturau alţi protagonişti, nu mai puţin interesanţi, şi fiecare dintre ei vărsa o nouă lumină, mai deplină, asupra personalităţii sale.

Mulţumiri apropiaţilor şi rudelor lui Constantin Frumuzache, care ne-au pus la dispoziţie fotografii şi alte materiale”.

De aici aflăm că ”Familia Frumuzache era printre cele mai înstărite familii din localitate. Pe lângă averile pe care le deţineau, mai aveau şi o navă de pasageri cu care navigau pe lacul Ialpug şi Dunăre, de laBarta spre Satu-Nou şi Ismail. Nu întâmplător, Costică Frumuzache, încă din copilărie, va purta în suflet pentru toată viaţa dragostea pentru deltă şi locurile pe unde a copilărit.

Costică a avut două surori: Elena, născută în 1920 şi Catea, născută în 1922 şi un frate – Ion, născut în 1932. Toţi au fost născuţi în Barta.

Şcoala primară de 4 ani a absolvit-o la baştină, apoi şi-a continuat studiile la gimnaziul şi liceul din Reni. De acolo, în scurt timp, s-a transferat la liceul de băieţi din Ismail. Printre colegii de liceu deacolo a fost şi prietenul său Vanea Chirilă, care ulterior a devenit unul dintre cei mai celebri gazetari sportivi din România. (Vezi Almanahul „Sud-Vest”, nr. 6 (11), din iunie 2013, pagina 4, articolul „Condeiul din Ismail”).

Din august 1944, când toată Basarabia se aştepta a fi reocupată de ruşi, o bună parte din basarabeni se refugiază în România. Printre ei a fost şi Costică Frumuzache. Conform spuselor lui Nicolaie Vlădescu, astăzi cunoscut arhitect din România, Costică a fost repartizat la liceul din Buftea, în suburbia Bucureştilor.

După absolvirea liceului, în 1945, a încercat să intre la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, dar n-a reuşit în primul an. Devine student al acestei facultăţi în 1946. Din anii de studenţie s-a ales pentru toată viaţa cu diminutivul Zache.

De la refugiu şi până la admiterea la facultate a trăit în condiţii materiale foarte grele, informaţie confirmată de toţi cei care l-au cunoscut. În 1951 absolveşte facultatea de arhitectură. În acele vremuri de după război, grele pentru toţi românii, Costică a găsit un sprijin important la rudele refugiate în România. Venea adeseori la Niculiţel, în judeţul Galaţi, unde locuia mătuşa sa, Dochia, şi unchiul Petre Stamate. Venea în vizită în perioada de vacanţă, când era student, şi mătuşa îi mai cosea câte o pereche de pantaloni, sau altceva. Unchiul Petre era din Satu-Nou, iar mătuşa era dinBarta, sora tatălui lui Zache.

În anii de după refugiu mai mergea în deltă la o familie care l-a ajutat foarte mult, practic l-a salvat de foamete. O ştiu mai bine caalţii Aneta, din Tulcea, şi Mioara, din Niculiţel, judeţul Tulcea, verişoarelelui Costică.

Pentru a-şi câştiga bucata de pâine, cântă la chitară din casă-n casă, ca un muzician ambulant, lucra şofer la Gara de Nord. Din momentul când a intrat la facultate i-a fost mai uşor. Anii 1944 – 1946, însă, i-au marcat rău sănătatea. Posibil, din acea perioadă a rămas cu ulcer gastric, care mai târziu s-a malignizat. Era cunoscut ca un împătimit consumator de cafea şi un fumător înrăit”. În continuare, dr. Anatolii Cocoș scrie și alte file din viața lui Contantin Frumuzache, câte ceva despre proiectele pentru Ceaușescu, despre sănătatea artistului, pentru ca, în final, să redea și câteva opinii ale foștilor tovarăși de muncă ai acestuia: Gheorghe Dorin (arhitect), Militza Sion (arhitect), Nicolae Vlădescu (arhitect), Lazăr Dorin (arhitect) și ȘtefanCorețchi (medic în Barna). Paradoxal, sunt mărturii simple, curate și senzaționale în același timp.

Consemnat de Marin Ifrim, 18.12.2018

by

Referinţă Bibliografică

Marin Ifrim: O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXXVIII)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 decembrie 2018