Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » O  VIAȚĂ  ÎMPLINITĂ  ȘI  FRUMOS  TRĂITĂ – MEMORIILE  MEDICULUI  FABIAN  SAVU  ÎN „LA PAS CU AMINTIRILE”

O  VIAȚĂ  ÎMPLINITĂ  ȘI  FRUMOS  TRĂITĂ – MEMORIILE  MEDICULUI  FABIAN  SAVU  ÎN „LA PAS CU AMINTIRILE”

Cred că cele mai citite, mai practice și mai educative cărți sunt romanele autobiografice, jurnalele, colecțiile de scrisori și amintirile. Îmi vine în minte bine cunoscutul „Jurnal al Annei Frank”, tradus în peste 65 de limbi și vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

Din cauza vremurilor tot mai complicate, astăzi oamenii nu mai au timp de reevaluări, de poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Asemenea cărți sunt un fel de ușă deschisă către universul interior în care chiar autorii ne poftesc. Din asemenea lucrări extragem niște esențe pe care le stocăm în mintea noastră, ca să putem lua când avem nevoie răsfoindu-le în tihnă, în momentele de răgaz, rămânând cu lecții de viață. Valoarea lor rezultă, în primul rând, din bogăția informațiilor, dar găsim și inițieri în tainele zilnice și adesea aflăm ce se întâmplă în spatele cortinelor. Valoroasă este și morala care se desprinde din conținutul lor. Când omul construiește ceva, când pune piatră pe piatră, atunci pune și un mesaj pentru semenii săi.

„La pas cu amintirile”, cartea medicului stomatolog Fabian Savu (Fabi, cum îi spuneau prietenii) e o refacere din temelii a vieții sale și, în bună măsură, și a societății în mijlocul căreia s-a desfășurat firul vieții sale. Așadar, este o carte și despre viața noastră, a tuturor celor contemporani cu el. Astfel, volumul său este o adevărată oglindă a unei epoci trăite și prezentate cu multiplele ei fațete. El este rod al participării autorului în mod direct sau prin observație asupra evenimentelor relatate. Sursa principală o constituie amintirile păstrate în număr mare și cu o deosebită acuratețe. Amintirile din timpul războiului, de la vârsta de cinci ani, ori canonul intrării în învățământul superior sunt doar câteva exemple. Deși premiantul întâi, rareori pe al doilea loc, până la terminarea liceului, era ajutat de o memorie prodigioasă, la examenele pentru intrare la facultate a reușit numai a șaptea oară, ceea ce face ca jocul întâmplării să ridice mari nedumeriri.

Volumul acoperă o mare suprafaţă de informare, dar, cum se știe, niciodată îndeajuns, căci omul este o ființă nemărginită în complexitatea sa. Lectura cărții dezvăluie efortul făcut în toate etapele de viață, inclusiv în cel al devenirii sale ca om pe traseul vieții sale trăite frumos, cu împliniri, dar cu mare efort și stăruință. E un traseu în care ne putem recunoaşte oricare dintre noi, desigur, fiecare în felul nostru, desluşind şi ceea ce ne-a diferenţiat.

Discursul narativ al autorului se desfășoară pe mai multe niveluri, însumând 508 pagini, grupate în două părți mari. În prima parte prezintă drumul vieții sale de la începutul ei (kilometrul 0), care se desfășoară în sânul familiei ce l-a adus pe lume, iar a doua parte (kilometrul 50), viața petrecută în propria familie, la Cluj, mergând, pas cu pas, pe firul amintirilor până în pragul trecerii în universul veșniciei (kilometrul 100).

Vorbind de scopul pentru care s-a aplecat asupra scrisului, ne spune: „Am relatat unele momente din activitatea și experiența mea, poate se va găsi cineva să beneficieze de aceste sfaturi, în cazul în care va avea răbdarea să le citească. Acum sunt cu totul alte mijloace de informație și poate cei tineri se gândesc că oricum metodele noastre sunt învechite, dar sunt întotdeauna și experiențe care dăinuie peste ani. Mai știu oare studenții din ziua de azi cum învățam noi din cursuri litografiate, scrise întâi la mașină de către secretară, apoi corectate și, în final, litografiate? Cât eram intern la CMF, pe mine mă trimitea proful la secretara de la Prorectoratul Științific să corectez cursul pentru studenți. Era și asta o activitate.” (Pag. 265)

Fascinația scrisului l-a stăpânit de mulți ani, dar a prins viață târziu și a reușit să recupereze cu bine această întârziere. Ba mai mult, se dovedește a fi un explorator exigent al vieții aflate în desfășurarea ei, prezentate de pe pozițiile unei înțelepciuni specifice celor cu rădăcini adânci în frământatul ținut al Ardealului. Ultimele pagini ale acestui fruct rumenit în toamna vieții au fost așternute cu pixul pe hârtie cu ultimele resurse ale vieții sale. Când a pus punct volumului, a pus punct și vieții pe care a trăit-o așa cum a descris-o, lăsând cuvintele să vorbească în suspansul netrăirii. Efortul său poate fi luat model, pentru că nu este un fapt oarecare să faci debutul după ce ai păşit în vârsta a treia. Nu i-a mai rămas timp să o vadă tipărită. Dana, soția sa, cu ajutorul fiului lor, Paul Tiberius, i-au transcris cartea pe computer, au trimis-o la editura clujeană „Napoca Star” și a apărut în anul 2021.

Prin specificul ei, ne face să ne gândim la felul în care ne trăim viața. Cartea oglindește trăirile zilelor noastre  din care desprindem soluții și perspective noi la unele dintre cele mai arzătoare și dureroase probleme ale vieții. Presărate cu suișuri și coborâșuri, marcate de momente de glorie și de decădere care i-au pus la încercare viața lui sau a societății românești, sunt o valoroasă sursă de informare și pentru că putem face conexiuni pe care nu le bănuiam. E remarcabil modul cum privește printr-o optică proprie viața în scurgerea ei și resorturile pe care se sprijină de-a lungul  timpului. Nu neglijează nici efortul de a crea spații în care meditația este ca la ea acasă.

Medicul Fabian Savu a prezentat evenimentele din viața sa și din diferite etape ale societății pe un fundal istoric. A surprins și ce era comun în comportamentul oamenilor într-o anumită epocă și a dat o dovadă de bună cumpănire a stării generale. Societatea este privită ca într-o apă limpede, relevând uneori o lume cu un chip frumos, alteori cu un chip cu riduri ascunse sau cu masca ce oferă surpriza ascunzișurilor. E o carte care îndeamnă cititorul să reflecteze după propria experiență de viață la frumuseți înălțătoare, dărâmări interioare, dar și  la aspectele obișnuite ale fiecărei zile trecătoare. E o carte cu o caligrafie ordonată, calmă, o carte care îți impune să nu pui la îndoială adevărul cuvântului său.

Cartea ne cucereşte de la primele pagini, pentru că autorul ne vorbeşte cu simplitate şi deosebită claritate despre felul cum a modelat timpul după chipul şi spiritul său, aşa cum, la rândul său, timpul l-a modelat în direcţia adaptării la noi împrejurări de viaţă. E o carte în care introspecția pune în valoare educația și moralitatea autorului.

Cum era și firesc, pasiunea și dăruirea sa pentru profesia de doctor se desfășoară pe multe pagini. Uneori, autorul se întoarce la partea nevăzută a lucrurilor, la fațetele lor tainice, la urma vagă asemenea unui vis, pe care o lasă efortul doctorului după ce pleacă de sub ochii pacientului. Pătrunzi mai adânc cuvintele autorului privind câteva aspecte ale profesiei de medic: „Medicii fac parte dintr-o categorie socială specială, în momentul în care ei vin la serviciu trebuie să lase afară toate celelalte probleme extra-profesionale legate de familie, sănătate, probleme materiale și altele, care nu au legătură cu profesiunea lor. În discuțiile cu pacienții medicul trebuie să fie în stare să coboare la nivelul omului de rând, dacă acela îi este pacient sau să poarte o discuție elevată cu un om de cultură, să posede cunoștințe în cât mai multe domenii de activitate, să fie un bun psiholog, astfel încât între medic și pacient să se poată stabili o relație armonioasă, bazată pe încredere, acest lucru fiind o garanție în plus pentru obținerea unor rezultate pozitive ale tratamentului. Toate acestea se obțin prin multă muncă și sacrificii, printr-o documentare permanentă, o viață echilibrată și dăruire totală meseriei alese”.

Își amintește cu căldură și reverență despre cei care s-au remarcat în mod deosebit: „Prof. Dr. Kauffman era un mare sufletist, atât în relațiile cu pacienții, cât și cu colaboratorii. Era un mare specialist în patologia glandei tiroide, dar mai ales în patologia vasculară, domeniu în care clinica a devenit o adevărată școală, meritul fiind al dr. Kauffman, care a știut să stimuleze interesul colaboratorilor, astăzi, demni urmași ai săi, dintre care îi menționez pe profesorii Andercou, Ciuce, Galea, Rădulescu și mulți alții. Cu toții au devenit, și ei la rândul lor, modele demne de urmat, cu conștiință și simț al datoriei la cel mai înalt nivel profesional, respectând motto-ul profesorului Hațieganu: „Medicina este știință și conștiință” (p.187). În mai multe pagini amintește elogios de medicul oftalmolog Emil Bozac. Am citit cu emoție rândurile dedicate acestui minunat om și medic a cărui pacientă i-am fost de-a lungul mai multor ani, ochii mei având probleme deosebite. Când am plecat din Cluj, am luat cu mine amintirea unor persoane remarcabile, printre care se află, și până în zilele de astăzi, figura luminoasă a medicului Emil Bozac. Îi mulțumesc peste ani lui Fabi că mi-a oferit retrăirea acelor momente prea repede trecătoare în scurta noastră ședere pe acest tărâm.

Nu de puține ori întâlnim în cartea sa umorul, adesea unul subtil: „Profesorul Vasilescu avea un subtil simț al umorului, pe care îl etala discret în anumite ocazii. La un curs mai puțin atractiv, colegii sporovăiau cam tare și proful s-a oprit din predat și a scris pe tablă o formulă matematică: 4+8+6-7=0, la care unii au comentat că nu este corectă egalitatea. Atunci ne-a explicat cum că patru clase elementare plus opt clase de liceu și șase ani de facultate fără cei șapte ani de acasă este egal cu 0. A fost cu adevărat o lecție de bună purtare, după care a urmat o liniște mormântală”. (Pag. 192)

Ca un bun receptor atent al faptelor de viaţă, autorul a urmărit să prezinte chipuri de oameni care să rezulte nu din analize, ci din fapte. Oamenii amintiți trăiesc cu intensitate în paginile cărţii. Sunt vii și fiecare cu individualitatea sa. Cu o privire ageră surprinde particularitățile unui mare număr de persoane devenite personaje cu cele bune, dar și cu metehnele lor. Uneori, oamenii pe care i-a întâlnit se identifică cu o anumită tipologie a unui personaj literar. Sunt întâmplări și personaje veridice care pot fi găsite în presa vremii, în istoria ce s-a scris în cea de a doua parte a secolul al XX-lea și începutul celui de al XXI-lea.

Când am citit paginile despre climatul din apartamentul Esterei, soacra sa, (Bubu, cum o strigau nepoțeii) și a persoanelor pe care le-a cunoscut acolo, pentru mine a fost o atingere de suflet. Am tresărit cu bucurie citind numele persoanelor care veneau în casa lor, printre care se află și numele meu. Am retrăit cu bucurie momente care mi-au înflorit viața în acel timp și pe care le-am păstrat în amintire oriunde m-am aflat.

Estera avea vocația prieteniei în forma cea mai nobilă. În largul și frumosul ei apartament din clădirea aflată în centrul orașului, nelipsită din ilustratele care reprezentau Clujul, o dată sau chiar de două ori pe săptămâna, Estera primea musafiri. Cel mai adesea erau doamne, în înțelesul cel mai fericit al cuvântului. Dăinuia acolo un climat  ce amintea de epoca interbelică, pe când România avea o identitate și un bun renume în lume. Respectul reciproc, buna-cuviință, optimismul, ținuta demnă și corectitudinea erau valori pe care Estera le impunea cu un firesc și o deosebită simplitate acestor întâlniri, ținându-le la înălțime. Am apreciat-o pe Estera și pentru că, blândă și bună, dar fermă, avea darul să-ți atragă atenția într-un mod prietenesc când ceva nu făceai bine, fără să te judece sau să te trimită în zona umilinței. Estera ne umplea spațiul lăuntric cu un aer încărcat de liniște, de seninătate, de încredere în sine care ne dădeau un sentiment de împlinire. Darurile acestea le-a moștenit și fiica sa, Dana, soția lui Fabi. Acest climat fericit și de încredere în viață i-a dat aripi și lui Fabi, căci s-au pliat cu darurile din zestrea cu care a intrat în această familie.

Ca martor ocular pe timp îndelungat, mărturisesc cu deplină sinceritate că am fost atrasă în mod deosebit de noblețea caracterului lui Fabi și a universului celor două familii, cea în care s-a născut și cea din timpul căsătoriei. Astfel se explică și continuarea prieteniei mele cu Dana până în zilele de astăzi, deși ne despart 8.000 kilometri și diferența mai multor ani de viață.

Autorul se dovedește a fi un receptor atent al faptelor de viaţă,  al mișcărilor în societate. E un autor care, în maniera clasică a prozei româneşti, poate oferi o lectură plăcută, prezentând aspecte ale specificului românesc, obiceiuri și tradiții păstrate din vremuri imemoriale. Localitatea Vălișoara, locul nașterii sale, pare ruptă din viața sa, care l-a înzestrat cu multe frumuseți și daruri spirituale ale regiunii din preajma Apusenilor. Vălișoara e „una dintre frumusețile naturii care mai păstrează nealterată imaginea vechimii și tradiția satului ardelean moștenite din timpuri străvechi, unde cei ce se încumetă să-și scalde ochii în clipele libere ce le au la dispoziție cu peisajele unice de la câmpia nu prea întinsă până la dealurile împădurite și majestuoasele stânci golașe implantate parcă anume să străjuiască așezarea au parte de o experiență de neuitat.” (Pag. 485)

Prin remarcabila sa gândire analitică şi obiectivă, medicul Fabian Savu s-a dovedit a fi un analist fin al acelor ani care s-au transformat într-o perioadă de luptă pentru supravieţuire. Romanul ne atrage prin autenticitate. Stilul concis, fără sofisticări şi detalii greoaie, relevă ce e expresiv. Frazarea are claritate care dă forţă de expresie şi frumuseţe textului și îl fac agreabil. Totul este spus limpede şi răspicat, în această carte, pe înţelesul tuturor. Chiar dacă sunt și pagini de specialitate, cu termeni specifici, înțelesul se deduce din context. E cuceritor acel firesc al simplităţii, chiar şi atunci când prezintă retrăirea unui timp damnat. Nimic distorsionat, orice decupaj ai lua oferă imagini dintr-o lume care pare a se desfăşura acum sub ochii noştri. Simţi aerul proaspăt în fiecare pagină, deşi unele întâmplări s-au petrecut acum aproape trei sferturi de veac. Întâmplările îmbracă forma unor povestioare desfăşurându-se în frumoasa și armonioasa noastră limbă română, încărcată de autenticitate expresivă. Autorul se remarcă și prin ştiinţa de a crea atmosfera prin notaţii ale amănuntului, aparent nesemnificativ, dar expresiv, în sugestia unui sentiment de evadare, de relaxare, de pace, când e cerut de o tensiune prea încărcată. Valoros este şi faptul că autorul, deşi este înzestrat cu ochi critic şi o fermitate remarcabilă în aprecierea adevărului, nu intervine în desfăşurarea evenimentelor, lăsându-i cititorului libertatea de a-şi forma propriile păreri.

Ajuns la finalul volumului, autorul își ia rămas-bun de la cititori în mod deosebit, cu emoție de o subtilă noblețe. Cititorii sunt priviți ca niște oaspeți de seamă pe care i-a tratat cu ce a avut mai bun și, dacă nu a putut mai mult, își cere iertare. O face reluând o strofă din romanța populară „De ți-am greșit, îți cer iertare”, interpretată de rapsodul popular, Ion Luican: „Fără să vreau te-am supărat/ Dar tu ai milă și-ndurare/ Când mă consideri vinovat/ De ți-am greșit, îți cer iertare.” În felul acesta, autorul ne trimitere cu gândul la un gest al țăranului nostru ca semn de aleasă prețuire pentru omul din  popor. Când acesta primește un om mai de seamă la masa lui, pune pe masă tot ce are mai bun, apoi își exprimă părerea de rău că n-a putut face mai mult pentru a-i arăta cinstirea pe care i-o acordă, spunându-i în mod învăluit: „Să ne iertați, că noi, la țară, așa trăim și numai așa bucate avem și de aceea zic din inimă, să ne iertați.”

Înainte de a pune punct acestor note de lectură, ca o concluzie, subliniez câteva idei: „La pas cu amintirile” e o carte de autentică substanță. Cu acest volum al memoriilor, ca un bun și înțelept mărturisitor de viață, autorul a mai adăugat o pagină la întregirea unei largi panoplii a scrierilor autobiografice în limba română. Volumul te cucereşte prin spiritul liber cu care autorul valorifică ideile. El provoacă și incită, prin aerul de imensitate a lumii şi acuratețea scrisului cernut de sentimentul responsabilităţii în faţa istoriei. Este lăudabilă fermitatea în credinţa invincibilității adevărului, încrederea în triumful omului asupra tuturor vicisitudinilor. Poate fi considerat un document de epocă.

Conținutul ei ne face să gândim optimist. Cu toate încercările prin care trecem, se poate trăi viața în esența ei, în mod natural și cu un conținut real, și putem să avem și noi o viață împlinită și frumos trăită, așa cum a dovedit medicul Fabian Savu.

Elena Buică Buni

23 nov. 2021

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.