Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » OAMENI DE LÂNGĂ NOI

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

Pr. Ioan Nedelcu

Părintele colindătorilor

 

Când într-o familie vine un copil, încă din prima zi de la naşterea lui, mama mamei lui sau un alt membru al familiei merge la preotul locului să sfinţească apa cu care vor fi stropiţi pruncul nou născut şi lăuza. În a 8 a zi, socotită ca simbol al împărăţiei lui Dumnezeu, mama ar trebui să meargă la biserică  pentru a pune numele copilului, dar mai nou acest lucru se face la botez. Biserica întâmpină copilul ca pe o făptură creată pentru veşnicie. La 40 de zile de la naştere, mama merge la biserică să i se citească două rugăciuni de către preot în pronaos.  În timpurile de azi nu se mai respectă toate aceste ritualuri, şi totuşi copilul trebuie botezat. Aşa că tânăra familie, cu neamuri şi prieteni, vine la biserică să-şi creştineze pruncul, rodul dragostei. Că ei, părinţii, s-au cununat la biserică înainte sau după acest moment al vieţii lor, nu discutăm.  Vreau  ca cititorul să recunoască că în viaţa fiecăruia dintre noi este nevoie de prezenţa unui preot, de obicei a celui în parohia căruia locuim.

Plecând de la aceste considerente, i-am făcut propunerea  preotului paroh Ioan Nedelcu să fie invitatul nostru la rubrica OAMENI DE LÂNGĂ NOI. Dumnealui a acceptat cu amabilitate, cu rezerva ca discuţia să nu denatureze lucrurile. Evenimentul  s-a petrecut cu voia lui Dumnezeu căci altfel nu ne-am fi gândit ca înregistrarea să se poată face într-o zi specială 29 aug. , când în calendarul ortodox  este marcată Tăierea capului Sf. Proroc  Ioan Botezătorul.

După slujba religioasă, acatist şi cuvântul de învăţătură, parohul bisericii Buna Vestire, Verneşti 2, a fost disponibil să purtăm o discuţie în faţa camerei de filmat.

Ionuţ, aşa-i zic familia şi prietenii, încă de la vârsta de patru ani mergea la biserică să asculte Sfânta Liturghie împreună cu bunica maternă. Biserica din satul de munte unde locuiau bunicii era la 1km de casa lor şi drumul era parcurs pe jos, indiferent de vreme. Se întâmpla ca în alte dăţi să meargă la biserica din satul Colţi, şi drumul parcurs era de patru km. Când era iarnă, bunica, o femeie mărunţică şi tare inimoasă, mergea înainte şi făcea cărare prin troienele de zăpadă ca s-o urmeze şi nepoţeii.  După slujbă, mergeau la rudele din Colţi să mai stea de vorbă şi să se încălzească ca să aibă putere să facă drumul înapoi prin nămeţi. Când erau mici îi mai păsuia bunica în ceea ce priveşte frecvenţa lor la slujba sărbătorilor religioase, dar  când au crescut, prezenţa la biserică era obligatorie.

La întrebarea cine a avut influenţă asupra deciziei sale de a urma seminarul, părintele Nedelcu îmi răspunde: În viaţa unui seminarist este un factor cheie. Se pare că factorul cheie la el a fost bunica, care atunci când mergea cu vitele la păscut-în zona de munte musai să ai oi, capre, vaci-, le povestea nepoţilor din viaţa Mântuitorului şi a Sfnţilor Apostoli, ea fiind o bună cunoscătoare a Scripturii. Şi pe deasupra, mai avea şi un unchi, penultimul frate al mamei care era mai mare numai cu 3 ani decât el şi era cântăreţ la strană. Aşa că a cântat şi el la strană înainte de a ajunge la seminar, cum s-a întâmplat, în biserica pe care o păstoreşte acum, cu Alin.

După terminarea Teologiei, a fost hirotonit preot de Sf. Filofteia şi a primit parohia Verneşti 3, la care s-a prezentat pe 12 decembrie 2008. Văzând că de sărbători nu-l colindă nimeni şi aflând motivul-copii nu mergeau cu colindul pentru că nu erau primiţi în curţile oamenilor-, s-a hotărât să organizeze un grup de colindători. Şi de atunci merge în fiecare an cu copiii pe care-i cheamă la repetiţii în duminicile din postul Naşterii Mântuitorului. Grupul e destul de numeros, peste 40 de copii răspunzând la îndemnul tânărului preot care nu pregetă să-i însoţească în  Ajun de Crăciun, când alţi confraţi îşi văd de treburile parohiei. Eu zic totuşi că şi activitatea asta ţine tot de parohie, mai ales că merge să colinde şi la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei cu cei mai buni dintre ei.

Prin desfiinţarea parohiei Verneşti 3 şi plecarea pr. Ene Romeo de la biserica Buna Vestire, interlocutorul meu a venit paroh în parohia Verneşti 2, unde a definitivat construcţia casei praznicale începută de predecesorul lui şi şi-a  continuat rolul de părinte al colindătorilor. S-a implicat în activităţile organizate de Curierul zoreştean în colaborare cu Şc. gimnazială N.I.Jilinschi  din Verneşti, fiind şi gazdă a câtorva din ele cum a fost sărbătoarea tricentenarului bisericii declarată monument de cult.

În vremurile pe care le trăim, rolul preotului este mult îngreunat de influenţa pe care o au derapajele unora dintre clerici asupra opiniei comunităţii, comunitatea pierzându-şi încrederea în slujitorii Bisericii. Întrebându-l cum este primit în perioada posturilor când merge cu botezul pe la casele oamenilor, invitatul meu îmi spune că sunt şi cazuri când găseşte poarta închisă, semn că familia respectivă ori nu este pregătită să-l primească, ori nu e nimeni acasă, ori…din alte motive.

În perioada postului omul se curăţă de păcate. Cum păcatele se fac în casă, casa trebuie sfinţită prin  stropirea încăperilor cu aghiazmă , de fapt a icoanei de pe perete. Asta înseamnă că un bun creştin trebuie să aibă icoană în fiecare cameră. Mersul cu Botezul sau cu Icoana sunt vizite ale preotului la casa enoriaşilor cu caracter liturgico-pastoral şi ar trebui să aibă o mare eficacitate pastorală. dacă cei vizitaţi n-ar fi preocupaţi de câţi bani să-i dea preotului în loc să încerce să asculte câteva sfaturi duhovniceşti.

La munte, continuă părintele Nedelcu să povestească, porţile sunt deschise când merge preotul cu botezul. Dacă poarta e închisă, trece mai departe. Noi nu suntem de la emisiunea „ Curat, murdar”

Încerc să canalizez discuţia spre o temă  mai delicată povestindu-i o situaţie a grupului de pelerini români într-o biserică din Grecia când grecoaicele se uitau dezaprobator la câteva dintre noi care erau în pantaloni, şi noi la ele că nu aveau capetele acoperite. Adică cum trebuie  să vină  omul îmbrăcat  la biserică ? Pentru a-mi da un răspuns pertinent, parohul din faţa mea face trimitere la părintele Constantin Necula, absolvent al Facultăţii de Teologie  din Sibiu, doctor în teologie, cunoscut pentru harul cu care îi atrage pe cei care nu frecventează biserica, prin conferinţele ţinute în faţa lor. Credinţa nu stă în îmbrăcăminte, credinţa trebuie să stea în suflet. Fiecare trebuie să-şi pună întrebarea dacă e îmbrăcat corespunzător pentru biserică, în aşa fel încât să nu atragă atenţia celor din jur.

Discuţia ar mai putea continua, dar deocamdată ne oprim aici. Doamne ajută!

Curierul zoreștean, 2018

Facebooktwitterby feather